1. [MDA2] hățuit2, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: hățui] (D. cai) 1 Mânat cu ajutorul hățurilor. 2 (Fig) Înfrânat. 3 (Fig) Stăpânit.
2. [MDA2] hățuit1 sn [At: MDA ms / Pl: ~uri / E: hățui] 1 Hățuire (1). 2 (Fig) Înfrânare. 3 (Fig) Stăpânire.
3. [CADE] HĂȚUIT sbst. Faptul de a hățui: Am să-l iau la ~, Ca pe-un cal rău, nestrunit (ALECS.).
4. [DEX '09] HĂȚUI, hățuiesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui.
5. [MDA2] hățui vt [At: BELDIMAN, N. P. I, 57/7 / Pzi: ~esc / E: hăț2 + -ui] 1 A mâna caii cu ajutorul hățurilor. 2 (Fig) A înfrâna. 3 (Fig) A stăpâni.
6. [CADE] HĂȚUI (-uesc) vb. tr. 1 A mîna caii, a-i cîrmi trăgînd de hățuri: trebuia acuma să hățuească singur caii (SB.); îmi puteam abia ~ murgul meu încoace la voi (GRIG.) ¶ 2 Ⓕ A reține, a înfrîna, a stăpîni: poftele lumii... să le înfrînezi și să le hățuești (CANT.); mă duc să-i hățuesc pe creditori (ALECS.) [hăț2].
7. [DEX '96] HĂȚUI, hățuiesc, vb. IV. Tranz. A mâna caii (cu ajutorul hățurilor). ♦ Fig. A frâna, a stăpâni. – Hăț1 + suf. -ui.
8. [DLRLC] HĂȚUI, hățuiesc, vb. IV. Tranz. A mîna, a conduce caii cu ajutorul hățurilor. Filipoiu, hățuind caii, gîndea: Acu îi acu... CAMILAR, N. I 292. Au hățuit caii pînă în tîrg. SBIERA, P. 235. ◊ Fig. Mă duc să-i hățuiesc pe creditori. ALECSANDRI, T. 1252.
9. [Șăineanu, ed. VI] hățuì v. 1. a duce de hățuri, a mâna: am sa iau calul de hățuit AL.; 2. fig. a conduce: ce hățuiesc poporul AL.
10. [DOOM 3] hățui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiesc, 3 sg. hățuiește, imperf. 1 hățuiam; conj. prez. 1 sg. să hățuiesc, 3 să hățuiască
11. [DOOM 2] hățui (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiesc, imperf. 3 sg. hățuia; conj. prez. 3 să hățuiască
12. [MDO] hățui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hățuiesc, conj. hățuiască)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL