1. [DEX '09] DEȘUCHEAT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Pref. de- + șucheat.
2. [MDA2] deșucheat, ~ă a [At: BARIȚIU, P. A. I, 221 / Pl: ~ați, ~e / E: des- + șucheat] (Pfm) 1 Care este nebun. 2 Care este neastâmpărat. 3 (D. oameni, faptele, sentimentele lor) Care este imoral. 4 Îmbrăcat neglijent.
3. [DEX '98] DEȘUCHEAT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop. și fam.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Des1- + șucheat (reg. „smintit” < magh.).
4. [DLRLC] DEȘUCHEAT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor) 1. Nebun, smintit, țicnit, într-o ureche. Cei mai mulți [dintre fiii de împărați] erau năzuroși, tembeli și deșucheați. ISPIRESCU, L. 22. ◊ (Substantivat) Veverița pleacă creangă lîngă creangă și hoinărește, ca o deșucheată, pădurea întreagă. GÎRLEANU, L. 18. 2. Dezmățat, destrăbălat, deșănțat. Vorbe deșucheate. ▭ La Arnoteni pînă și casa unde stăteau părea deșucheată. M. I. CARAGIALE, C. 127. Copilul se scoală și-ncepe iar jocul... Acu mișcările și gesturile sînt și mai deșucheate... Cu-ncetul însă membrele pierd siguranța și simetria mișcărilor. CARAGIALE, O. I 302.
5. [Scriban] deșuchĭát și -cheát, -ă adj. (din șuchet). Vest. Șuchet. P. -chĭa-, -chea-, cp. cu truncheat.
6. [DOOM 3] deșucheat (pop., fam.) adj. m., pl. deșucheați; f. deșucheată, pl. deșucheate
7. [DOOM 2] deșucheat (pop.) adj. m., pl. deșucheați; f. deșucheată, pl. deșucheate
8. [MDO] deșucheat
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL