1. [DEX '09] ÎNFIERARE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat1. – V. înfiera.
2. [MDA2] înfierare sf [At: DA / Pl: ~rări / E: înfiera] 1 Însemnare a unui condamnat, a unui animal, a unui arbore cu fierul înroșit Si: înfierat1 (1). 2 Condamnare severă Si: înfierat1 (2). 3 Defăimare publică Si: înfierat1 (3). 4 Ferecare.
3. [DEX '98] ÎNFIERARE s. f. Acțiunea de a înfiera; înfierat1. – V. înfiera.
4. [DLRLC] ÎNFIERARE, înfierări, s. f. Acțiunea de a înfiera1; însemnarea animalelor cu fierul roșu; fig. stigmatizare. – Pronunțat: -fie-.
5. [DEX '09] ÎNFIERA, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A însemna un animal cu ajutorul fierului înroșit. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osândi în public; a stigmatiza. – În + fier.
6. [MDA2] înfiera2 vt [At: DOSOFTEI, V. S. 60/2 / S și: înfera / V: (reg) înhera / Pzi: ~rez / E: în- + fier] 1 A însemna un condamnat, animal, un arbore cu fier înroșit. 2 (Fig) A condamna cu severitate. 3 A defăima în public. 4 (Rar; îf înfera) A îmbrăca sau a lega în fier Si: a fereca.
7. [MDA2] înfieri v vz înfiera
8. [DLRLC] ÎNFIERA1, înfierez, vb. I. Tranz. 1. A aplica pe corpul unui animal un fier înroșit în foc, pentru a-i face un semn distinctiv. (Refl. pas.) După două luni de la nașterea mînzului se înfierează... la șold. I. IONESCU, D. 534. ◊ (Cu privire la oameni, în special la sclavi) Să faci așa ca cei doi cumnați ai mei să nemerească la castel și, în schimbul laptelui de mistrețe, să primească să-mi fie robi și să-i înfierez. VISSARION, B. 66. Ea-l chemă la sine și, cu un fier ce l-a fost ars în foc, îl înfieră la mîna dreaptă. RETEGANUL, P. IV 37. 2. Fig. A condamna cu toată severitatea, a osîndi în public, a stigmatiza, a veșteji. [Bălcescu] a înfierat cu putere pe boierii cosmopoliți, fără patrie, turciți și franțuziți, după cum le dictau interesele. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2540. – Pronunțat: -fie-.
9. [DLRLC] ÎNFIERA2, pers. 3 înfierează, vb. I. Intranz. (Regional, despre barbă și despre mustăți) A începe să crească; a se ivi, a miji. Era un fecior cu mustața abia infierîndu-i. SADOVEANU, O. L. 94. Întorcea un zîmbet frumos ca de fată și abia începea să-i înfiereze mustăcioara. id. B. 58. – Pronunțat: -fie-.
10. [Șăineanu, ed. VI] înfierà v. a însemna cu un fier ars: a înfiera un cal; 2. fig. a defăima, a dezonora.
11. [Scriban] înferéz (est) și înfĭeréz (vest) v. tr. (d. fer, fĭer). Stampilez cu feru înroșit în foc, pun dangaŭa. Fig. Stigmatizez, aplic stampila infamiiĭ. V. și înfir.
12. [Scriban] înfĭeréz, V. înferez.
13. [Scriban] înfír și -éz, a -á v. tr. (d. fir. V. răsfir). Cos prost. Ornez o haĭnă cu fir. V. intr. Încep a apărea (cîte un fir), mijesc: mustața îĭ înfira. – În nord (ca v. intr.) și a înfera, înfĭera, pop. înhera, (pin confuziune cu a înfiera d. fĭer).
14. [DOOM 3] înfierare (desp. -fie-) s. f., g.-d. art. înfierării; pl. înfierări
15. [DOOM 2] !înfierare (-fie-) s. f., g.-d. art. înfierării; pl. înfierări
16. [DOOM 3] înfiera (a ~) (desp. -fie-) vb., ind. prez. 1 sg. înfierez, 3 înfierează; conj. prez. 1 sg. să înfierez, 3 să înfiereze
17. [DOOM 2] înfiera (a ~) (-fie-) vb., ind. prez. 3 înfierează
18. [IVO-III] înfierez.
19. [DLRLV] ÎNFIERA vb. (Mold.; despre mustață) A miji. Pînă ajunge omul la vîrsta de 17 ani, adecă pînă înceape (cum să dzice) a înfiera musteață, tot copil să cheamă. CD 1698, 40v; cf. CD 1770, 50v. Variante: înfera (CD 1770, 50v). Etimologie: lat. *infilare.
20. [DAR] înfiera pers. 3 sg. înfierează, vb. I (reg., înv.) 1. (despre păr, mustăți) a începe să crească, a da, a miji. 2. (despre oala pusă la foc) a da în fiert (când se ridică bulbucii la suprafața apei).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL