1. [MDA2] juruită sf [At: COD. VOR. 54/3 / Pl: ~te / E: jurui] (Înv) 1 Promisiune. 2 Răsplată făgăduită. 3 Lucru promis. 4 (Nob; îe) A umbla cu ~ta A umbla cu puținul, cu cârpeala.
2. [CADE] ❍JURUITĂ, †GIURUITĂ (pl. -te) Mold. Bucov. Lucru juruit, făgăduială: tîlharul a trimes plugurile la boieriu, ca să-i dee juruita (SB.) [jurui].
3. [DLRLC] JURUITĂ, juruite, s. f. (Învechit) Promisiune, făgăduială; lucru promis. Au și primit nu numai juruita, ci încă și cîte un bacșiș bun. SBIERA, P. 69.
4. [Scriban] juruítă f., pl. e. Mold. Vechĭ. Juruință. Lucru juruit (promis).
5. [DEX '09] JURUIT, -Ă, juruiți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Înv. și reg.) Care este făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). 2. S. f. (Reg.) Făgăduială, promisiune; (concr.) lucru promis. – V. jurui1.
6. [MDA2] giuruit, ~ă a vz juruit1
7. [MDA2] juruit, ~ă a [At: SEVASTOS, C. 279/10 / V: (reg) giu~ / Pl: ~iți, ~e / E: jurui1] (Îrg) 1 Logodit. 2 Promis de soț sau de soție. 3 Călugărit. 4 Care și-a luat solemn angajamentul în fața lui Dumnezeu de a păstra rânduielile creștinești. 5 Promis în mod solemn. 6 Legat prin jurământ (4). 7 Vrăjit.
8. [DLRLC] JURUIT, -Ă, juruiți, -te, adj. (Regional) Făgăduit, promis; făgăduit ca soț (sau soție). Este-un cuțit mistuit De la mă-ta juruit. BIBICESCU, P. P. 324.
9. [DOOM 3] juruită (promisiune) (reg.) s. f., g.-d. art. juruitei; pl. juruite
10. [DOOM 2] juruită (reg.) s. f., g.-d. art. juruitei; pl. juruite
11. [DOOM 3] juruit (înv., reg.) adj. m., pl. juruiți; f. juruită, pl. juruite
12. [DOOM 2] juruit (înv., reg.) adj. m., pl. juruiți; f. juruită, pl. juruite
13. [DGS] juruită s.f. (înv. și reg.; de obicei constr. cu vb. „a lua”, „a ține”, „a respecta”) v. Angajament. Asigurare. Cuvânt. Făgăduială. Făgăduință. Legământ. Promisiune. Vorbă.
14. [DLRLV] JURUITĂ s.f. (Mold.) Făgăduință. [Crocodilul] tare cuvintele și giuruitele Hameleonului poftorind. CI, 171. Giuruita călugării<i>. MOL. 1754-1762, 21r; cf. DOSOFTEI, PS; DOSOFTEI, VS. Etimologie: jurui. Vezi și jurui, juruință, juruire, juruit. Cf. f ă g a d ă, f ă g ă d a ș, f ă g ă d u i a l ă, j.u r u i n ț ă, j u r u i r e.
15. [DLRLV] JURUIT adj. (Mold.) Făgăduit. Destoinici să ne facă giuruitelor bunuri. DM, 7v. ◊ (Substantival) Să vă spodobască și giuruitului de la sine bine să vă îndulciți. DM, 41r. Etimologie: jurui. Vezi și jurui, juruință, juruire, juruită.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL