Definiție și ce înseamnă metaplasm

1. [DEX '09] METAPLASMĂ, metaplasme, s. f. Schimbare survenită în forma unui cuvânt prin adăugarea sau prin înlăturarea unui sunet; formă a cuvântului rezultată din această schimbare. – Din fr. métaplasme, germ. Metaplasmus.

2. [MDA2] metaplasmă sf [At: ANTONESCU, D. / V: (înv) ~plasm sn / Pl: ~me / E: fr métaplasme, ger Metaplasmus] 1 (Rar) Schimbare intervenită în forma unui cuvânt prin adăugarea sau prin înlăturarea unui sunet. 2 (Rar) Formă a cuvântului rezultată din metaplasmă (1).

3. [DLRLC] METAPLASMĂ, metăplasme, s. f. Trecerea unui substantiv de la o declinare la alta sau a unui verb de la o conjugare la alta, de obicei ca rezultat al transformărilor fonetice sau al unei analogii.

4. [DN] METAPLASMĂ s.f. Schimbare fonologică sau morfologică a unui element lingvistic; (spec.) trecere a substantivelor de la o declinare la alta sau a verbelor de la o conjugare la alta, datorită schimbărilor fonetice sau analogiilor. [< fr. métaplasme, cf. lat. metaplasmus, gr. metaplasmos].

5. [MDN '00] METAPLASMĂ s. f. 1. schimbare fonologică sau morfologică a unui element lingvistic; (spec.) schimbare survenită în forma unui cuvânt prin adăugarea, sau înlăturarea unui sunet; formă a cuvântului rezultată din această schimbare. 2. (biol.) substanțe alimentare elaborate de protoplasmă. (< fr. métaplasme)

6. [MDA2] metaplasm sn vz metaplasmă

7. [Șăineanu, ed. VI] metaplasm n. schimbare în forma unei vorbe prin omiterea, adăogarea sau modificarea unei silabe ori litere.

8. [Scriban] *metaplázm n., pl. e (vgr. metaplasmós. V. plazmă). Gram. Alterarea neregulară a unuĭ cuvînt, ca eliziunea, sincopa ș. a.

9. [DOOM 3] metaplasmă (desp. -ta-plas-) s. f., g.-d. art. metaplasmei; pl. metaplasme

10. [DOOM 2] metaplasmă (-ta-plas-) s. f., g.-d. art. metaplasmei; pl. metaplasme

11. [IVO-III] metaplasmă, -me.

12. [DTL] METAPLASMĂ s. f. (< fr. métaplasme, cf. lat. metaplasma, gr. metaplasmos): trecere a unui substantiv de la o declinare la alta (însoțită și de modificări de gen) sau a unui verb de la o conjugare la alta, pe baza schimbărilor survenite în forma lor, prin modificarea, adăugarea sau înlăturarea unor sunete (ca rezultat al analogiei sau al unor cauze fonetice, etimologice, semantice și morfologice), ca de exemplu auricula (decl. I lat. clasică) > oricla (decl. I lat. populară) > ureche (decl. a III-a română); folium (decl. a II-a lat. clasică) > folia (decl. I lat. populară) > foaie (decl. a III-a română); soror, -oris (decl. a III-a imparisilabică lat. clasică) > soru (decl. a II-a lat. populară) > soră (decl. I română); glans, -dis (decl. a III-a imparisilabică lat. clasică) > glanda (decl. I lat. populară) > ghindă (decl. I română); frons, -dis (decl. a III-a imparisilabică lat. clasică) > frondia (decl. I lat. populară) > frunză (decl. I română); leo, -onis (decl. a III-a imparisilabică lat. clasică) > leu (decl. a II-a lat. populară) > leu (decl. a II-a română); nurus, -us (decl. a IV-a lat. clasică) > noru (decl. a II-a lat. populară și româna veche) > noră (decl. I româna modernă și actuală); manus, -us (decl. a IV-a, lat. clasică) > mânu (decl. a II-a lat. populară și româna veche) > mână (decl. I româna modernă și actuală); facies, -ei (decl. a V-a lat. clasică) > facia (decl. I lat. populară) > față (decl. I română); respondēre (conj. a II-a lat. clasică) > respondĕre (conj. a III-a lat. populară) > răspunde (conj. a III-a română); lucēre (conj. a II-a lat. clasică) > lucīre (conj. a IV-a lat. populară) > luci (conj. a IV-a limba română); cadĕre (conj. a III-a lat. clasică) > cadēre (conj. a II-a lat. populară) > cădea (conj. a II-a română); fugĕre (conj. a III-a lat. clasică) > fugīre (conj. a IV-a lat. populară) > fugi (conj. a IV-a română). În limba română se constată și azi treceri de la o conjugare la alta (nerecomandabile): adăuga (I) > adăogi (IV), plăcea (II) > place (III), rămâne (III) > rămânea (II), scrie (III) > scria (I) și scri (IV), despărți (IV) > desparte (III) etc. Aceste treceri reprezintă una dintre tendințele actuale din morfologia noastră. Termenul de metaplasmă este rar folosit în lingvistica românească.

13. [DFS] metaplasm (lat. metaplasmus „abatere de la alcătuirea fonologică a cuvântului”), numele generic al protezei, paragogei, dierezei, sincopei etc. (A).

14. [DLR] METAPLÁSMĂ s. f. (Rar) Schimbare intervenită în forma unui cuvînt prin adăugarea sau prin înlăturarea unui sunet; formă a cuvîntului rezultată din această schimbare. Cf. ANTONESCU, D., COSTINESCU. Cavare. . . ar fi dat românește ◊ cáere sau, cu metaplasmă, . . . ca(i)er. DR. III, 669. Procesul de analogie care a determinat apariția formelor duble de singular. . ., a stat și la baza altor fenomene de metaplasmă. SCL 1 957, 106. - Pl.: metaplasme. – Și: (învechit) metaplásm s. n. ANTONESCU, D. – Din fr. métaplasme, germ. Metaplasmus.

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

1. [DEX '09] METALOCHIMIE s. f. Parte a chimiei care se ocupă cu studiul metalelor. […]
1. [DEX '09] METALOCROMIE s. f. (Tehn.) Arta de a colora suprafața metalelor. – Din […]
[DOR] metalofizic adj. m., pl. metalofizici; f. sg. metalofizică, pl. metalofizice Sursă: DEX online sub […]
1. [MDA2] metalofizică sf [At: DN3 / Pl: ~ici / E: fr métallophysique] Disciplină care […]
1. [MDA2] metalofobie sf [At: DN3 / Pl: ~ii / E: fr métallophobie] (Rar) Oroare […]
1. [DN] METALOFON s.n. (Muz.) Glockenspiel. [[1]< métallophone]. 2. [DE] METALOFÓN adj. (MUZ.) (Despre un […]
1. [DEX '09] METALOGENEZĂ s. f. Ramură a geologiei care studiază formarea și răspândirea zăcămintelor […]
1. [DEX '09] METALOGENIE s. f. (Rar) Metalogeneză. – Din fr. métallogénie. 2. [MDA2] metalogenie […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro