1. [MDA2] destoinici av [At: NEAGOE, ÎNV. 92 / Pzi: ~cesc / E: destoinic] 1-2 vtr (A face să devină sau) a deveni destoinic (1). 2 vr (Fig) A deveni destoinic (2).
2. [CADE] † DESTOINICI (-icesc) vb. refl. A se face destoinic, a se învrednici: cine ucide de voie, acela la sfîrșenia vieții lui să se destoinicească priceșteniei (PRV.-MB.).
3. [DEX '09] DESTOINIC, -Ă, destoinici, -ce, adj. (Despre oameni și acțiunile lor). 1. Vrednic, merituos. ♦ Isteț, îndemânatic. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) Capabil; p. ext. în măsură (să facă ceva); competent. – Cf. sl. dostoinŭ.
4. [MDA2] destoinec, ~ă a vz destoinic
5. [MDA2] destoinic, ~ă a [At: TETRAEV. (1574), 4v / V: (înv) deas~, ~nec, dis~, dos~ / Pl: ~ici, ~ice / E: vsl достоин] 1 Demn de..., căruia i se cuvine ceva Si: vrednic. 2 Care este înzestrat cu posibilități intelectuale (remarcabile), pătrunzând cu mintea, înțelegând, pricepând ceva Si: priceput, (înv) pricepător. 3 Care posedă cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu sau care își cunoaște bine meseria Si: iscusit, îndemânatic, priceput, (asr) pricepător, (înv) practicos, practicist Vz. apt, capabil, competent. 4 (Fig; d. abstracte) Care se sprijină pe argumente solide Si: întemeiat, sigur.
6. [MDA2] distoinic[1], ~ă a vz destoinic
7. [CADE] DESTOINIC adj. 1 † Vrednic: au sfințit pre Anastasie, om ~ a primire slujba păstoriei sale (GR.-UR.); el era om ~, cu frica lui Dumnezeu și cinstit (ISP.) ¶ 2 În stare (de a face ceva), capabil, apt: nu mă simțeam ~ de a duce lupta pînă la sfîrșit (GN.) [vsl. dostoinŭ].
8. [DLRLC] DESTOINIC, -Ă, destoinici, -e, adj. (Despre persoane și acțiunile lor) 1. Vrednic, meritos. Îi era vechi prieten ofițerul învățat și destoinic, căutat în saloane pentru spiritul său vioi, respectat și temut printre colegi pentru caracterul său neșovăitor. D. ZAMFIRESCU, R. 235. ♦ Isteț, îndemînatic. Doi destoinici slujitori ai agiei s-au ținut de mine, adulmecîndu-mă ca pe un vînat. SADOVEANU, Z. C. 144. 2. (Urmat de un verb la infinitiv sau la conjunctiv) În stare (de a face ceva), capabil; p. ext. în măsură (de a face ceva), competent. Dar bine, cum ai să ajungi tu... la Meca, cînd eu și nu știu dacă voi fi destoinic să desăvîrșesc așa călătorie? MACEDONSKI, O. I. 436. Se simte destoinic a împărăți peste o țară așa de mare și bogată. CREANGĂ, P. 184. Această blană... nu sînt destoinic ca să o prețuiesc. ODOBESCU, S. I 282.
9. [Șăineanu, ed. VI] destoinic a. apt, capabil. [Slav. DOSTOĬNIKŬ].
10. [Scriban] destóinic și (vechĭ) dost-, -ă adj. (vsl. do-stoĭnikŭ [ca de-slușesc îld. do-], d. stati, stoĭati, a sta. V. dostoĭanie). Vechĭ. Vrednic. Azĭ. Capabil, apt.
11. [Scriban] destoinicésc v. tr. (d. destoĭnic). Vechĭ. Învrednicesc.
12. [DOOM 3] destoinic adj. m., pl. destoinici; f. destoinică, pl. destoinice
13. [DOOM 2] destoinic adj. m., pl. destoinici; f. destoinică, pl. destoinice
14. [DER] destoinic (destoinică), adj. – Capabil, vrednic. Sl. dostoinŭ (Cihac, II, 95; Miklosich, Lexicon, 173; Miklosich, Slaw. Elem., 21), cu schimbarea pref. do- în des-. – Der. destoinicie, s. f. (înv., demnitate, eminență; capacitate); nedestoinic, adj. (insuficient, inept); destoinici, vb. (a face vrednic, a da demnitate).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL