1. [DEX '09] DOGORÂT, -Ă adj. v. dogorit.
2. [MDA2] dogorât, ~ă a vz dogorit
3. [DEX '09] DOGORI, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî vb. IV] – Din bg. dogorja, sb. dogoreti.
4. [DEX '09] DOGORIT, -Ă, dogoriți, -te, adj. Înfierbântat, ars; pârlit. [Var.: dogorât, -ă adj.] – V. dogori.
5. [DEX '09] DOGORÎ vb. IV v. dogori.
6. [MDA2] dogori [At: LB / V: ~rî[1] / Pzi: ~resc, 3 ~goare / E: bg догоря, srb dogoreti] 1 vi (D. soare, foc sau orice obiect fierbinte) A răspândi o căldură puternică. 2 vt (Îvr) A pârgui. 3 vi (D. obraji, cap etc.) A deveni fierbinte sau roșu din cauza temperaturii, a frigului, a unei stări emotive. 4-5 vtrp (C.i. părți ale corpului) A (se) expune la căldura focului sau a razelor soarelui pentru a (se) încălzi. 6 vt (Îvr) A arde. 7-8 vtrp (Rar; complinit de „de sete”) A (se) usca.
7. [MDA2] dogorit, ~ă [At: POGOR, HENR. 228 / V: ~rât / Pl: ~iți, ~e / E: dogori] 1 a Care este încălzit puternic. 2 a (Pex) Pârlit. 3 a Înfierbântat. 4 sf (Reg) Arsură (3). 5 a (Rar; d. plante sau terenuri cultivate) Ars de soare. 6 a (Nob) Decolorat.
8. [MDA2] dogorî v vz dogori
9. [CADE] DOGORI (-oresc), DOGORÎ (-orăsc) I. vb. tr. 1 A arde, a înfierbînta (vorb. de căldura focului sau a soarelui): o dogorește văpaia ce iese din gura zmeoaicei (ISP.); soarele se ridică sus și începe să dogorească și să arză (DLVR.) ¶ 2 Ⓕ ~ cuiva obrazul, a-l face să i se roșească obrazul de rușine: i-am dogorit obrazul părintelui de rușine (CRG.). II. vb. refl. A se aprinde, a se înfierbînta, a se pîrli (de para focului sau de arșiță): cerul se dogorește, ca de bătaia unei flăcări (VLAH.) [vsl. *dogorěti].
10. [CADE] DOGORITOR, -ÎTOR adj. verb. DOGORI, -ORÎ. Care dogorește: arșița cea dogoritoare a zilei (EMIN.); de la prînz, căldura se făcu mai dogorîtoare (S.-ALD.).
11. [DEX '98] DOGORI, dogoresc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre soare, foc etc.; la pers. 3) A răspândi o căldură puternică, arzătoare. ♦ Tranz. A da cuiva o senzație de căldură arzătoare; a încinge, a înfierbânta ceva. 2. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbântat de o emoție, de boală etc. [Var.: dogorî vb. IV] – Din bg. dogorja, scr. dogoreti.
12. [DLRLC] DOGORI, dogoresc, vb. IV. (Folosit de obicei la pers. 3) 1. Intranz. (Despre soare, foc sau un obiect foarte fierbinte) A revărsa, a răspîndi căldură puternică; a încălzi. Se înapoiau după o lună și era parcă o potriveală că atunci nu mai dogorea soarele, iar serile începeau să fie răcoroase. PAS, Z. I 240. Mormanul de jeratic dogorește și aruncă un polei, cald și rumen, pe peretele din față. DELAVRANCEA, H. TUD. 25. Soarele dogorea. ODOBESCU, S. III 179. ◊ Tranz. Calul legat acolea-n apropierea căldării, se tot da înapoi, fiindcă-l dogorea căldura focului. RETEGANUL, P. III 25. Vezi că turcii mă căznesc, Mă căznesc, mă chinuiesc, La focuri mă dogoresc, Și de moartea mea vorbesc! ANT. LIT. POP. I 414. Turcilor, Agalelor, Soarele m-a dogorit, Față Albă Mi-a pîrlit. TEODORESCU, P. P. 639. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să sufere, a chinui. Of! Ghiță, tare m-ai dogorit, tare mi-ai ars inima! CONTEMPORANUL, VI 295. 3. Tranz. (Cu privire la fructe) A rumeni, a pîrgui. [Obrazul] se roșise ca pielița unei piersici dogorite de soare. ODOBESCU, S. I 129. ♦ (Neobișnuit) A pîrli. Trebuie să schimbăm spălătoreasa: ne-a adus un cearșaf dogorit cu fierul. C. PETRESCU, R. DR. 99. 4. Intranz. (Despre oameni și despre părți ale corpului lor) A fi aprins, încins, înfierbîntat (de o emoție, de boală, de căldura focului, uneori și de frig). Obrazul îi dogorea încă de gerul înțepător. C. PETRESCU, C. V. 230. ◊ Tranz. (Cu inversarea construcției) Valuri de fierbințeli îi dogoreau trupul, ca-ntr-o baie de aburi. VLAHUȚĂ, O. A. 127. (Expr.) A dogori obrazul cuiva (de rușine) = a face pe cineva de rușine. I-am dogorit obrazul părintelui de rușine. CREANGĂ, A. 10. ◊ Refl. (Cu o construcție neobișnuită) Da ce are mititelul? – Ce să aibă, ia arșiță, că te dogorești de el. CONTEMPORANUL, VI 291. – Variantă: dogorî vb. IV.
13. [DLRLC] DOGORIT, -Ă, dogoriți, -te, adj. (Despre ființe sau lucruri) Înfierbîntat, ars, pîrlit. ♦ (Rar) Dogoritor. Din creștetul cerului dogorit, razele cad drept ca niște săgeți de arc. VLAHUȚĂ, O. A. 368.
14. [DLRM] DOGORIT, -Ă, dogoriți, -te adj. Înfierbîntat2, ars, pîrlit2. [Var.: dogorît, -ă adj.] – V. dogori.
15. [DLRM] DOGORÎ, vb. IV. v. dogori.
16. [Șăineanu, ed. VI] dogorì v. 1. a arde, a frige: soarele dogoria, la foc mă dogoresc; 2. fig. a roși: i-am dogorit obrazul părintelui de rușine CR. [Slav. DOGORIETI, a arde].
17. [Scriban] dogorăsc, a -î și -ésc, -í v. tr. (vsl. do-gorĕti, a arde de tot, rus. do-gorĕtĭ, sîrb. dogoriti. V. ogor). Ard, frig: soarele, focu dogorește. Fig. Fac să-ți fie foarte rușine: mĭ-ai dogorit obrazu cu purtarea ta.
18. [DOOM 3] dogori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogoresc, 3 sg. dogorește, imperf. 1 dogoream; conj. prez. 1 sg. să dogoresc, 3 să dogorească
19. [DOOM 2] dogori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dogoresc, imperf. 3 sg. dogorea; conj. prez. 3 să dogorească; ger. dogorind
20. [IVO-III] dogorăsc, -răști 2, -răște 3, -rască 3 conj., -ram 1 imp., -rîi 1 aor., -rît prt., -rîre inf. s., -rîtor adj. v.
21. [DER] dogorî (-resc, -it), vb. – A încălzi, a prăji, a pîrjoli. – Mr. dugurescu, dugurire. Sl. gorĕti „a arde”, cu pref. exhaustiv do- (Miklosich, Lexicon, 138; Cihac, II, 97; Pascu, Suf., 52; Conev 99), cf. bg. dogorĭam, dogorĭavam, sb. dogoreti „a arde complet”. Conjugarea oscilează între formele dogori și dogorî. – Der. dogor, s. n. (foc, centru de căldură), deverbal; dogoare, s. f. (ardoare, usturime, arsură); dogoreală, s. f. (arsură); dogorită, s. f. (bășică produsă de o arsură); dogoritor, adj. (fierbinte, arzător).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL