1. [DEX '09] MUTRĂ, mutre, s. f. (Fam.) Figură, obraz, față; p. ext. înfățișare, fizionomie. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = e mai presus de ceea ce i se cuvine. După mutra cuiva = după condiția socială a cuiva. A face mutre = a face mofturi, nazuri, a nu fi de acord. ♦ P. ext. Persoană, individ. – Din ngr. mútra (pl. lui mútron).
2. [MDA2] mutră sf [At: ALECSANDRI, T. I, 418 / Pl: ~re / E: ngr μοῦτρα] 1 (Fam) Față. 2 (Fam) Obraz. 3 (Fam) Figură. 4 (Fam; îe) Nu e de ~ra lui E mai presus de ce i s-ar cuveni. 5 (Fam; îe) E după ~ra lui E după rangul, după condiția socială a cuiva. 6 (Rar; îe) Mai ai ~ să vorbești Mai ai îndrăzneala să spui. 7 (Rar) Reprezentare plastică a figurii omenești. 8 (Fam) Expresie a feței Si: mină2, fizionomie. 9 (Fam; îe) A face ~re A nu fi de acord, a face mofturi. 10 (Nob; cdp ger Gesichter schneiden; îe) A tăia ~re A se strâmba. 11 (Pfm) Înfățișare. 12 (Pfm) Chip. 13 (Pex; dep) Persoană.
3. [DLRLC] MUTRĂ, mutre, s. f. (Familiar, uneori peiorativ) 1. Figură, obraz, față. Toader Strîmbu, la cîțiva pași, răbufni cu o mutră roșie de ură. REBREANU, R. II 197. Privitorii de pe mal își strîmbau gîtul... să vadă mutrele călătorilor de pe punte. BART, E. 79. Nu mai aveam de-a face cu colegii mei de bancă, ci cu mutrele burghezilor, care nu se gîndeau decît cum să înșele și să nu fie înșelați. DEMETRESCU, O. 95. 2. Înfățișare, mină, fizionomie. Rîdea toată vremea de mutra morocănoasă și solemnă a lui Trăilă. DUMITRIU, N. 180. Mutra-i oarecum arată suflet ager și deștept. HASDEU, R. V. 31. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = nu e pentru el, e mai presus de ce i s-ar cuveni. După mutra cuiva = după rangul, după condiția socială a cuiva. Luă de soție o zînă după mutra lui. ISPIRESCU, U. 4. A face mutre = a face mofturi, a se sclifosi. Muza îmi face mutre. ALECSANDRI, S. 165.
4. [Șăineanu, ed. VI] mutră f. 1. (ironic) obraz: mutră nerușinată; 2. fig. îndrăzneală: mai are mutră să-mi vorbească? 3. (ironic) personaj: toate mutrele acestea sunt pretinse de Romani EM.; 4. rang; nu e pentru mutra ta; 5. pl. nazuri: a face mutre. [Gr. mod. MUTRA, obraz].
5. [Scriban] mútră f., pl. e (ngr. mûtron, pl. mûtra, it. mútria, de aceĭașĭ origine cu șmotru, șmotresc). Iron. Față, obraz: mutră jidănească. Fig. Îndrăzneală, curaj, nas: n’are mutră să vie. Tip, personagiŭ: cine-ĭ mutra asta? Rang, nas: nu e de mutra ta aicĭ, măĭ țopîrlane! Pl. A face mutre, a face mofturĭ (nazurĭ), a te arăta nemulțămit, a strîmba din nas.
6. [DOOM 3] mutră (desp. mu-tră) s. f., g.-d. art. mutrei; pl. mutre
7. [DOOM 2] mutră (mu-tră) s. f., g.-d. art. mutrei; pl. mutre
8. [DER] mutră (mutre), s. f. – 1. Față, mină, chip. – 2. Strîmbătură, grimasă, schimonoseală. – 3. Fasoane, nazuri. – Mr. mutră. Ngr. μοῦτρον (Tiktin; Gáldi 212), cf. bg. mutra, sl. motriti (a privi) › mr. mutrescu, megl. măntres, mutriri (a privi). – Der. mutros, adj. (năzuros).
9. [Argou] mutră, mutre s. f. (peior.) 1. față, figură 2. individ, persoană
10. [Argou] a aranja mutra cuiva expr. a desfigura pe cineva
11. [Argou] a boți mutra (cuiva) expr. a desfigura (pe cineva) în bătaie.
12. [Argou] a face mutre expr. 1. a fi exagerat de pretențios. 2. a se manifesta ostil față de cineva.
13. [Argou] a învineți mutra / spinarea cuiva expr. a bate pe cineva foarte tare.
14. [Argou] a șifona mutra expr. (cuiva) expr. a desfigura (pe cineva) în bătaie.
15. [Argou] mutră de-împins vagoane expr. (d. oameni) urât; grosolan, necioplit; cu o înfățișare neplăcută.
16. [Argou] mutră plouată expr. 1. mahmur; indispus. 2. trist, necăjit.
17. [DLR] MUTRĂ s. f. (Familiar) 1. Față, obraz, figură, chip. Ian priviți-vă mutrele în oglinda asta . . . casă vedeți cît sînteți de frumoși. ALECSANDRI, T. I, 418. Te pitești ; să nu-ți văd mutra, să nu-mi aduc aminte de tine. CARAGIALE, S. N. 11. Nu mai aveam de-a face cu colegii mei de bancă, ci cu mutrele burghezilor. DEMETRESCU, O. 95. La borta cheii . . . Văzui o mutră plină de cerneală. TOPÎRCEANU, B. 98. Răbufni cu o mutră roșie de ură: Ce, boierule, vrei să ne omori ? REBREANU, R. II, 197. Întinde mutra s-o sărut. C. PETRESCU, O. P. II, 18. La fereastră apăru o altă mutră. SAHIA, N. 85. Privitorii de pe mal își strîmbau gîtul . . . să vadă mutrele călătorilor de pe punte. BART, E. 79. ◊ E x p r. Nu e de mutra lui = nu e pentru el, e mai presus de ce i s-ar cuveni. Pescarul cunoștea și el că nu e de mutra lui așa bucățică bună. ISPIRESCU, ap. TDRG, cf. ZANNE, P. II, 303. După mutra lui = după rangul, după condiția socială a cuiva. Toți zeii . . . fură poftiți la nunta unui zeu mai mic, pre nume Peleu, ce luă de soție o zînă după mutra lui. ISPIRESCU, U. 4, cf. 114. (Rar) Mai ai mutră să vorbești = mai ai îndrăzneala, tupeul să spui. Cf. DDRF, CADE. ♦ (Rar) Reprezentare plastică a figurii omenești. Pereții casei lui sînt plini de mutre pocite și de fel de fel de inscripțiuni. SLAVICI, N. I, 252. 2. Expresie a feței; mină2, fizionomie. Un țigan să scrie stihuri, n-aș fi crezut-o . . . Ce-i drept, Mutra-i oarecum arată suflet ager și deștept. HASDEU, R. V. 31. Aș vroi să văd ce mutră ar face, dacă ar sta cu mine cinci ceasuri afară. CONTEMPORANUL, II, 219. Această nenorocire i-ar fi dat dreptul . . . de a-și lua mutră fatală înaintea lumii. GHEREA, ST. CR. I, 286. Făceau un chef nespus, gîndindu-se la mutra generalului înfundat la țară pe vreme de iarnă. D. ZAMFIRESCU, Î. 63. Nevasta-sa e una blondă . . . cu ochi foarte deschiși și cu sprîncenele ridicate, care-i fac o mutră de păpușă speriată. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 143, cf. 13. Dacă mai îndrăznești . . . să te mai arăți cu mutra asta plîngătoare, apoi să știi că ești de poznă cu mine. REBREANU, I. 390. Își alcătui o mutră severă de tot. MIRONESCU, S. A. 26. Dezgustat de mutrele zîmbitoare ale celor mai mulți dintre colegii săi . . . , Bălcescu plecă. CAMIL PETRESCU, O. III, 59. Episodul și mutra lui Colcodel răzbunau cu prisosință toate supliciile abnegațiilor trecute. C. PETRESCU, A. R. 20, cf. 16. Asta-i mutra lui, cînd face o afacere proastă. V. ROM. martie 1958, 26. (Prin analogie; glumeț) Păsările din dicționare au întotdeauna mutra mirată și comică. IBRĂILEANU, A. 9. ◊ E x p r. A face mutre = a nu fi de acord, a face mofturi, (familiar) a se sclifosi. Pegazul se arată foarte cu nărav în privirea mea de cîtva timp și muza îmi face mutre. ALECSANDRI, S. 165. (Neobișnuit; calc. după germ. G e s i c h t e r s c h n e i d e n) A tăia mutre = a se strîmba, a se schimonosi. Ea începu să rîdă, căci văzu pe un bătrîn mucalit silindu-se a tăia mutre evlavioase, pentru a impune trecătorilor. EMINESCU, N. 99. ♦ înfățișare, aspect; chip. Ieși din salon ! Ieși, țopîrlane ! Nu e mutra ta pentru salon. PR. DRAM. 248. Rătăcise zece ani din loc în loc, slujind pe mîncarea ce rămînea de la cîini, bănuit, maltratat, pentru c-avea – ziceau toți – „mutră de potlogar”. VLAHUȚĂ, D. 131. Tincuța intră în fugă, rîzînd să se topească de mutra lui Scatiu. D. ZAMFIRESCU, ap. CADE. Ca o stîrpitură ca actorul acesta, cu mutra lui de veșnic înfometat, să-i facă lui asta, i se păru că e prea-prea. V. ROM. decembrie 1954, 97. 3. P. e x t. Om, persoană, individ. Toate mutrele acestea sînt pretinse de roman. EMINESCU, O. I, 150. Cîțiva ofițeri au ieșit pe cheu. Toți mutre străine. BART, E. 318. Hergă recunoscu în mutra asta pe unul din profesorii cu care venea pe la ei, la tăbăcărie, Axente Sever. CAMIL PETRESCU, P. III, 219. – Pl.: mutre. – Din ngr. μοῦτρα (pl. lui μοῦτρον).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL