1. [DEX '09] MUSTUITOR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor.
2. [MDA2] mustuitor sn [At: I. IONESCU, P. 251 / V: (reg) ~oare sf / Pl: ~oare / E: mustui + -tor] 1 Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la un capăt, cu ajutorul căreia se zdrobesc strugurii în butoi. Si: (reg) mustitor (1), mai2, mâtcă. 2 (Nob) Teasc.
3. [DEX '98] MUSTUITOR, mustuitoare, s. n. Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor.
4. [DLRLC] MUSTUITOR, mustuitoare, s. n. Unealtă de lemn făcută dintr-un băț cu ramificații la capăt, cu care se zdrobesc strugurii. La fiecare ciubăr un om. mustuiește strugurii, adecă-i zdrobește cu mustuitorul. I. IONESCU, P. 251.
5. [Șăineanu, ed. VI] mustuitor n. unealtă cu care se strivesc strugurii.
6. [Scriban] mustuitor, V, mustitor.
7. [MDA2] mustitoare sf vz mustitor
8. [MDA2] mustuitoare sf vz mustuitor
9. [Scriban] mustitór și -uitór n., pl. oare. Băț ramificat cu care se zdrobesc struguriĭ ca să ĭasă mustu. V. brăĭ, fercheteŭ, ștircă.
10. [DOOM 3] mustuitor (pop.) (desp. -tu-i-) s. n., pl. mustuitoare
11. [DOOM 2] mustuitor (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoare
12. [DLR] MUSTUITOR s. n. Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la un capăt, cu ajutorul căreia se zdrobesc strugurii în hîrdău, în butoi etc.; (regional) mustitor (1), mai2 (II 4), mîtcă (2 b). Un om care mustuiește strugurii, adecă-i zdrobește cu mustuitorul. I. IONESCU, P. 251, cf. DAMÉ, T. 80, PAMFILE, I. C. 218. Adunînd strugurii In ciubăr, hîrdău, îi mustuim cu mustuitorul. H III 65, cf. II 243, ALR SN I h 233. ♦ (Neobișnuit) Teasc. Cf. BARCIANU. – Pl.: mustuitoare. - Și: (regional) mustuitoare s. f. ALR SN I h 233. – Mustui + suf. -tor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL