1. [MDA2] destinge2 v vz distinge
2. [DEX '09] DISTINGE, disting, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice. 2. Refl. A se remarca, a ieși în evidență prin meritele, rezultatele, realizările sale. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu pentru meritele sale. 3. Tranz. A vedea limpede, lămurit; a observa. – Din fr. distinguer, lat. distinguere.
3. [MDA2] destengui v vz distinge
4. [MDA2] distinga v vz distinge
5. [MDA2] distinge [At: HELIADE, O. I, 360 / V: (înv) destengui, (înv) des~, (îvr) ~nga / Pzi: disting / E: fr distinguer, lat distingere] 1-2 vtr A (se) deosebi de altcineva sau de altceva prin trăsături specifice Si: (îvp) a (se) osebi. 3 vt A deosebi cu ajutorul simțurilor Si: a desluși. 4 vt A băga de seamă Si: a observa. 5 vt A vedea clar, limpede, lămurit. 6 vr A se evidenția (prin calități, merite, realizări deosebite etc.) Si: (îvr) a se distengherisi. 7 vt A constitui nota specifică (a cuiva sau ceva) Si: a caracteriza. 8 vt A acorda cuiva o distincție (4) pentru merite, calități deosebite etc.
6. [CADE] ‡ DEȘTINDE (-ind), ‡ DEȘTINGE (-ing) vb. intr. A se coborî, a descinde [lat. dĕscendĕre].
7. [CADE] * DISTINGE (-ting) I. vb. tr. 1 A deosebi, a alege, a face deosebirea: ~ binele de rău ¶ 2 A face o deosebire, a stabili o diferență: meritul singur distinge pe oameni ¶ 3 A ridica mai presus de ceilalți, a face mai de cinste, mai cu vază: lucrările lui l-au distins printre toți oamenii de știință ¶ 4 A primi cu cinste, a cinsti mai cu deosebire. II. vb. refl. 1 A se deosebi, a se arăta diferit ¶ 2 A se zări ¶ 3 A se ridica mai presus de ceilalți, a se ilustra [fr.].
8. [CADE] DISTINGUO (lat.) = Disting. Cuvînt luat din argumentarea scolastică.
9. [CADE] * DISTINS adj. 1 p. DISTINGE ¶ 2 Care s’a ridicat mai presus de ceilalți, cu vază, eminent, ilustru: cine nu-i scriitor, și încă ~, în țara asta blagoslovită! (VLAH.).
10. [DLRLC] DISTINGE, disting, vb. III. 1. Tranz. A deosebi un lucru de altul, grație însușirilor diferite pe care le posedă fiecare dintre ele; a deosebi. A distinge binele de rău. ▭ Versul mai trebuie să procedeze și prin inversiunea frazei, care contribuiește a-l distinge de proză. MACEDONSKI, O. IV 42. ◊ Refl. pas. Diferite specii [de păsări]... se disting prin mărime, prin coloritul penelor. ODOBESCU, S. III 27. 2. Refl. A se remarca, a se evidenția (printr-o însușire caracteristică). Copilul s-a distins prin bună-purtare. ♦ Tranz. A acorda cuiva o distincție, un premiu. Numeroși fruntași au fost distinși cu medalia muncii. 3. Tranz. A vedea lămurit, precis; a desluși. Prin zăbranicul serii, distingeam în depărtări dealurile Serbiei. GALACTION, O. I 29. În fața ochilor, deschiși în beznă, mari pînă la durere, ca să pot distinge ceva înainte, îmi jucau flăcări albastre. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 253. Adela va rămîne pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei, atît de apropiată, că poți distinge micile steluțe catifelate. IBRĂILEANU, A. 186. ♦ A observa. Cu o atențiune nu tocmai încordată, am putea distinge, în poezia poporului simplicitatea ca formă, adîncimea ca sentiment, naturalul ca mod de simțire și cugetare. HOGAȘ, DR. II 178. – Forme gramaticale: perf. s. distinsei; part. distins.
11. [DN] DISTINGE vb. III. 1. tr. A deosebi un lucru de altul. ♦ A vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. refl. A ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. 3. tr. A acorda cuiva o distincție, un premiu. [P.i. disting, perf. s. -insei, part. -ins. / < fr. distinguer, it. distinguere, lat. distinguere].
12. [MDN '00] DISTINGE vb. I. tr. 1. a deosebi un lucru de altul. ◊ a vedea lămurit, a desluși, a observa. 2. a acorda cuiva o distincție, un premiu. II. refl. a ieși din comun, a se remarca, a se evidenția. (< fr. distinguer, lat. distinguere)
13. [Șăineanu, ed. VI] distinge a. 1. a deosebi cu simțurile, cu mintea: a distinge binele de rău; 2. a stabili o diferență: a distinge timpurile; 3. a ridica mai presus de ceilalți: virtutea și meritul disting pe oameni; 4. a se face cunoscut.
14. [Scriban] destíng V. disting.
15. [Scriban] deștíng, -íns, a -ínge v. tr. (lat. descéndere, după verbele în -ing, ca încing). Vechĭ. Descind, mă scobor.
16. [Scriban] * distíng, stíns, a -stínge v. tr. (lat. distinguere. V. sting). Discern, deosebesc. Divid, separ, stabilesc diferența: a distinge timpu, locu, etatea. Caracterizez, deosebesc: rațiunea îl distinge pe om. Acord o distincțiune, daŭ atențiune: profesoru l-a distins pe acest elev. V. refl. Mă semnalez, ĭes din relief: acest regiment s’a distind pin vitejie. – Vechĭ (Dos.) a destinge.
17. [DOOM 3] distinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disting, 3 sg. distinge; conj. prez. 1 sg. să disting, 3 să distingă; ger. distingând; part. distins
18. [DOOM 2] distinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. disting, 1 pl. distingem, imperf. 3 sg. distingea; ger. distingând; part. distins
19. [DER] deștinge (-g, -ns), vb. – A coborî, a se da jos. – Var. deștinde. Lat. descĕndĕre (Candrea-Dens., 495; Tiktin; Candrea), cf. it. descendere, fr. descendre, sp. descender. Este dublet de la forma neol. descinde, vb. (a coborî, a se da jos; a se opri, a se caza; despre poliție, a face o descindere într-o casă sau într-un local), cu sensurile fr. descendre. Înv. (sec. XVI-XVII).
20. [DER] distinge (disting, distins), vb. – A distinge. – Var. (înv.) destinge. Lat. distinguere (sec. XIX). Var. apare din sec. XVII (Dosoftei); este greu de stabilit dacă este vorba de un cuvînt tradițional, sau de un latinism (Tiktin). – Der. distinct, adj.; distincți(un)e, s. f.; distinctiv, adj.; indistinct, adj.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL