1. [DEX '09] MÂNECAR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar.
2. [MDA2] mânecar sn [At: LB / V: (reg) ~nicar (Pl: mânecaruri) / Pl: ~e, (reg) ~i, ~cări / E: mânecă1 + -ar] 1 Haină țărănească scurtă, confecționată din blană, stofa sau pânză, cu sau fără mâneci Si: cojoc, (reg) ilic, laibăr, mintean, spențer, veston, zăbun. 2 (Reg) Cămașă pentru femei. 3 (Înv; mpl) Rucaviță. 4 Manșetă (1). 5 (Reg; lpl) Mâneci1 (1) detașabile, împletite din lână sau confecționate din blană, care se poartă iarna, peste încheieturile mâinilor, pentru a le proteja de frig. 6 (Buc) Brățară din mărgele. 7 (Lpl) Mânecuțe (3). 8 (Trs) Manșon (1). 9 Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză pe care croitorii calcă mânecile hainelor.
3. [MDA2] mânicar sn vz mânecar
4. [DLRLC] MÎNECAR, mînecare, s. n. Haină scurtă țărănească de stofă, de blană sau de pînză, cu sau fără mîneci; mintean, zăbun. Sta ghemuit... cu mîinile petrecute-n mînecile mînecarului. SANDU-ALDEA, U. P. 224.
5. [Șăineanu, ed. VI] mânecări f. ornate sacre ale treptelor ierarhice superioare (cari se îmbracă pe brațe sau mâneci).
6. [Scriban] mînecár n., pl. e. Mînecuță preuțească.
7. [DOOM 3] mânecar s. n., pl. mânecare
8. [DOOM 2] mânecar s. n., pl. mânecare
9. [D.Religios] mânecar, mânecare și mânecări s. n. Mânecuță, rucaviță. [Var.: (reg.) mânicar s. n.] – Din mânecă + suf. -ar.
10. [D.Religios] mânicar s. n. v. mânecar.
11. [DGS] mânecar s.n. 1 mânecuță. Mânecarele se poartă peste mâneci, pentru a le proteja. 2 (bis.) mânecuță, rucaviță, <înv.> naracliță. Mânecarele sunt manșete detașabile, cusute cu fir, purtate de preot cât oficiază slujba. 3 (la pl. mânecare; reg.) <reg.> maniște (v. manișcă), manșete (v. manșetă). Mânecarele, împletite din lână sau confecționate din blană, se poartă iama, peste încheieturile mâinilor, pentru a le proteja de frig. 4 (reg.) v. Manșon. 5 (înv.) v. Manșetă.
12. [DLR] MÎNECAR s. n. 1. Haină țărănească scurtă, confecționată din blană, stofă sau pînză, cu sau fără mîneci; mintean (H V 419), laibăr (DENSUSIANU, Ț. H. 324), zăbun (H. I 386, XIV 351), ilic (ib. V 129), spențer (ib. V 390), cojoc (MOLIN, R. B. 416, ALR II 3336/2, 27), veston (ALR II 3 327/102, 192). Cf. MAN. GÖTT. 131. Preste pieptariu, mînecariu de pînză. MOLDOVAN, Ț. N. 64. Femeile vara poartă o haină din pănură albă. . ., iarna din cojoc, adecă piele de miel și să numește mînecari. LIUBA-IANA, M. 19. Sta ghemuit în scoarța ailaltă, cu mîinile petrecute-n mînecile mînecarului. SANDU-ALDEA, U. P. 224. Mînecările de bumbac erau albe ca laptele. AGÎRBICEANU, A. 113. De-i vară, se îmbracă mai ușor, cu niște mînecări de pînză sau de postav. PĂCALĂ, M. R. 119. Se purta însă, pînă acum 25 ani, și „mînicariu” – comun bărbaților și femeilor. DIACONU, VR. LIX. Din dimia dată la piuă se scot: cioareci. . ., mînecare, chebe, glugi etc. STOIAN, PĂST. 60, cf. H II 132, 262, 271, V 129, VII 171, XII 174, PAȘCA, GL. ♦ (Regional) Cămașă femeiască (Voineasa-Călimănești). ALR I 1873/798. 2. (Învechit, mai ales la pl.) Rucaviță. Patrahire, mînicariuri (a. 1824). ap. TDRG, cf. CADE, SCRIBAN, D. ♦ Manșetă (1). Ale lor ranguri se vor osebi prin șereturi de aur, de carele subleitenantul va purta unul. . ., căpitanul trei pe mînecare. AR (1829), 1782/33. ♦ (Regional, la pl.) Un fel de mîneci1 (1) detașabile, împletite din lînă sau confecționate din blană, care se poartă iarna, peste încheieturile mîinilor, pentru a le proteja de frig. Mînecari de lîneturi se poartă mai mult în Bucovina. PAMFILE, I. 318, cf. ALR II 3353/141, 157, 228, 235, 260, 284, 334, 353, 362, 365, 386, 574, LEXIC REG. 117. ♦ (Prin Bucov.) Podoabă făcută din mărgele, purtată la încheietura mîinii, sub mîneca cămășii. LEXIC REG. 117. ♦ (La pl.) Mînecuțe. Y. m î n e c u ț ă (2). Com. din BUCUREȘTI. ♦ (Prin Transilv.) Manșon (1). Cf. LB, POLIZU, COSTINESCU, LM, SĂGHINESCU, V. 48. 3. Perniță sau scîndură îmbrăcată în pînză pe care croitorii calcă mînecile hainelor. – Pl.: mînecare și (regional) mînecari, mînecări. – Și: (regional) mînicár (pl. mînicaruri) s.n. – Mînecă1 + suf. -ar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL