1. [MDA2] munune sf vz munună
2. [MDA2] munună sf [At: LB / V: ~ne / Pl: ~ni / E: ns cf cunună] 1 (Trs) Culme de deal sau de munte (1). 2 (Reg) Moviliță sau fâșie îngustă de pământ servind ca semn de hotar. 3 (Trs; Mar) Podoabă în formă de cunună făcută din mărgele, din flori artificiale, din monede etc., purtată de fete pe cap, mai ales la nuntă, sau de flăcăi, la pălărie Si: (reg) bartă, vrâstă. 4 (Trs; Mar; îe) A-i pune (unei fete) ~na A lua în căsătorie o fată.
3. [Scriban] munúnă, murúnă și munúne f., pl. ĭ (lat. *molo, -ónis, derivat din mŏla, moară, „peatră de moară”, de unde s’a dezvoltat înț. de „grămadă, proeminență”, ca în cele-lalte limbĭ romane). Trans. Maram. Cunună de mireasă. Vîrf, pisc.
4. [DER] munună (-ni), s. f. – (Trans., Maram.) Coroană de flori purtată pe cap de fete. Origine necunoscută. Dacă-i o deformare din cunună, nu se înțelege mecanismul ei.
5. [DAR] munună, mununi, s.f. (reg.) 1. culme de deal. 2. moviliță hotar între pământuri. 3. podoabă din mărgele, din monede.
6. [DRAM 2021] munúnă, munune, s.f. (reg.) Cunună de mireasă: „Fata fa munună atunci când să meargă la beserică. Mununa o cos druștele…” (Papahagi, 1925: 318). ■ Este confecționată din verdeață, mărgele, oglinzi, flori artificiale, din hârtie sau din lână; în partea de jos a cununei, pe frunte, se prind un șirag de mărgele și un zgărdan, țesătură îngustă din mărgele mici (Bănățeanu, 1965: 114). ■ (onom.) Mununar, nume de familie în jud. Maram. – Cf. cunună (MDA).
7. [DRAM 2015] munună, munune, s.f. – (reg.) Cunună de mireasă, confecționată din verdeață, mărgele, oglinzi, flori artificiale, din hârtie sau din lână, creând un viu mozaic cromatic pe fond verde. În partea de jos a cununei, pe frunte, se prind un șirag de mărgele și un zgărdan, țesătură îngustă din mărgele mici. La Botiza, cununa este mai înaltă în față, îmbrăcând aspectul unei diademe (Bănățeanu, 1965: 114). ♦ (onom.) Mununar, nume de familie (98 de persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). (Trans., Maram.). – Cuvânt autohton, fără corespondent în albaneză (Russu, 1981); cf. cunună (MDA).
8. [DRAM] munună, -e, s.f. – Cunună de mireasă, confecționată din verdeață, mărgele, oglinzi, flori artificiale, din hârtie sau din lână, creând un viu mozaic cromatic pe fond verde. În partea de jos a cununei, pe frunte, se prind un șirag de mărgele și un zgărdan, țesătură îngustă din mărgele mici. La Botiza, cununa este mai înaltă în față, îmbrăcând aspectul unei diademe (Bănățeanu 1965: 114). – Cuvânt autohton (Russu 1981).
9. [DLR] MUNUNE s. f. v. munună.
10. [DLR] MUNUNĂ s. f. 1. (Transilv.) Culme de deal sau de munte (1). Cf. LB, LM. Pe mununea dealului Pomi-s nalți și crengulați. VICIU, GL., cf. com. PAȘCA. 2. (Regional) Moviliță sau fîșie îngustă de pămînt servind ca semn de hotar (Brusturi-Oradea). CHEST. IV 96/302. 3. (Transilv., Maram.) Podoabă (în formă de cunună) făcută din mărgele, din flori artificiale, din monede etc., purtată de fete, pe cap (mai ales la nuntă), sau de flăcăi, la pălărie. V. b a r t ă, v r î s t ă. Cf. LB. Mărgeluțe. . . înșirate așa ca mununile sau mununițele de pe pălăriile tîrnăvenilor și murășenilor. PAMFILE, I. C. 369. Iar sîntâ-Mărie Șeade-n pat și scrie. . . Juni pe cununi, Fete pe mununi. MARIAN, Î. 490, cf. VICIU, GL. Mununa că o țipai, Ceapsă că nu căpătai. BÎRLEA, C. P. 275. În cap mai ave o munună. GR. S. VI, 196. La nunta ta, N'iĉe-s fet'e cu munuńi, N'iĉe-s feĉiori cu struțuri. T. PAPAHAGI, M. 69, cf. TODORAN, GL. Una era cu murună [cunună de mărgele] pă cap. ALRT II 118. ◊ E x p r. A-i pune (unei fete) mununa = a lua în căsătorie (o fată). Nu-ț mai strîca nopțîle, . . . La toate nebunele; Și strică numa la una, La care să-i pui mununa. ȘANDRU-BRÎNZEU, JINA, 77. – Pl.: mununi. - Și: munune s. f. – Probabil formație spontană, de la cunună. Cf. GRAUR, E. 19.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL