1. [DEX '09] ERMETISM s. n. Tendință în literatură, mai ales în poezie, de a folosi, uneori cu ostentație, un limbaj obscur, dificil, criptic. – Din fr. hermétisme.
2. [MDA2] ermetism sn [At: RALEA, S. T. II, 224 / V: h~ / Pl: ~e / E: fr hermetisme] 1 (Rar) Concepție sau mod de viață care presupune claustrarea sau izolare socială. 2 Concepție care preconizează folosirea procedeelor ermetice (4) în artă. 3 Stil artistic care folosește abuziv procedee ermetice (4). 4 Caracter ermetic (4) al unui procedeu artistic. 5 (Frm) Denumire dată alchimiei. 6 Caracter secret al unei doctrine.
3. [DLRLC] ERMETISM s. n. Obscuritate voită în poezie; caracteristică pentru formele ei decadente. – Scris și: hermetism.
4. [DLRM] ERMETISM s. n. Obscuritate voită practicată în poezia decadentă. – Fr. hermétisme.
5. [DN] ERMETISM s.n. 1. Caracterul de neînțeles al unei opere, lucrări teoretice, caracterul secret al unei doctrine. 2. Curent literar, manifestat cu precădere după primul război mondial, care a cultivat deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, încifrat, adesea ininteligibil. [Var. hermetism s.n. / < fr. hermétisme, it. ermetismo, cf. Hermes (Trismegistul) – zeu grec, considerat de alchimiști ca patron al științelor oculte și al magiei].
6. [MDN '00] ERMETISM s. n. 1. caracterul a ceea ce este ermetic (2). 2. direcție estetică (după primul război mondial) care cultiva deliberat (în poezie) un limbaj excesiv intelectualizat, cifrat, adesea ininteligibil. 3. ansamblul doctrinelor ezoterice ale alchimiștilor. (< fr. hermétisme)
7. [MDA2] hermetism sn vz ermetism
8. [DLRLC] HERMETISM s. n. v. ermetism.
9. [DN] HERMETISM s.n. v. ermetism.
10. [DOOM 3] ermetism s. n.
11. [DOOM 2] ermetism s. n.
12. [MDTL] Ermetism (< fr. hermétisme, derivat de la numele zeului grec Hermes). În cadrul poeziei moderniste este socotit și ermetismul, tendință manifestată în creația unor poeți, caracteristică prim folosirea unui stil obscur, greu de înțeles, poeții ermetici împerechind adesea cuvintele într-un chip neașteptat, ilogic. Creatorul ermetismului în literatura franceză, deși contestat de unii esteticieni, este socotit poetul Stéphane Mallarmé. În poezia noastră, reprezentant al ermetismului, cu efecte însă poetice, este poetul Ion Barbu. Ex.: Din ceas, dedus, adîncul acestei calme creste, Intrată prin oglindă în mîntuit azur, Tăind pe înecarea cirezilor agreste În grupurile apei un joc secund, mai pur. Nadir latent! Poetul ridică însumarea De harfe resfirate ce-n zbor invers le pierde Și cîntec istovește: ascuns, cum numai marea Meduzele cînd plimbă sub clopotele verzi; (ION BARBU, Joc secund) O interpretare a acestei poezii, care constituie arta poetică a lui I. Barbu, a fost dată de G. Călinescu în Istoria literaturii române. „Poezia (adîncul acestei calme creste) este o ieșire (dedus) din contingent (din ceas) în gratuitate (mîntuit azur), joc secund, ca imagine a cirezii răsfrântă în apă. E un nadir latent, o oglindire a zenitului în apă, o sublimare a vieții prin retorsiune”.
13. [DE] HERMETÍSM (< fr., n. pr. Hermes) s. n. (FILOZ.) Ansamblu de doctrine expus în cele 17 tratate din Corpus Hermeticum, apărute în sec. 2-3 în Egipt. Alchimia, astrologia, filozofia, magia și teologia formează în h. o doctrină a mântuirii, o revelație oferită celui ce caută unirea cu divinitatea. H. a influențat, în maniere diferite, atât pe Părinții Bisericii, cât și pe filozofii Renașterii.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL