1. [MDA2] molcomire sf [At: N. TEST. (1648), 309723 / V: măl~, mâl~, mul~ / Pl: ~i / E: molcomi] 1 (Înv) Nemișcare. 2 Încetinire. 3 Liniștire. 4 Mângâiere. 5 (Pop) Îmbunare. 6 Liniște. 7 Desfășurare lentă a unui proces, a unei acțiuni. 8 Supunere. 9 (Îlv) A face mâlcomire A se ploconi. 10 Lingușire.
2. [DEX '09] MOLCOMI, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.
3. [DEX '09] MULCOMI vb. IV v. molcomi.
4. [MDA2] mâlcomi v vz molcomi
5. [MDA2] mâlcomire sf vz molcomire
6. [MDA2] molcomi [At: BIBLIA (1688), 3412/47 / V: mulcămi, mul~, (înv) mulcumi / Pzi: ~mesc / E: molcom] 1 vi (Înv) A sta nemișcat, neclintit. 2 vi (Înv) A sta în expectativă. 3 vr A se încetini. 4-5 vrt (Pop) A (se) liniști. 6 vt (Pop) A mângâia. 7-8 vtr (Pop) A (se) îmbuna. 9 vt (Pop) A convinge. 10 vi (înv) A se supune. 11 vr A se linguși.
7. [MDA2] mulcămi v vz molcomi
8. [MDA2] mulcomi v vz molcomi
9. [MDA2] mulcomire sf vz molcomire
10. [MDA2] mulcumi v vz molcomi
11. [MDA2] multcomi v vz molcomi
12. [DLRLC] MOLCOMI, molcomesc, vb. IV. Tranz. (Și în forma mulcomi) A liniști, a astîmpăra, a potoli, a îmblînzi; a alina. Ei, nu te necăji, nevastă tînără și frumoasă, spuse molcomind-o Goldiș. V. ROM. decembrie 1953, 67. Fata... se mira ce are Cînele, și blîndă ea l-a mulcomit. COȘBUC, P. I 251. I-ar fi putut îmbuna și mulcomi. MARIAN, O. I 7. ◊ Refl. Furia incendiului se mulcomise. REBREANU, R. II 157. – Variantă: mulcomi vb. IV.
13. [Șăineanu, ed. VI] molcomì v. a alina, a potoli.
14. [Scriban] mîlcomésc v. tr. (d. mîlcom). Vechĭ. Liniștesc. V. intr. Tac molcom. V. refl. Mă liniștesc. Azĭ. Nord. Molcomesc și mulcomesc, liniștesc, fac să tacă.
15. [Scriban] múlca, múlcu, și mulcomésc, V. mîlcom, mîlcomesc.
16. [DOOM 3] molcomi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomesc, 3 molcomește, imperf. 1 molcomeam; conj. prez. 1 sg. să molcomesc, 3 să molcomească
17. [DOOM 2] molcomi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomesc, imperf. 3 sg. molcomea; conj. prez. 3 să molcomească
18. [DGS] molcomire s.f. (înv.) 1 v. Acalmie. Calm2. Liniște. Pace. Serenitate. Tăcere. 2 v. Smerenie. Umilință. 3 v. Adulare. Adulație. Flatare. Lingușeală. Lingușire. Măguleală. Măgulire.
19. [DGS] molcomi vb. IV. 1 tr., refl. (pop.; compl. sau sub. indică ființe, manifestări, acțiuni etc. ale lor) v. Astâmpăra. Calma. Domoli. Liniști. Potoli. Tempera. 2 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Alina. Consola. Îmbărbăta. Încuraja. Mângâia. 3 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Calma. Domoli. Îmbuna. Împăca. Liniști. Potoli. 4 tr. (pop.; compl. indică oameni) v. Convinge. Decide. Determina. Face. Hotărî. Îndupleca. 5 refl. (înv.; despre mișcări, deplasări etc. sau despre viteza, ritmul lor de desfășurare) v. Domoli. Încetini. Liniști. Potoli. Tempera. 6 intr. (înv.; despre oameni) v. Smeri. Umili. 7 refl. (înv.; despre oameni) v. Linguși.
20. [DAR] mâlcomi, mâlcomesc, vb. IV (reg.) a (se) liniști, a tăcea.
21. [DRAM 2021] molcomí, molcomesc, v.t.r. 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. 2. A mângâia, a îmbuna. – Din molcom (DEX, MDA).
22. [DRAM 2015] molcomi, molcomesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. 2. A mângâia, a îmbuna. – Din molcom (DEX, MDA).
23. [DLR] MOLCOMÍRE s. f. (Învechit) Acțiunea de a (s e) m o l c o m i. 1. Liniște, tăcere. Fu mălcomire (s – a f ă c u t t ă c e r e B 1 938) În ceriu ca giumătate de ceas. N. TEST. (1648), 309r/23. Să ne odihnim în liniștea mălcomirii (a. 1713). BV I, 488, cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI. W. ♦ Desfășurare lentă a unui proces, a unei acțiuni. Decadența popoarelor se face. . . cu multă molcomire, trebuie să treacă secole pentru ca o națiune să declare sărăcia ei. I. IONESCU, M. 309. 2. Supunere, smerenie. Împreunîndu-se cu turcul, au venit în București. . . în divanul cel mare și acolo, citind cartea, sta domnul și toți în picioare cu mîlcomire (începutul sec. XVIII). MAG. IST. V, 99. ◊ L o c. v b. A face mîlcomire = a se ploconi, a se închina. Au intrat în biserică cu boierii și sărutînd icoanele, au șâzut în scaun . . . Deci făcînd mîlcomire, era acolea și părintele și patriarhul Dionisie și Vlădica. IST. Ț. R. 7. ♦ Lingușire. Spurcăciunea aceasta de cîne cu mulcomirea lui, cît bine capătă. ȚICHINDEAL, F. 104/12. – Și: mălcomíre, mîlcomire, mulcomíre s. f. – V. molcomi.
24. [DLR] MOLCOMI vb. IV. 1. I n t r a n z. (Învechit) A sta nemișcat, neclintit. Și deaca am auzit cuvântul acesta, mi-am spart hainele meale. . . și zmulgeam perii capului mieu și den barba mea și șădeam mîlcomind (ș i a m s t a t î n c r e m e n i t B 1 938). BIBLIA (1 688), 3412/47. ♦ A sta în expectativă. Ci dar întru acești ani dentăi ai domniei lui, molcomind el ca să vază ce fac nemții și ungurii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 226/22. ♦ R e f l. A se încetini. Mersul spre înmulțirea populațiunii s-a molcomit. I. IONESCU, P. 188. 2. R e f l. și t r a n z. (Popular) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. De veți mai îndrăzni a face ceva lucru nou în contra lui, nu vom agiuta mai mult, nici vom mulcumi mai mult lucrul și apăra pre voi. ȘINCAI, HR. II, 33/11. Să așteptăm până să vor mai mulcomi duhurile cele înfierbîntate. GT (1838), 522/15. Acolo . . . petrecu el mai mult timp . . . pînă ce se mai molcomiră boierii. MARIAN, T. 152, cf. id. NU. 823. După ce i-am expus motivele. . . s-a molcomit. SBIERA, F. S. 259, cf. 157. Furia incendiului se mulcomise. REBREANU, R. II, 157. Mulcomindu-și puțin emoția, izbuti să-i spună rugător. . . id. P. S. 108. Încetul cu încetul mînia lui de profet supărat s-a mulcomit. V. ROM. ianuarie 1960, 20. Spune-mi: unde ții tu inimioara teu, că dacă aș ști-o eu unde-i apoi tot m-aș mai molcomi. SBIERA, P. 62, cf. 11. ◊ A b s o l. (Învechit, rar) Și vrînd să răsplătească Lupului și lui Buzdugan pentru răotățile ce făcuse . . . au socotit să-i ducă molcomind, să-i dea în mîinile pașăi (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 279/14. 3. T r a n z. (Popular) A mîngîia; a îmbuna, a împăca; a convinge. Mulțime de paținachi au încungiurat Odriul. . . pre carii cu banii i-au mulcomit Briennie, de s-au tras de la cetate. ȘINCAI, HR. I, 207/3. Unii copii plîng mai încet, alții însă așa de tare, că nu ești în stare să-i molcomești. MARIAN, NA. 180, cf. id. O. I, 7. Și flămînde erau fetele văduvei Leanca, încît nici cu vorba, nici cu poveștile nu le-au putut mulcomi. CONV. LIT. XXVII, 216. Plînsetul lui mulcomit-a pe-ai noștri; și-amarul mîniei Stinsu-s-a-n pepturi. COȘBUC, AE. 31. [Fata] se mira ce are Cîinele și blîndă ea l-a mulcomit. id. P. I, 251. Ei, nu te necăji, nevastă tînără și frumoasă, spuse molcomind-o Goldiș. V. ROM. decembrie 1953, 67. Îndată i s-au și făcut Iui Busuioc o jale și un dor ca acela. . . Dară frate-său tot l-au mălcomit și l-au îndemnat ba cu una, ba cu alta. SBIERA, P. 101. Îi tot mulcămește ca să aștepte pînă se face ziuă, ș-apoi pe toți îi îndestulește. RETEGANUL, ap. CADE. Floricica-așa grăiește. Pe maică-sa mulcomește. ȘEZ. XII, 98. Baba, ca să-i molcomească, făcu o turtă de cenușă și o învălui în spuză, zicînd că le va da după ce să va coace. CĂTANĂ, P. B. II, 129. ◊ R e f l. Fata, auzind aceasta, se mai mulcomi puțin și începu a fi mai voioasă. MARIAN, O. II, 184. 4. I n t r a n z. (Învechit) A se supune, a se smeri. Greșit-ai, mîlcomeaște. BIBLIA (1 688), 32/19. Cu cuviință iaste și a mîlcomi împreună cu unul sau cu doi (sfîrșitul sec. XVIII). CAT. MAN. II, 225. ♦ R e f l. A se linguși. Și eu voi înceape a mă mulcomi, să văd, au nu mi-ar fi ceva mai bine. ȚICHINDEAL, F. 104/13. – Prez. ind.: molcomesc. – Și: mulcomi, (învechit și regional) mălcomí, mîlcomi, (regional) molcumí (COV. LIT. XLIII, 926), mulcămí, (învechit) mulcumi vb. IV. – V. molcom.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL