1. [DEX '09] DEZBRĂCARE s. f. Acțiunea de a (se) dezbrăca. – V. dezbrăca.
2. [MDA2] dezbrăcare sf [At: (a. 1801) IORGA, S. D. XII, 140 / S și: (înv) desb~ / P și: (îvp) desb~ / Pl: ~cări / E: dezbrăca] 1 Scoatere a hainelor cu care se află îmbrăcat Si: dezbrăcat1 (1), (pop) despuiere. 2 (Înv; fig) Abandonare a unui obicei (rău). 3 (Fig) Jefuire a cuiva (de tot ce are) Si: dezbrăcat1 (2), prădare, răpire. 4 (Îvr) Goliciune.
3. [DLRLC] DEZBRĂCARE s. f. 1. Acțiunea de a (se) dezbrăca. Stăruise îndeosebi asupra momentelor principale ale dramei... provocările mulțimii și moartea Oiței... dezbrăcarea și batjocorirea lui Gore. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 313. ◊ (Metaforic) Cînd frunza-ngălbenită l-ai copacilor trunchi pică, Muritorul melancolic văzînd natura murind... Afl-o crudă mulțămire în a firii dezbrăcare. NEGRUZZI, S. II 15. 2. (Învechit) Goliciune, despuiere. Ce obrăznicie e asta să intri aici în această scandaloasă dezbrăcare? NEGRUZZI, S. I 227.
4. [DEX '09] DEZBRĂCA, dezbrac, vb. I. 1. Refl. și tranz. A-și scoate sau a scoate cuiva îmbrăcămintea cu care se află îmbrăcat; a (se) despuia. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda pe cineva (de tot ce are). – Lat. *disbracare.
5. [MDA2] dăzbrăca v vz dezbrăca
6. [MDA2] dezbrăca [At: (a. 1581) GCR I, 29/34 / S și: (înv) desb~ / P și: (îvp) desb~ / Pzi: dezbrac / E: lat *disbracare] 1-2 vtr A(-și) scoate hainele cu care este îmbrăcat Si: (pop) a (se) despuia. 3-4 vtr (Înv; fig) A abandona un obicei (rău). 5 vt (Fig) A jefui pe cineva (de tot ce are) Si: a prăda, răpi.
7. [MDA2] dizbrăca v vz dezbrăca
8. [CADE] DESBRĂCA, DEZ- (-brac) vb. tr. și refl. 1 A (-și) scoate îmbrăcămintea ¶ 2 F A (se) despuia; a jefui: cela ce va tîmpina pre neștine în drum noaptea și-l va dezbrăca... să-l spîndzure (PRV.-LP.) [îmbrăca].
9. [DLRLC] DEZBRĂCA, dezbrac, vb. I. 1. Refl. (Uneori determinat prin cuvinte care denumesc un obiect de îmbrăcăminte introduse prin prep. «de») A-și scoate îmbrăcămintea, a lepăda hainele (de pe sine). Mînecuță se dezbrăca de scurtă. SADOVEANU, P. M. 185. Maria s-a dezbrăcat în timpul acesta de pardesiu. CAMIL PETRESCU, T. III 220. Turnătorul se dezbrăca pînă la brîu. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 27. Vă dezbrăcați și vă scăldați cît vă place! VISSARION, B. 198. (Metaforic) A patra primăvară acuma se grăbește... Și cerul se dezbracă de viforoșii nori. ALEXANDRESCU, P. 24. (Tranz.) De sarică-l dezbrăca, Fără haine mi-l lăsa. TEODORESCU, P. P. 477. ◊ Tranz. (Complementul indică o haină) Își dezbrăcă blana și o atîrnă modest lîngă soba de fier. C. PETRESCU, A. 280. A dezbrăcat paltonul și-l ține pe braț. SAHIA, N. 98. (Metaforic) Stelele păliră; pădurea, copacii, tufele își dezbrăcară deodată umbra. GÎRLEANU, L. 19. ♦ Fig. A se lepăda, a se scăpa, a se descotorosi (de ceva). Dezbracă-te degrabă de orice deșertăciuni. MACEDONSKI, O. I. 167. Iar ciocoiul cum se pleacă De mă vede la potică! Cum, smerit, în genunchi pică Și de fală se dezbracă! ALECSANDRI, P. A. 44. 2. Tranz. Fig. A jefui, a prăda, a despuia. Și eu v-am robit, fraților,v-am bătut, v-am dezbrăcat. CAMIL PETRESCU, B. 156. Leșii pradă și dezbracă pe bieții oameni. NEGRUZZI, S. I 169.
10. [Șăineanu, ed. VI] desbrăcà v. 1. a lepăda hainele; 2. fig. a despuia: a se desbrăca de rușine. [V. îmbrăcà].
11. [Scriban] dezbrác, a -brăcá v. tr. (compus ca și îmbrac). Iaŭ cuĭva haĭnele de pe corp. Fig. Despoĭ, jăfuĭesc: acest negustor dezbracă lumea. V. refl. Îmĭ scot haĭnele de pe mine.
12. [DOOM 3] dezbrăcare s. f., g.-d. art. dezbrăcării
13. [DOOM 2] dezbrăcare s. f., g.-d. art. dezbrăcării
14. [DOOM 3] dezbrăca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dezbrac, 2 sg. dezbraci, 3 dezbracă; conj. prez. 1 sg. să dezbrac, 3 să dezbrace; imper. 2 sg. afirm. dezbracă
15. [DOOM 2] dezbrăca (a ~) vb., ind. prez. 3 dezbracă
16. [MDO] dezbrăca
17. [IVO-III] desbrac.
18. [Argou] dezbrăca, dezbrăc v. t. (pol.) a destitui un cadru activ pentru abateri de serviciu.
19. [DAS] Dezbrăcare. Subst. Dezbrăcare, dezechipare, dezgolire, dezvelire, despuiere; dezbrobodire, dezgoveală (pop.). Descălțare, descălțat. Goliciune, golătate, nuditate, dezbrăcare (înv.). Nud. Adj. Dezbrăcat, dezechipat, dezgolit, despuiat, gol, goluț (dim.), golaș (înv.), gol-goluț, gol de tot, gol pușcă, gol cum l-a făcut mă-sa, gol nap (ca napul), gol ca degetul, nud, fără haine, fără veșminte, în pielea goală. Cu capul gol; dezbrobodit. Desculț, descălțat. Dezbrăcător (rar). Vb. A se dezbrăca, a se dezechipa, a se dezgoli, a se despuia, a se descotoșmăni, a-și scoate hainele, a-și lepăda hainele; a rămîne dezbrăcat, a se dezbrăca în pielea goală, a rămîne în pielea goală. A-și descoperi capul, a-și scoate pălăria (căciula), a rămîne cu capul gol; a se dezbrobodi, a se dezgovi (pop.). A se descălța. A dezbrăca, a dezgoli, a goli (pop., rar), a despuia (la piele, pînă la piele), a descotoșmăni, a scoate hainele (de pe cineva); a lăsa (pe cineva) gol (în pielea goală). V. îmbrăcăminte, încălțăminte.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL