1. [MDA2] dedare sf [At: MDA ms / Pl: ~dări, / E: deda] 1 Intrare în obicei prin repetare Si: dedat1 (1). 2 (Îrg) Sortire pentru ceva Si: dedat1 (2). 3 Aclimatizare a plantelor și animalelor Si: dedat1 (3). 4 Consacrare unei activități, unei idei sau unei anumite îndeletniciri Si: dedat1 (4). 5 Încumetare la ceva Si: dedat1 (5). 6 Îndeletnicire cu ceva Si: dedat1 (6). 7 Lăsare în voia a ceva Si: dedat1 (7). 8 Atracție pentru ceva Si: dedat1 (8). 9 Formare a unui obicei rău Si: dedat1 (9). 10 Comitere a unor acțiuni reprobabile Si: dedat1 (10). 11 Capacitate de a face ceva Si: dedat1 (11). 12 (Reg) Dresare a animalelor Si: dedat1 (12).
2. [DEX '09] DEDA, dedau, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica la ceva. ♦ A se obișnui cu fapte rele; a se nărăvi. – Din lat. dedere (după da2).
3. [MDA2] dăda2 v vz deda
4. [MDA2] deda [At: DOSOFTEI, PS. 176/3 / Pzi: ~au și (reg) ~dez / E: lat dedere (refăcut după da)] 1 vr (D. oameni; Udp „cu”) A-i intra (cuiva) în obicei (prin repetare) Si: a se deprinde, a se familiariza, a se învăța, a se obișnui. 2 vt (Îrg; îe) A-i fi (ceva) ~t A-i fi (ceva) sortit. 3 vr (Spc; îvr; d. plante și animale) A se aclimatiza. 4 vr (Cu determinări în dativ sau introduse prin pp „la”) A se consacra unei activități, unei idei, unei pasiuni Si: a se dedica. 5 vr (Îvr) A se încumeta. 6 vr (Asr; d. oameni) A se îndeletnici. 7 vr (Îvr) A se lăsa cuprins de ceva. 8 vr (D. oameni; urmat de determinări în cazul Dativ) A fi atras de ceva. 9-10 vrt (Udp „la”) (A lua sau) a face să ia un obicei rău Si: a (se) nărăvi. 11 vr A comite fapte, acțiuni (reprobabile) Si: a se preta. 12 vr A fi în stare de ceva Si: a se preta. 13 vt (Reg; c.i. animale) A dresa.
5. [CADE] DEDA (dedau) vb. refl. 1 A se da, a se consacra cu totul, în întregime: nu s’a găsit măcar unul care să se fi dedat a zugrăvi... scene de vînătoare (ODOB.); s’a dedat la cărți, la beție, ca să se ametesca (GN.); a se ~ la studii, la băutură ¶ 2 A se deprinde, a se obicinui: mai dedîndu-se cu lumea și mai obicinuindu-se a trăi în huetul ce înnăbușește orașele (ISP.) [lat. dedĕre].
6. [CADE] DEDAT adj. p. DEDA. 1 Consacrat în întregime, dat cu totul: îi văzu pretutindeni dedați cu patimile (ODOB.) ¶ 2 Deprins, obicinuit: ~ cu munca.
7. [DLRLC] DEDA, dedau, vb. I. Refl. 1. A se deprinde, a se obișnui, a se familiariza (cu ceva), a se adapta (la ceva), a se acomoda. Încetul cu încetul li s-au dedat ochii cu strălucirea. RETEGANUL, P. II 15. După ce șezu acolo cîteva zile mai dedîndu-se cu lumea... plecă, luîndu-și calul cu sine. ISPIRESCU, L. 148. Bate-l, doamne, cui nu-i place Gura de fată bărnace, Că nici mie nu-mi plăcea, Pîn’nu m-am dedat cu ea Dac-am prins a mă deda, N-a fost cap de-a o lăsa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. 2. (Construit cu prep. «la» sau cu dativul) A se da cu tot dinadinsul; a se consacra, a se dedica la ceva. De ce nu s-ar deda el la un asemenea studiu? MACEDONSKI, O. III 87. Nu se prea dedeau la învățătură de carte. CARAGIALE, O. III 162. ♦ A face ceva rău în mod regulat, a se nărăvi. Esmeralda: Ce să observ? Berbecaru: Tipii suspecți, care se dedau la tot felul de comicării grave? CAMIL PETRESCU, T. III 317. Mulți dintre cei de la trenurile regimentare... se dedau la un jaf rece. id. U. N. 291.
8. [DN] DEDA vb. I. refl. 1. A se deprinde, a se familiariza (cu ceva), a se acomoda. 2. A se consacra, a se dedica pentru ceva. ♦ A se nărăvi. [Cf. lat. dedere, după da].
9. [MDN '00] DEDA vb. refl. 1. a se deprinde, a se familiariza (cu), a se acomoda. 2. a se consacra, a se dedica. ◊ a se nărăvi. (< lat. dedere)
10. [Șăineanu, ed. VI] dedà v. 1. a se da cu totul la ceva: s’a dedat la studii; 2. a se deprinde: era dedat la rele. [Lat. DEDARE].
11. [Scriban] dedáŭ (mă), a -á v. refl. (d. daŭ). Vest. Mă deprind, mă acomodez: s’a dedat cu suferința. Neol. (lat. dédere). Mă daŭ, mă aplic: s’a dedat studiilor (saŭ la studiĭ).
12. [DOOM 3] deda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedau, 2 sg. te dedai, 3 sg. se dedă, imperf. 1 mă dedam, perf. s. 1 pl. ne dedarăm, m.m.c.p. 1 pl. ne dedaserăm; conj. prez. 1 sg. să mă dedau, 3 să se dedea; imper. 2 sg. afirm. dedă-te; ger. dedându-mă
13. [DOOM 2] !deda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedau, 1 pl. ne dedăm, 2 pl. vă dedați, 3 pl. se dedau, imperf. 3 sg. se deda, m.m.c.p. 1 sg. mă dedasem, 1 pl. ne dedaserăm; conj. prez. 3 să se dedea; imper. neg. 2 sg. nu te deda, 2 pl. nu vă dedați
14. [IVO-III] dedau, -dea 3 conj. (aor. neîntrebuințat).
15. [DER] deda (dedau, dedat), vb. – 1. A se dedica, a se consacra. – 2. A se obișnui, a se familiariza. Origine incertă. Se consideră în general ca reprezentant direct al lat. dedĕre, prin intermediul unei var. vulg. *dedāre (Pușcariu 493; Candrea-Dens., 472; REW 2511; Candrea; Rosetti, I, 167) nu este însă atestat uzul său popular, sau anterior sec. XIX. După Tiktin și Scriban, ar fi formație neol., pe baza lui da. Cel de al doilea sens pare a autoriza mai curînd prima opinie.
16. [DRAM 2021] dedá, dedau, v.r. A se obișnui, a se acomoda. – Lat. dedere „a da, a trimite; a (se) dedica” (DEX, MDA), prin var. vulg. *dedare (Pușcariu, CDDE, după DER); din a da „a oferi” (Scriban).
17. [DRAM 2015] deda, dedau, vb. refl. – A se obișnui, a se acomoda. – Lat. dedere „a da, a trimite; a (se) dedica” (DEX, MDA), prin var. vulg. *dedare (Pușcariu, CDDE, Rosetti, cf. DER; Șăineanu); din a da „a oferi” (< lat. dare) (Scriban).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL