1. [MDA2] mândreață sf vz mândrețe
2. [DEX '09] MÂNDREȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe.
3. [MDA2] mândrețe sf [At: DOSOFTEI, ap. GCR I, 250/3 / V: (reg) ~eață / Pl: ~țe, (reg) ~ți, ~țuri / E: mândru -ețe] 1 (Înv) Mândrie (15). 2 Frumusețe. 3 Strălucire. 4 Splendoare. 5 (Ccr) Ființă cu aspect deosebit de frumos Si: minunăție (2), (reg) mândrenie (2), (reg) mândrulenie (4). 6 Obiect cu aspect deosebit de frumos Si: minunăție (3), (reg) mândrenie (3), (reg) mândrulenie (5). 7 (Înv) Eleganță. 8 (Înv) Lux. 9 (Reg; lpl) Motive ornamentale.
4. [DEX '98] MÂNDREȚE, mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe.
5. [DLRLC] MÎNDREȚE, mîndrețe s. f. Frumusețe, splendoare; (concretizat) ființă, lucru cu aspect frumos, strălucitor, minunat. I-am sădit ca mînile mele, și acum, cînd au ajuns mîndrețe de copaci, să mă puie să-i tai! DUNĂREANU, CH. 31. Crăiasa schimbă fețe, Că n-a văzut în viața ei Inel, și ce mîndrețe! COȘBUC, P. I 67. Sala era pardosită cu oglinzi, păreții de porțelan, ușile de cristal... și alte multe minunății și mîndrețe. NEGRUZZI, S. I 240.
6. [Șăineanu, ed. VI] mândrețe f. 1. frumusețe: își oglindea mândrețea în luciul apei; 2. splendoare, magnificență: ce mândrețe! [V. mândru].
7. [Scriban] mîndréță f., pl. ĭ (d. mîndru). Frumuseță, splendoare: ce mîndreță de grădină, de armată, de om! – Și -eață în Mold. Trans. Ban.
8. [DOOM 3] mândrețe s. f., art. mândrețea, g.-d. art. mândreții; (obiecte, ființe) pl. mândreți
9. [DOOM 2] mândrețe s. f., art. mândrețea, g.-d. art. mândreții; (obiecte, ființe) pl. mândreți
10. [MDO] mîndrețe
11. [IVO-III] mândrețe sg. și pl.
12. [DGS] mândrețe s.f. I 1 frumusețe, splendoare, <înv. și reg.> mândrie, <fig.> strălucire, <fig.; înv.> luceală, <fig.; latin.; înv.> luce. Mândrețea peisajului montan este unică. 2 (pop. și fam.) v. Frumusețe. Minunăție. Minune. Splendoare. 3 (înv.) v. Mândrie. Mulțumire. Satisfacție. 4 (înv.) v. Amor-propriu. Aroganță. Deșertăciune. Fală. Fudulie. Infatuare. Înfumurare. Îngâmfare. Mândrie. Orgoliu. Prezumție. Prezumtiozitate. Semetie. Suficiență. Trufie. Vanitate. II fig. (înv.) v. Eleganță. Lux. Somptuozitate.
13. [DRAM 2021] mândréțe, mândreți, s.f. (pop.) Frumusețe, splendoare: „Ziceau că mândrețea asta de fată, de când s-o găzdăcit, i s-o suit bogăția la cap” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 129). – Din mândru + suf. -ețe (Scriban, DEX, MDA).
14. [DRAM 2015] mândrețe, mândreți, s.f. – (pop.) Frumusețe, splendoare. – Din mândru + suf. -ețe (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).
15. [DLR] MÎNDREAȚĂ s. f. v. mîndrețe.
16. [DLR] MÎNDREȚE s. f. 1. (Învechit) Mîndrie (5).1 Nu vă lăudareți nice grăireți nalte în mîndriațe: nice să iasă mare cuvîntare din rostul nostru. DOSOFTEI, ap. GCR I, 250/3. Nu să teme că-ș va aduce vro primejdie capului său și țărîi. . . Ce aceste aduce. . . și mîndrețele ! NECULCE, L. 317. 2. Frumusețe, strălucire, splendoare; (concretizat) ființă sau lucru cu aspect (deosebit de) frumos; minunăție (3), (regional) mîndrenie, mîndrulenie. Cel ce veni mai nainte de multă mîndrețe plin Era unul din feciorii prințului de Mitilin. PANN, E. II, 8/3. Sala era pardosită cu oglinzi, păreții de porțelan, ușile de cristal. . . și alte multe minunății și mîndrețe. NEGRUZZI, S. I, 240. Te iubesc căci ești tînăr și frumos, ești plin de foc și de mîndrețe. FILIMON, O. I, 142. Munții pare că înoată în pară de foc, pasările ciripesc cu mai multă dulceață decît alte dăți. . . Ce mîndrețe ! id. ib. 292. O! tînăr semețe, Cu blînde mîndrețe, Cu ochii de foc ! ALECSANDRI, P. I, 65. Ca visul linereței din lume ai zburat ? Dar unde e mîndrețea și dalba ta junie ? BOLINTINEANU, O. 198. D-apoi vara în zilele de sărbătoare, cu fetele pe cîmpie, pe colnice și mai ales prin luncile și dumbrăvile cu mîndrețe. . ., cine umbla ? CREANGĂ, A. 64. Mai întîi veni Junona, zeița zeițelor, și începu să-și laude mîndrețele. ISPIRESCU, U. 8, cf. id. L. 300. Peste toată această mîndrețe plutea cîte un vultur. DELAVRANCEA, S. 52. De ce omul n-a fi putînd a fire ca stejarul ? Iarna să-l scuture, vara să-i puie la loc mîndrețea și bărbăția. id. 0. II, 26. Ce mai mîndre- țuri gîndea Anica. CONTEMPORANUL, IV, 393. Crăiasa schimbă fețe, Că n-a văzut în viața ei Inel, și ce mîndrețe ! COȘBUC, B. 39. Eu mă uitam că-i lună, frumos, mîndreața gîndurilor mi-a urzit un vis. MIRONESCU,. S. A. 77, cf. GALACTION, O. 178. Odată ș-odată a fost mîndreța satului. SADOVEANU, O. III, 139. Flăcăul sau fata aveau chipul descoperit, ca să vadă toți ce mîndrețe s-a dus. PAS, Z. I, 118. Creștea niște vite, o mîndrețe. BENIUC, M. C. I, 199. O frumuseață și o mîndreață ca aceea nu se mai pominește pă pămînt. Ian poftim numai afară s-o vezi ! SBIERA, P. 157. Servitoarea scoate orologiul și-l pune pe masă. . . Să fi văzut mîndrețe ! RETEGANUL, P. II, 16. El cînd o vedea Minuni îl prindea De a ei mîndreață Și de tinereață. MARIAN, INS. 344. Cînd se sculă a doua zi împăratul, cele poroncite erau gata. Mîndrețuri așa nu mai văzuse el. ȘEZ. VI, 14. Am vâdzut multŝe mîndrețuri în oraș: . . . am vădzut trăsuri, căsi frumoasă, fămei frumoasă. GRAIUL, I, 4. As' toamnă-m răsărise grîu, mai mare mîndreța. ib. 157. Cînd o bate vîntu-n față Împle lumea de mîndreață. T. PAPAHAGI, M. 33. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Păcat de așa frumusețe și mîndrețe de femeie să fie așa de cruntă și dîrje ! CARAGIALE, O. I, 38. Mai rar așa palicar ! înalt, spătos și mustăcios – o mîndrețe de arnăut ! id. O. II, 239. Bine, fa ,. . . cum să tăiem noi o mîndrețe de meri ? ISPIRESCU, L. 64. Cocoana Cloșcă, soția mea, scosese o spuză, o mîndrețe de puișori. ODOBESCU, S. III, 235. Mîndrețe de fată era Ilinca lui Vasile Ispas. VLAHUȚĂ, O. A. 347, cf. id. D. 18. Ce mîndrețe de bătrîn ! DELAVRANCEA, O. II, 284. I-am sădit cu mînile mele și, acum, cînd au ajuns mîndrețe de copaci, să mă puie să-i tai ! DUNĂREANU, CH. 31. Era în curtea lui o mîndrețe de cais. CIAUȘANU, R. SCUT. 14. Hei, de-ar vrea și cea mai mică, de-ar gîndi, de-ar înțelege, Ce mîndrețe de tovarăș printre feți i-aș mai alege ! EFTIMIU, Î. 54. Ia privește pe ce mîndreață de băiet pune mîna ! CAZIMIR, GR. 131. Se întoarse peste două ceasuri c-o mîndrețe de cocoș. STĂNOIU, C. I. 201. Priviți ce mîndrețe de orz ! SCÎNTEIA, 1952, nr. 2391. S-a făcut o mîndrețe de flăcău. CAMIL PETRESCU, O. I, 236. Pentr-o mîndrețe dă voinic ca dumneata, n-o fi fost atît dă grea treabă. C. PETRESCU, A. R. 50. Da de cît să-mi pușc mîndreța de cal, trag un galop pîn-la jandari. CAMILAR, N. I, 315, cf. II, 33. Mîndrețe de linie ferată. VINTILĂ, O. 40. O mîndrețe de fetiță. POPESCU, B. II, 32. (Ironic) Boreasa mea, se lăuda olarul, are o mîndrețe de gușă de două ori mai mare decît a mea ! STANCU, D. 43, cf. I. CR. i, 68. ♦ (Învechit) Fast, lux, eleganță. Pre acest Radul Vodă îl laudă și moldovenii de om înțelept, numai pentru multă mîndrețea curții ce avea. . . țara era slabă și săracă (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 283/16. Odrasla Vizandii. . . îmbrăcat cu strălucire, cu mîndrețe, împompat. PANN, E. II, 25/5. O ticăloasă fată. . ., nebună și cochetă, înamorată de podoabe și de haine frumoase, care se amăgește de mîndrețile unui domn mare. NEGRUZZI, S. III, 316. ♦ (Regional, la pl.) Motive ornamentale. Cu o mișcare repede zmuci de la brîul fetei o batistă cu mîndreturi pe ea. TAFRALI, S. 7. – Pl.: mîndrețe și (regional) mîndreți, mîndrețuri. – Și: (regional) mîndreáță s. f. – Mîndru + suf. -ețe.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL