1. [MDA2] decurgere sf [At: STAMATI, D. / Pl: ~ri / E: decurge] 1 Evoluare într-o anumită direcție Si: decurs1 (1). 2 Desfășurare într-un anumit fel Si: decurs1 (2). 3 Derulare a întâmplărilor Si: decurs1 (3). 4 Apariție drept consecință logică Si: decurs1 (4). 5 (Rar) Trecere. 6 (Reg) Despletire a părului.
2. [DN] DECURGERE s.f. Faptul de a decurge. [< decurge].
3. [DEX '09] DECURGE, pers. 3 decurge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – Pref. de- + curge (după fr. découler).
4. [MDA2] decure v vz decurge
5. [MDA2] decurge vi [At: ÎNVĂȚĂTURĂ 64/10 / V: (reg) ~re / Pzi: ~urg / E: de4 + curge (după fr découler)] 1 A avea o anumită evoluție. 2 A se produce într-un anumit fel. 3 A se întâmpla. 4 (Udp „din”) A apărea drept consecință logică Si: a rezulta. 5 (Rar) A trece. 6 (Reg; d. păr) A cădea pe spate, a fi despletit.
6. [CADE] * DECURGE (-curg) vb. intr. A rezulta, a purcede [curge, după fr. découler].
7. [DEX '98] DECURGE, pers. 3 decurge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – De4 + curge (după fr. découler).
8. [DLRLC] DECURGE, pers. 3 decurge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta, a deriva din..., a-și avea izvorul în... Viața dovedește că cu cît oamenii muncii înțeleg mai bine, mai adînc politica partidului, sarcinile imediate ce decurg din ea, perspectivele spre care duce, cu atît mai însemnate succese obțin în construcția economică și culturală. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2732. Din această lipsă de bogăție și de mlădiere a limbii decurge în mod firesc nesiguranța... cu care e nevoit să-și prezinte capitalul lui de cunoștințe și de observații orice scriitor. VLAHUȚĂ, O. AL. 235. 2. A se petrece, a se desfășura. Comșa își recapitulă cum avea să decurgă explicația. C. PETRESCU, Î. I 37. Cu solicitatorii, conversația decurgea obișnuit. BRĂESCU, V. A. 26.
9. [DN] DECURGE vb. III. intr. 1. A rezulta, a deriva... 2. A se desfășura. [P.i. decurg. / < de- + curge, după fr. découler, it. decorrere].
10. [MDN '00] DECURGE vb. intr. 1. a rezulta din... 2. a se desfășura. (după fr. découler)
11. [Șăineanu, ed. VI] decurge v. fig. a rezulta: ce decurge de acolo? [Modelat după fr. découler].
12. [Scriban] *decúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. lat. de-currere, și acomodat după curg, ca și fr. dé-couler. V. in-curg). Evoluez, merg: ședința a decurs în liniște. Rezult, ĭes, urmez: ce decurge din această regulă?
13. [DOOM 3] decurge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. decurge, 3 pl. decurg; perf. s. 3 sg. decurse, m.m.c.p. 3 sg. decursese, 3 pl. decurseseră; conj. prez. 3 să decurgă; ger. decurgând; part. decurs
14. [DOOM 2] decurge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. decurge; conj. prez. 3 să decurgă; part. decurs
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL