1. [DEX '09] ÎNFIRIPARE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; înjghebare; întremare (după o boală). – V. înfiripa.
2. [MDA2] înfiripare sf [At: ZAMFIRESCU / Pl: ~pări / E: înfiripa] 1 Alcătuire în grabă sau cu greutate din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare Si: înjghebare. 2 Apariție firavă. 3 Căpătare a unei consistențe. 4 Prindere a unui avânt. 5 Ajungere cu greu la o anumită bunăstare. 6 Întremare după o boală.
3. [DLRLC] ÎNFIRIPARE, înfiripări, s. f. Acțiunea de a (se) înfiripa; alcătuire, înjghebare, refacere a puterilor. Înfiriparea gospodăriei.
4. [DEX '09] ÎNCIRIPA vb. I v. înfiripa.
5. [DEX '09] ÎNFIRIPA, înfiripez, vb. I. 1. Tranz. A alcătui ceva din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare; a înjgheba. ♦ Refl. Fig. A lua naștere, a prinde consistență. ♦ Refl. A ajunge la o oarecare bunăstare. 2. Refl. A-și reveni în puteri; a se reface după o boală, a se întrema. [Prez. ind. și: înfirip. – Var.: înciripa vb. I] – Cf. sl. čerep „oală, hârb”.
6. [MDA2] înciripa v vz înfiripa
7. [MDA2] înciripare sf vz înfiripare
8. [MDA2] înfiripa [At: CREANGĂ, GL. / Pzi: ~rip, (înv) ~pez / E: ns cf înciripa] 1 vt A alcătui ceva în grabă sau cu greutate din elemente puține, disparate sau necorespunzătoare Si: (pop) a îndoila (1), a înjgheba (1). 2 vr A lua naștere. 3 vr A prinde consistență. 4 vr A se avânta. 5 vr A ajunge cu greu la o oarecare bunăstare. 6 vr A se reface după boală Si: a se întrema.
9. [CADE] ❍ ÎNCIRIPA = ÎNFIRIPA: să-mi mai înciripez o văcuțã (RET.); (era) peste măsurã de leneș ca să poată ~ ceva (PAMF.).
10. [DLRLC] ÎNFIRIPA, înfiripez și înfirip, vb. I. 1. Tranz. A alcătui (ceva) cu oarecare greutate din mai multe elemente, a face să ia ființă în grabă; a înjgheba. Cîțiva copii mai săraci Au izbutit să-nfiripe o stea de hîrtie. BENIUC, V. 39. Și-apoi, încetul cu încetul, mi-am înfiripat iar gospodăria. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ Refl. Satul s-a înfiripat fără voia nimănui, de aceea e cum e. REBREANU, R. I 75. ♦ Refl. A lua naștere, a prinde consistență. Mătușă-mea... a aflat... taina ce începea să se înfiripeze între noi amîndoi. GALACTION, O. I 76. Imagini, frînturi de gînduri se înfiripau în mintea ei obosită. BART, E. 382. Visul său se-nfiripează și se-ntinde vulturește. EMINESCU, O. I 144. 2. Refl. A-și reveni în puteri, a se reface, a se restabili după o boală, a se întrema. Bătrînul începea să se înfiripeze mîncînd mai bine și nemaitremurînd iarna de frig. PAS, Z. I 202. Cu tărîțe, cu cojițe, purcelul începe a se înfiripa. CREANGĂ, P. 76. Nu se mai putu înfiripa de pe lehuzie, și muri. CONTEMPORANUL, VI 104. ◊ Fig. Cultura tutunului, încetată în timpul monopolului, începe iarăși a se înfiripa în satele unde locuitorii sînt deprinși cu dînsa. I. IONESCU, M. 356. ♦ A prinde puteri mai mari, a se încorda, a se avînta. Deodată mi se înfiripă zmăul, rădică pe Sucnă-Murgă în sus și-l trîntește. SBIERA, P. 103.
11. [Șăineanu, ed. VI] înfiripà v. 1. Mold. a-și veni în fire: începe a se înfiripa și a crește Cr.; 2. a se întrema (dintr’o boală); fig. a se realiza: irisul său se ’nfiripează și se ’ntinde vulturește EM.; 3. a aduce în bună stare: le-a poruncit să ’nflripe carul. [Fuziune din fire și întrupa].
12. [Scriban] înfírip și -éz (mă), a -á v. refl. (cp. cu fire și încĭupăresc). Îmĭ vin în fire, mă restabilesc, mă întrămez, prind putere: puiĭ s’aŭ înfiripat, bolnavu s’a înfiripat. Fig. Cîștig ceva parale, mă îmbogățesc puțin. Visul săŭ se’nfiripeáză (Em.), visu luĭ începe a se realiza.
13. [DOOM 3] înfiripare s. f., g.-d. art. înfiripării; pl. înfiripări
14. [DOOM 2] înfiripare s. f., g.-d. art. înfiripării; pl. înfiripări
15. [DOOM 3] înfiripa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. înfirip, 3 înfiripă; conj. prez. 1 sg. să înfirip, 3 să înfiripe
16. [DOOM 2] !înfiripa (a ~) vb., ind. prez. 3 înfiripă
17. [IVO-III] încirip.
18. [DER] înfiripa (-pez, înfiripat), vb. – 1. A forma, a compune. – 2. A ameliora, a restabili. – 3. (Refl.) A se realiza, a se transforma în realitate. – Var. (Mold., Bucov.) înciripa. Origine necunoscută. După Giuglea, Dacor., II, 825 și LL, II, 42, de la un lat. *imperfilāre, care nu pare posibil. Pușcariu, Dacor., IV, 710-2 și DAR pleacă de la var., considerînd că forma de bază este un hiperurbanism, și o derivă din sl. (rus., rut., bg.) čerep „ghiveci, oală”; semantismul ar pleca, deci, de la sensul din sl., pentru a trece la acela de „a repara un recipient spart”, și de aici „a repara”. Această der. nu pare probabilă, deoarece este ciudat ca vasele sparte să se poată repara și încă și mai ciudat să se repare atît de bine încît să se poată ajunge la ideea de „a îmbunătăți”. Pare evident, așa cum semnalează Tiktin și Scriban, că acest cuvînt provine de la fire „caracter, fel de a fi”, cf. a-și veni în fire = a se înfiripa „a se reface”; însă nu este clar.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL