1. [DEX '09] MUNTICEL, munticei, s. m. (Rar) Diminutiv al lui munte (1); muntișor. – Munte + suf. -icel.
2. [MDA2] munticel sm [At: (a. 1715) ARHIVA R. II, 107/19 / V: (ltm) mon~ / Pl: ~ei / E: munte + -icel] 1-6 (Șhp) Muntișor (1-6).
3. [DLRLC] MUNTICEL, munticei, s. m. (Rar) Diminutiv al lui munte. Pe piscul unui munticel... zări o căprioară. ISPIRESCU, L. 288.
4. [MDA2] monticel sm vz munticel
5. [DOOM 3] munticel (rar) s. m., pl. munticei, art. munticeii
6. [DOOM 2] munticel (rar) s. m., pl. munticei, art. munticeii
7. [DLR] MUNTICEL s. m. Muntișor. Și mai înainte . . . este un munticel, pe carele este o bisericuță (a. 1715). ARHIVA R. II, 107/19. Se sui spre un munticel. MAIOR, D. 19/15. Pe piscul unui munticel . . . zări o căprioară sprintenă. ISPIRESCU, L. 288. ◊ (Ca termen de comparație) Se servește . . . unt proaspăt, ca un munticel, a dejun. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 34. – Pl.: munticei. - Și: (formă latinizantă) monticel s. m. LM. – Munte + suf. -icel.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL