1. [DEX '09] MÂNICUȚĂ s. f. v. mânecuță.
2. [MDA2] mânicuță sf vz mânecuță
3. [DEX '09] MÂNECUȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicuță s. f.] – Mânecă + suf. -uță.
4. [DEX '98] MÂNECUȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Un fel de manșete (detașabile) lungi până la cot, care se poartă peste mâneci, pentru a le proteja. [Var.: (reg.) mânicuță s. f.] – Mânecă + suf. -uță.
5. [DLRLC] MÎNECUȚĂ, mlnecuțe, s. f. (Rar) 1. Diminutiv al lui mînecă. 2. (Numai la pl.) Un fel de manșete mobile, lungi pînă la cot, care se pun peste mîneci. – Variantă: (Mold.) mînicuță s. f.
6. [DLRLC] MÎNICUȚĂ s. f. v. mînecuță.
7. [Scriban] *manșétă f., pl. e (fr. manchette, dim. d. manche, mînecă. V. mînecă). Acea parte a mîneciĭ cămășiĭ care e la pumn și care poate fi și mobilă. – Vulg. și manjetă, (rus. manžéta). Ar fi maĭ frumos mînecuță.
8. [Scriban] mînecúță f., pl. e (d. mînecă). Pl. Un fel de manșete brodate cu aur (numite și rucavițe) pe care le poartă preuțiĭ cînd oficiază.
9. [DOOM 3] mânecuță s. f., g.-d. art. mânecuței; pl. mânecuțe
10. [DOOM 2] mânecuță s. f., g.-d. art. mânecuței; pl. mânecuțe
11. [D.Religios] mânecuță, mânecuțe s. f. Obiect de îmbrăcăminte preoțesc în formă de manșetă care se poartă peste mâneci; rucaviță, mânecar. – Din mânecă + suf. -uță.
12. [DGS] manșetă s.f. 1 <reg.> manișcă, <înv.> mânecar. Manșetele bluzei sunt din dantelă. Pantalonii noi au manșetele late. 2 (la pl. manșete; reg.) <reg.> maniște (v. manișcă), mânecare (v. mânecar). 3 (arg.) manșetă de gagică v. Brățară.
13. [DGS] mânecuță s.f. 1 mânecar. 2 (bis.) mânecar, rucaviță, <înv.> naracliță.
14. [DLR] MÎNECÚȚĂ s. f. 1. (Mai ales la pl.) Diminutiv al lui m î n e c ă1 (1). Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU, LM. Mînuțele mele slabe și reci le băgăm tremurînd în mînecuțele ude. EMINESCU, G. P. 42. Să crape de căldură nu-și sumete mînicuțele în fața flăcăilor, DELAVRANCEA, S. 10, cf. id. T. 140. Îmbrăcată curat, legată pe cap cu o batistă albă ca omătul, cu mînecuțele capotului suflecate pînă la coate. N. REV. R. I, 71. Vedea panglicuțele roșii ca focul, care înzorzonau margina mînicuțelor scurte. TEODOREANU, M. II, 227. Te-aș lua de mînecuță Și de-ar vrea mama ori ba Noi dragă ne-am cununa ! RETEGANUL, TR. 156. Focul era ocolit de copilași, ce stau toți ghemuiți cu genunchii la gură și cu mînile trasă în mînecuță. CĂTANĂ, P. B. II, 127. Șădi cu mînicuțîli suflicati Șî cu sprinŝenili rădicați. GRAIUL, I, 551. 2. (La pl.) Un fel de manșete lungi, detașabile, care se poartă peste mîneci, pentru a le proteja; mînecare. V. m î n e c a r (2). Ție ți-a plăcut să trăiești comod: ore fixe și mînicuțe de lustrin. BARANGA, I. 154, cf. DM. 3. (Prin Munt., Mold.) Rucaviță.Cf. ALR II3 353/514, 605, 704, 723,727, 769,872. - Pl.: mînecuțe. – Și: mînicúță s. f. – Mînecă1 + suf. -uțâ. $
15. [DLR] MÎNICÚȚĂ s. f. v. mînecuță.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL