1. [DEX '09] LIGHIOANĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Epitet dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioaie s. f.] – Din sl. legeonŭ.
2. [MDA2] lighioană sf [At: CANTEMIR, I. I. I, 60 / V: (reg) ~aie, ~on sm, ligioaie, ligi~ / Pl: ~ne și (pop) ~oni / E: slv лєгєонъ] 1-2 (Adesea cu determinări prt sau dep) Animal (sălbatic) Si: babă, dihanie, fiară. 3-4 (Spc) Insectă (dăunătoare). 5 (Spc; mpl) Vietate care trăiește pe lângă casa omului. 6 (Spc; mpl) Pasăre. 7 Om ticălos. 8 Om străin. 9 (Gmț) Apelativ pentru un copil sau, rar, pentru un om matur.
3. [DEX '98] LIGHIOANĂ, lighioane, s. f. 1. Animal (sălbatic). ♦ Spec. Pasăre de curte; orătanie. ♦ Spec. Insectă, gâză (vătămătoare). 2. Fig. Termen injurios dat unui om de nimic; mișel. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau unui om matur. [Var.: lighioaie s. f.] – Din sl. legeonŭ.
4. [DLRLC] LIGHIOANĂ, lighioane, s. f. 1. Animal, (mai ales) animal sălbatic. V. dihanie, fiară, jivină. Toate lighioanele [bălții]... de la adîncuri suiau în zig-zaguri. SADOVEANU, N. F. 74. Lighioanele din codri, din văzduhuri și din apă Vin la tine totdeauna de te-ajută și te scapă. EFTIMIU, Î. 47. Multe lighioane... mai încap Și-n lumea asta! VLAHUȚĂ, O. A. 88. Balauri înveninați, scorpii groaznice la vedere, lupi nesățioși... toate lighioanele cele mai primejdioase stau tolănite pe iarbă verde și dormeau. POPESCU, B. II 22. ♦ (Mai ales la pl.) Vietăți care trăiesc pe lîngă casă, (în special) păsări de curte, orătănii. Au să fure și din tainul lighioanelor. STĂNOIU, C. I. 62. ◊ (Cu sens colectiv) Toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea îmi zice. ALEXANDRESCU, M. 322. ♦ Insectă, gîză (îndeosebi vătămătoare). 2. Fig. Calificativ disprețuitor dat unui om de nimic, mișel. Cum se cheamă această lighioană Cu purpură pe umeri, pe cap purtînd coroană? MACEDONSKI, O. I 166. Nu mă mai încred în lighioanele aste fățarnice. ALECSANDRI, T. 1677. ♦ Calificativ glumeț dat unui copil sau (mai rar) unui om matur. Se scarpină cu o mînă după ureche și cu alta leagănă lighioana care s-a trezit și scîncește. PAS, Z. I 196. – Pronunțat: -ghi-oa-. - Pl. și: lighioni (VISSARION, B. 86). – Variantă: lighioaie, lighioi (SADOVEANU, N. F. 65, DELAVRANCEA, H. T. 34, CREANGĂ, A. 37, ALECSANDRI, T. 532), s. f.
5. [Șăineanu, ed. VI] lighioană f. 1. animal, mai ales necurat: lighioane de pureci; fig. lighioanele astea fățarnice ce se numesc oameni AL.; 2. calificativ dat popoarelor străine și dușmane; 3. în Oltenia: păsări de curte. [Lighioană, adică legiune de demoni, e unul din numele necuratului: termenul e luat din Sf. Scriptură: leghionul dimonilor].
6. [DEX '09] LIGHIOAIE s. f. v. lighioană.
7. [MDA2] lighioaie sf vz lighioană
8. [MDA2] lighion sm vz lighioană
9. [MDA2] ligioaie sf vz lighioană
10. [MDA2] ligioană sf vz lighioană
11. [MDA2] livioană sf vz lighioană
12. [Șăineanu, ed. VI] lighioae f. pop. lighioană.
13. [Scriban] lighioáĭe f., pl. oĭ saŭ tot oaĭe, și lighioánă (oa duft.) f., pl. e (d. legheon, adică „legheoanele de jivine”). Fam. Animal (saŭ și om) de aspect straniu, dihanie, jiganie: multe lighioĭ maĭ sînt pe fața pămîntuluĭ!
14. [DOOM 3] lighioană (pop.) (desp. -ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioanei; pl. lighioane
15. [DOOM 2] lighioană (pop.) (-ghi-oa-) s. f., g.-d. art. lighioanei; pl. lighioane
16. [MDO] lighioană
17. [IVO-III] lighioană, -ne.
18. [DER] lighioană (lighioane), s. f. – Bestie, animal, dihanie. – Var. lighioaie. Deformare populară a lui leghion, s. n. (înv., legiune), din ngr. λεγεών (Tiktin; Candrea), parțial prin intermediul sl. legeonŭ. Pl. leghioae „legiuni” există încă de la Dosoftei (sec. XVII); de la el s-a format sing. regresiv reprezentat de var. Alte explicații sînt fantastice: din ngr. ἄλογα εϊνα „vietăți mici” (Cihac, II, 669) sau în loc de *lighian < libian (Bogrea, Dacor., IV, 828). Semantismul se explică prin înțelesul intermediar de „demon”, plecînd de la expresia leghioane de draci, frecventă în literatura religioasă.
19. [DGS] lighioană s.f. I 1 (zool.; înv. și pop.) v. Animal. Bestie. Dihanie. Fiară. Jivină. Sălbăticiune. 2 (zool.; înv. și pop.) v. Animal. Creatură. Dobitoc. Făptură. Ființă. Necuvântător. Vietate. Viețuitoare (v. viețuitor). 3 (ornit.; înv. și pop.) v. Orătanie. Pasăre. Pasăre-de-casă. Pasăre-de-curte. Pasăre-domestică. II fig. 1 (pop. și fam.; deprec.) v. Josnic. Mârșav. Mișel. Mizerabil. Nelegiuit. Nemernic. Netrebnic. Păcătos. Periculos. Scelerat. Ticălos. 2 (pop.; deprec.) v. Străin.
20. [DRAM] ligioană, -e, s.f. – Animal sălbatic. „Grecii au împrumutat, sub forma legheon, cuvântul lat. legio ”legiune„; printr-o figură de stil, în textele creștine s-a vorbit de legheoanele pădurii, înțelegându-se prin aceasta marea mulțime a animalelor sălbatice. Textul a fost reprodus în română, iar cititorii au înțeles că lighioane înseamnă ”animale sălbatice„, sens pe care cuvântul l-a păstrat până azi” (Graur 1972: 135).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL