1. [MDA2] echium sn vz echiu
2. [MDA2] echiu sns [At: LM / V: (îvr) ~um / E: lat equium] (Bot; îrg) Iarba-șarpelui (Echium vulgare).
3. [CADE] COADĂ (pl. -de și cozi) sf. 1 Prelungirea din partea dinapoi a corpului animalelor ce ține de șira spinării și cu care aceasta se termină (🖼 1310); Ⓕ: a da din ~, a se gudura, a se linguși ; (P): minciuna cu ~ (ISP.), minciună mare, sfruntată; cu coada între picioare, rușinat, umilit; a scăpa scurt de ~, a scăpa teafăr, fără multă vătămare; 👉 CÎINE ; d’aia n’are ursul ~, de- aceea se ’ntîmplă așa, nu e de mirare atunci că iese rău; get-beget coada vacii, neaoș; a-și băga coada undeva, a se amesteca unde nu-i e treaba; și-a băgat dracul coada între ei, i-a învrăjbit diavolul; a trage pe dracul de ~, a duce un traiu plin de lipsuri, de neajunsuri ¶ 2 🐦 Penele mai lungi deasupra șezutului, la păsări; (P) F: a prins prepelița de ~, s’a îmbătat ¶ 3 🐟 Partea mai subțiată de la capătul de jos al corpului peștilor sau șerpilor: cu doi pești în oală și cu coadele afară, nu se poate (ZNN.); a sărit parc’ar fi călcat pe ~ de șarpe (DLVR.); de aci, Ⓕ: a călca pe cineva pe ~, a-l atinge unde-l doare, a-l vătăma rău cu vorba ¶ 4 🔧 ~-de-rîndunică, cep de formă specială făcut de tîmpIar sau de dulgher, spre a-l vîrî într’o scobitură, cînd vrea să îmbine două bucăți de lemn (🖼 1311) ¶ 5 Părul dinapoia capului, împletit și înnodat cu panglici. ce atîrnă pe spate sau se înfășoară pe creștetul capului (🖼 1312): părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate (EMIN.); de cînd Nemții (sau Muscalii) cu ~, din vremea de de-mult (locuțiune rămasă din timpul ocupațiunii Olteniei, cînd Austriacii purtau coade) (🖼 1313) ¶ 6 🔧 Mînerul sau partea de care se apucă cu mîna (la diferite unelte): coada securii, toporului, lingurii, tigăii, etc.; (P): cu lingura îți dă dulceață și cu coada-ți scoate ochii (PANN); 👉 TOPOR ¶ 7 🌿 Partea unui vegetal de care se leagă frunza, floarea sau fructul: ~ de cireașă; ~ de trandafir ¶ 8 💫 Urmă luminoasă ce însoțește corpul unei comete: s’au arătat o stea pe cer cu ~, de s’au văzut multe zile (NEC.) ¶ 9 👕 Partea dinapoi a unei rochii, a unei mantii, ce se tîrăște pe pămînt: temîndu-se să nu calce pe coadele rochiei lor (NEGR.) ¶ 10 👕 Pulpană a fracului: purtau... frac cafeniu deschis cu coadele lungi pînă la glezne (I.-GH.) ¶ 11 ⛹ Fășia de hîrtie sau de cîrpă atîrnată la partea de jos a unui zmeu: Un zmeu cu ~ lungă și cu sbîrnăitoare (DON.) ¶ 12 🚝 Partea dindărăt a unui tren, capătul opus locomotivei : am găsit din norocire un vagon de clasa a doua la coada trenului (CAR.) ¶ 13 Partea dindărăt a unei trăsuri boierești, unde stă feciorul ¶ 14 Capătul sau partea de jos, dinapoi sau din urmă, în opoz. cu „frunte”: coada mesei; coada oștii; a sta în ~; vorb. de persoane, cel ce ocupă rangul din urmă: a ajuns coada cap; mai bine cap la sat decît ~ Ia oraș; mai bine fruntea cozii decît coada frunții ¶ 15 🫀 Extremitatea, unghiul din afară la fie-care ochiu; a se uita, a trage cu coada ochiului, a privi pe furiș ¶ 16 Sfîrșit: coada veacului, cei din urmă ani ai veacului ¶ 17 pl. Rămășițe de lepădat; ceea ce cade de la grînele vînturate sau trecute prin ciur, pleavă ¶ 18 🌿 În legătură cu un alt nume, în spec, de animal, formează o mulțime de numiri de plante: COADA-BOULUI = LUMÎNARE; - COADA-CALULUI1, plantă acuatică care poartă flori mici și verzi afară din apă (Hippuris vulgaris) (🖼 1314); -COADA-CALULUI2 = BARBA-URSULUI1; - COADA-COCOȘULUI, plantă ierboasă, cu flori albe ce atîrnă în jos, întrebuințată de popor ca leac contra podagrei; numită și „cerceluși”, „clopotele”, „cocoș”, „iarbă-de-dureri” sau „pecetea- lui-Solomon” (Polygonatum officinale, pol. mul- tiflorum) (🖼 1315); -COADĂ-DE-GĂINĂ = ROCOINĂ 1; -COADA-IEPEI = BARBA-URSULUI1; – COADA-LEULUI = TALPA-GÎȘTEI1; – COADA-LUPULUI1 = LUMÎNARE; – COADA-LUPULUI2 = LUMÎNĂRICĂ; – COADA-MIELULUI1, plantă cu frunze lucitoare și flori violete (Verbascum phoeniceum) (🖼 1316); – COADA-MIELULUI2 mică plantă ierboasă, cu tulpina întinsă pe pămînt, cu flori de un albastru-deschis, cu vinișoare mai întunecate (Veronica prostrata) (🖼 1317); – COADA-MIELULUI3 = LUMÎNARE 2 ; -COADA-MÎNZULUI1 = BARBA-URSULUI1; -COADA- MÎNZULUl2 = COADA-CALULUI1; – COADA-MÎȚEI1, plantă ierboasă cu flori mici roșietice, cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe (Chaiturus marrubiastrum) (🖼 1318); -COADA-MÎȚEI2 = PAPANAȘI 2; - COADA- MÎȚEI-DE-BALTĂ, nume dat unor mușchi de coloare albă-gălbuie, ce cresc prin locurile umede, unde contribue, în mare parte, la formarea combustilului numit turbă (Sphagnum cymbifolium);-COADA-PRICULICILOR = BARBA-POPEI: - COADA-RACULUI, plantă ierboasă, cu flori mari, frumoase, de coloare galbenă (Potentilla anserina) (🖼 1319); – COADA-ȘOARECELUI , COADA-ȘORICELULUI, COADA-HÎRȚULUI (Băn. „sorocină”), plantă ierboasă, cu flori albe dispuse în capitule, întrebuințată de popor ca leac contra tusei sau pentru curățirea sîngelui (Achillea millefolium) (🖼 1320); -COADA-VACII1, plantă țepoasă, cu flori albe, ce crește pe lîngă drumuri (Echium altissimum); -COADA-VACII2, plantă ierboasă, cu flori violete; numită și „jale” (Salvia silvestris) (🖼 1321); -COADA-VACII3 = BĂTRÎNIȘ; – COADA-VACII4 = LUMÎNARE 2 ;-COADA-VACII5 – LUMÎNĂRICĂ 2; -COADA-VULPII, plantă ierboasă, cu flori verzi, ce crește prin livezi și finețe; numită și „codină” (Alopecurus pratensis) (🖼 1323); -COADA-ZMEULUI, plantă ierboasă, veninoasă, cu tulpina tîrîtoare, care face niște bobițe roșii (Calla palustris) (🖼 1322); - CINCI-COADE – CĂLDĂRUȘĂ 3 ¶ 19 🐦 COADĂ-ROȘIE = CODROȘ ¶ 20 Băn. 🐦 COADĂ-FĂLOASĂ = CODOBATURĂ [lat. coda].
4. [CADE] JALE2 sf. S/., JALEȘ sbst. 🌿 1 Mic arbust mirositor, originar din sudul Europei, cu flori albastre, violete sau albe, cultivat adesea prin grădini; frunzele acestei plante sînt întrebuințate în medicină, iar poporul le aplică la gîlci, pentru a le vindeca (Salvia officinalis); numită și „salbie”, „sălvie”, „șălvie”, „jale-de-grădină”, etc. (🖼 2719) ¶ 2 Plantă alb-lînoasă, cu flori roșii-purpurii; numită și „pavăză” (Stachys germanica) (🖼 2720) ¶ 3 ~-DE-CÎMP, plantă cu flori galben-deschise, avînd la baza inferioară a corolei puncte violete, cu dinții caliciului acoperiți cu peri aspri; numită și „jaleș-sălbatic” (Stachys recta) (🖼 2721); – ~-DE-CÎMP2 = SALVIE-DE-CÎMPURI; – ~-DE-CÎMP3 = COADA-VACII2 ¶ 4 JALE-CLEIOASĂ, JALEȘ DE-PĂDURE = CINSTEȚ [ung. zsálya]
5. [DEX '96] IARBĂ, (2) ierburi, s. f. 1. Nume generic dat plantelor erbacee, anuale sau perene, cu părțile aeriene verzi, subțiri și mlădioase, folosite pentru hrana animalelor. ◊ Expr. Paște, murgule, iarbă verde = va trebui să aștepți mult până ți se va împlini ceea ce dorești. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, neapărat. ♦ Nutreț verde, proaspăt cosit. 2. Buruieni de tot felul. ◊ Iarbă rea = a) buruiană otrăvitoare; b) fig. om rău, primejdios. 3. Pajiște. 4. Compuse: iarbă-de-mare = plantă erbacee cu frunze liniare și cu flori verzi, care crește pe fundul mării și ale cărei frunze uscate sunt folosite în tapițerie; zegras (Zostera marina); iarba-broaștei = mică plantă acvatică, cu frunze rotunde, lucitoare, care (datorită pețiolului lung) plutesc la suprafața apei, și cu flori albe (Hydrocharis morsus-ranae); iarba-ciutei = plantă perenă din familia compozeelor, cu flori galbene dispuse în capitule (Doronicum austriacum); iarba-fiarelor = a) plantă erbacee veninoasă, cu frunze opuse, acoperite cu peri, cu flori albe-gălbui (Cynanchum vincetoxicum); b) (în basme) iarbă cu putere miraculoasă, cu ajutorul căreia se poate deschide orice ușă încuiată; p. ext. putere supranaturală, care poate ajuta la ceva greu de obținut; iarba-găii = plantă erbacee cu frunze dințate, acoperite cu peri aspri, cu flori galbene (Picris hieracioides); iarbă-creață = izmă-creață; iarbă-deasă = plantă erbacee cu tulpini subțiri, cu frunze înguste și flori verzi, dispuse în panicule (Poa nemoralis); iarbă-grasă = plantă erbacee cu tulpina ramificată și întinsă pe pământ, cu frunze cărnoase, lucioase și flori galbene (Portulaca oleracea); iarbă-mare = plantă erbacee cu tulpina păroasă și ramificată, cu frunze mari și flori galbene (Inula helenium); iarbă-albă = plantă erbacee ornamentală cu frunzele vărgate cu linii verzi și albe-roșietice sau gălbui (Phalaris arundinacea); iarba-cănărașului = plantă erbacee din familia gramineelor, cu frunzele plane, cu flori verzui și semințele gălbui; mei-lung, meiul-canarilor (Phalaris canariensis); iarbă-albastră = plantă erbacee cu frunzele îngrămădite la baza tulpinii și cu flori violete (Molinia coerulea); iarba-bivolului = plantă erbacee cu flori verzui sau brune (Juncus buffonius); iarba-câmpului = plantă erbacee cu tulpinile noduroase și cu flori verzui-alburii sau violet-deschis (Agrostis stolonifera); iarbă-neagră = a) plantă erbacee cu frunze dințate și cu flori brune-purpurii pe dinafară și galbene-verzui pe dinăuntru (Scrophularia alata); b) arbust cu frunze mici liniare și flori trandafirii sau albe (Calluna vulgaris); iarba-osului = mic arbust cu tulpini ramificate, cu frunze opuse și cu flori galbene (Helianthemum nummularium); iarbă-roșie = plantă erbacee cu tulpina roșiatică, cu frunze nedivizate, lanceolate și cu flori galbene dispuse în capitule; (pop.) cârligioară (Bidens cernuus); iarba-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate, păroase, cu flori albastre, rar roșii sau albe (Echium vulgare); b) plantă cu tulpina păroasă, cu flori albastre sau roșietice (Veronica latifolia); c) broscariță; iarba-șopârlelor = plantă erbacee cu rizom gros, cărnos, cu tulpina terminată în spic, cu frunze ovale și flori mici, albe-roz (Polygonum viviparum); iarbă-stelată = plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ, cu frunze pe fața superioară și pe margini păroase și cu flori liliachii (Sherardia arvensis); iarbă-de-Sudan = plantă cu tulpina înaltă, cu frunze lungi, cultivată ca plantă furajeră (Sorghum halepense). 5. Praf de pușcă. – Lat. herba.
6. [DLRM] JÁLE2 s. f. Plantă semilemnoasă, aromată, cu flori albastre, violete sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și medicinală (Salvia officinalis). – Magh. zsálya.
7. [DLRM] JÁLE1 s. f. 1. Tristețe, mîhnire, durere adîncă. ◊ Expr. A-i fi cuiva jale de cineva = a-i fi milă de cineva. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s. f.] – Slav (v. sl. žalĭ).
8. [Scriban] lumînărícă f., pl. ele. Lumînare mică (pl. ĭcĭ la NPl. Ceaur, 11). Un joc copilăresc (cu baba cînd se duce la biserică). O plantă scrofulariacee cu florĭ galbene în vîrfu cotoruluĭ numită și coada vaciĭ și corovatică (verbascum [thapsus și phlomoides]). Florile eĭ, pectorale și potolitoare, se întrebuințează în med. V. lipan 2.
9. [DOOM 3] coada-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-vacii
10. [DOOM 2] coada-vacii (plantă) s. f. art., g.-d. art. cozii-vacii
11. [DFL] ECHIUM L., ECHIUM, CAPUL ȘARPELUI, fam. Boraglnacae. Gen originar din Europa, regiuni mediteraneene, I. Canare și Azore, cca 38 specii, erbacee sau tufe, anuale și bienale. Tulpină erectă, striată. Frunze alterne, simple, nedivizate, lipsite de stipele, liniar-lanceolate, lanceolate. Flori hermafrodite, tubulos-campanulate, albastre-violete, roșii, rar albe, dispuse în spice simple, reunite într-un lung racem terminal cu bractee; gîtul corolei fără scvame, stile bifurcate, caliciul persistent cu 5 diviziuni, 5 stamine, rar 4. Fruct format din 4 nucule tuberculate, la bază neexcavate.
12. [DFL] Echium creticum L. Specie care înflorește vara. Flori roșii, mai tîrziu violete. Bractee lanceolate, puțin mai lungi decît caliciul (pubescent). Plantă (cca 0,58 m înălțime) erectă, cu tulpini ramificate și peri aspri. Frunze dispuse în rozetă la bază, ovate sau lunguieț-lanceolate, pubescente, cele tulpinale sesile.
13. [DFL] Echium fastuosum Jacq. Specie care înflorește în apr.-aug. Flori (stamine roșii, lungi) albastre-închis, dispuse într-o inflorescență densă, cilindrică, cca 16 cm lungime și 6 cm lățime. Frunze lanceolate cu vîrf lung, ascuțit, cu nervuri și peri albi, moi. Tufă ramificată, înaltă de cca 1,80 m, pubescentă. Se cultivă în seră rece.
14. [DFL] Echium lycopsis Grufb. (syn. E. plantagineum L.). Specie care înflorește vara. Flori violete-închis, frunze oblonge, păroase. Plantă cca 0,95 cm înălțime.
15. [DFL] Echium russicum Gmel. (syn. E. rubrum Jacq.). Specie care înflorește primăvara-vara. Flori roșii-purpurii, adesea albe, cîteva așezate în spice scurte, reunite în racem terminal, caliciul de două ori mai scurt decît tubul corolei, staminele depășesc lungimea corolei. Fruct format din 4 nucule tuberculate.Plantă erbacee, bienală, cca 55 cm înălțime, scabră. Tulpină dreaptă și striată. Frunze liniar-lanceolate.
16. [DFL] Echium sericeum Vahl. Specie care înflorește vara. Flori (caliciul de două ori mai scurt decît corola, aspru-păroasă) roșii, dispuse în spice paniculate. Frunze lanceolate, gri-alb-pubescente. Plantă erbacee, perenă, deseori lesmnificată, cca 0,55 m înălțime.
17. [DFL] Echium vulgare L. Specie care înflorește vara. Flori albastre, rar roz sau albe (caliciul mai lung decît tubul corolei, stamine lipite de gîtul corolei care, împreună cu stilul, depășesc lungimea corolei), dioice, poligame, în spice simple reunite în raceme. Fructe, nucule. Frunze lanceolate, verzi. Plantă (cca 95 cm înălțime) erbacee, bienală, aspru-păroasă. Specie meliferă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL