1. [DEX '09] DĂSCĂLIT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. (Pop.) Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.
2. [MDA2] dăscălit2, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. Noiembrie 150r/30 / Pl: ~iți, ~e / E: dăscăli] 1 Învățat. 2 (Fig; înv) Iscusit. 3 Povățuit. 4 (Pex) Cicălit. 5 (Rar; d. animale) Dresat.
3. [MDA2] dăscălit1 sn [At: CADE / E: dăscăli] (Rar) 1-5 Dăscălire (1-5). 6 Sfătuire. 7 Dojenire. 8 Cicălire.
4. [CADE] DĂSCĂLIT sbst., DĂSCĂLITURĂ (pl. -turi) sf. F Faptul de a dascăli: muierea se puse pre el cu dăscălitura și... atîta-l dascăli, pînă-l făcu de se duse la rit (CIAUȘ.).
5. [DEX '98] DĂSCĂLIT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. Învățat, povățuit, sfătuit; (despre animale) dresat. – V. dăscăli.
6. [DLRLC] DĂSCĂLIT, -Ă, dăscăliți, -te, adj. Povățuit, sfătuit, învățat; (despre animale) dresat. Toate lighioile curții îi ieșeau înainte, parcă erau dăscălite. DELAVRANCEA, S. 229.
7. [DEX '09] DĂSCĂLI, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.
8. [MDA2] dăscăli [At: PRAV. 300 / Pzi: ~lesc / E: dascăl] 1 vi (Înv) A exercita profesiunea de dascăl (4). 2 ct (C.i. oameni) A sfătui. 3 vt (Pex) A dojeni. 4 vt A insista în mod supărător cu reproșuri, sfaturi etc. Si: a cicăli.
9. [CADE] DĂSCĂLI (-ălesc) vb. tr. A da povețe, a povățui, a învăța pe cineva ca un dascăl, cum și ce fel să facă sau să vorbească; a dojeni; a mustra: îl dăscălește de-l învăță să facă vre-o răutate (PRV.-LP.); de cînd îi tot dăscălesc eu? geaba, sunt grei de cap (CAR.).
10. [DEX '98] DĂSCĂLI, dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.
11. [DLRLC] DĂSCĂLI, dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. Mătușă-sa... după ce a lăsat-o să plîngă să se răcorească, a povățuit-o, a dăscălit-o. GALACTION, O. I 125. Moartea, avînd bunătate a dăscăli pe Ivan, se pune în raclă. CREANGĂ, P. 322. Mintea... Este un înțelept sfetnic tocmit să ne dăscălească. CONACHI, P. 281. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. Cum prindea pe unul la strîmtoare, cum îl lua la dăscălit: că el așa, că el pe dincolo. GALAN, Z. R. 11. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl (1). Tata dăscălește aci de cincisprezece ani. C. PETRESCU, Î. II 169.
12. [Șăineanu, ed. VI] dăscălesc a. 1. ce ține de dascăl; 2. pedantesc: apucături dăscălești.
13. [Șăineanu, ed. VI] dăscălì v. 1. a instrui, a povățui: având bunătate a dăscăli pe Ivan CR.; 2. a dresa: lighioi păr’că erau dăscălite.
14. [Scriban] 2) dăscălésc v. tr. (d. dascăl). Fam. Instruĭesc, învăț. V. intr. Funcționez ca dascăl.
15. [DOOM 3] dăscăli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălesc, 3 sg. dăscălește, imperf. 1 dăscăleam; conj. prez. 1 sg. să dăscălesc, 3 să dăscălească
16. [DOOM 2] dăscăli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălesc, imperf. 3 sg. dăscălea; conj. prez. 3 să dăscălească
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL