1. [DEX '09] IMPLORARE, implorări, s. f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație, rugăminte, cerere insistentă, fierbinte, disperată. – V. implora.
2. [MDA2] implorare sf [At: CĂLINESCU, E. O. I, 76 / Pl: ~rări / E: implora] 1 Rugăminte adresată cuiva cu umilință Si: implorat1 (1), implorație (1). 2 Rugăminte stăruitoare, insistentă Si: implorat1 (2), implorație (2). 3 Chemare în ajutor Si: implorat1 (3), implorație (3). 4 Cerere insistentă, cu lacrimi, adresată unui superior Si: implorat1 (4), implorație (4). 5 Cerere a milei divinității Si: implorat1 (5), implorație (5).
3. [DEX '96] IMPLORARE, implorări, s. f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație, rugăminte, cerere stăruitoare, fierbinte, desperată. – V. implora.
4. [DLRLC] IMPLORARE s. f. Acțiunea de a implora; rugăminte, cerere insistentă. Glasul lui tremura de o implorare sfiicioasă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 122.
5. [DN] IMPLORARE s.f. Acțiunea de a implora și rezultatul ei; implorație. [< implora].
6. [DEX '09] IMPLORA, implor, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva insistent, cu disperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.
7. [MDA2] implora vt [At: MACEDONSKI, O. I, 252 / Pzi: ~or / E: fr implorer, it, lat implorare] 1 A ruga pe cineva cu umilință. 2 A ruga stăruitor, cu insistență. 3 A chema în ajutor. 4 A cere ceva cu insistență, cu lacrimi, unui superior. 5 A cere mila divinității.
8. [CADE] * IMPLORA (-or) vb. tr. A ruga cu stăruință, a (se) ruga fierbinte; cu foc, cu lacrimi: Smerit îngenunche, te roagă să-l ierți..., Cu cît te imploră, mai aprig îl cerți (VLAH.) [fr.].
9. [DEX '96] IMPLORA, implor, vb. I. Tranz. A ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (și cu umilință). – Din fr. implorer, lat. implorare.
10. [DLRLC] IMPLORA, implor, vb. I. Tranz. A ruga (pe cineva) din toate puterile, stăruitor (și cu umilință). Au ars-o ș-au dărîmat-o subt ochii noștri, deși îi imploram în genunchi s-o cruțe. SADOVEANU, Z. C. 97. Din suflet te rog și te implor, ia seama să nu se nenorocească din pricina matale biata fată!... REBREANU, R. I 208. ♦ A cere, a solicita (ceva) stăruitor și cu umilință. Eu nu implor, principe, nimica de la tine. MACEDONSKI, O. I 252.
11. [DN] IMPLORA vb. I. tr. A ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (și cu umilință). [P.i. implor. / < fr. implorer, it., lat. implorare].
12. [MDN '00] IMPLORA vb. tr. a ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (și cu umilință). (< fr. implorer, lat. implorare)
13. [Șăineanu, ed. VI] implorà v. a cere cu umilință și stăruitor, a se ruga cu lacrimi: a implora grația.
14. [Scriban] *implór, a -á v. tr. (lat. imploro, -áre, d. plorare, a plînge. V. de- și ex-plor). Cer umilit și cu insistență: a implora ĭertare.
15. [Scriban] *implorațiúne f. (lat. imploratio, -ónis). Acțiunea de a plînge. – Și -ație și -áre.
16. [DOOM 3] implorare s. f., g.-d. art. implorării; pl. implorări
17. [DOOM 2] implorare s. f., g.-d. art. implorării; pl. implorări
18. [DOOM 3] implora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. implor, 3 imploră; conj. prez. 1 sg. să implor, 3 să implore
19. [DOOM 2] implora (a ~) vb., ind. prez. 3 imploră
20. [DER] implora (implor, implorat), vb. – A ruga stăruitor, cu disperare. Lat. implorare (sec. XIX), fr. implorer. – Der. implorator, adj. (care imploră). Cf. deplora, vb., din lat. deplorare; deplorabil, adj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL