1. [MDA2] mânjitor, ~oare smf, a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~i, ~oare / E: mânji + -tor] 1-2 (Asr) (Persoană) care mânjește (1).
2. [Șăineanu, ed. VI] mânjitor a. care mânjește.
3. [DLRLC] MÎNJITOR, -OĂRE, mînjitori, -oare, adj. Care mînjește.
4. [DLRM] MÎNJITOR, -OARE, mînjitori, -oare, adj. (Neobișnuit) Care mînjește. – Din mînji + suf. -(i)tor.
5. [DLR] MÎNJITOR, -OÁRE adj. (Adesea substantivat; astăzi rar) (Persoană) care mînjește. Cf. PONTBRIANT, D., LM, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., ȘĂINEANU, D. U. ◊ F i g. În loc de arme curate, lucitoare, Eu văd că se preferă hulirea mînjitoare. ALECSANDRI, POEZII, 469. - Pl.: mînjitori, -oare. – Mînji + suf. -tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL