1. [DEX '09] DECRET, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții generale obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații juridice. – Din fr. décret, lat. decretum.
2. [MDA2] decret sn [At: (a. 1748), BV II, 106 / V: (înv) dic~ / Pl: ~e și (înv) ~uri / E: fr décret, lat decretum] 1 Act juridic emis de organul suprem al puterii de stat prin care se reglementează situații generale și impersonale sau situații individuale concrete Si: (înv) ucaz. 2 (Înv) Hotărâre a providenței. 3 (Înv) Voință a dumnezeirii.
3. [CADE] * DECRET (pl. -ete) sn. 1 Hotărîre: ~ele Providenței ¶ 2 ⏲ Hotărîre a unui suveran, a unei puteri executive, ordonanță [fr.].
4. [DEX '98] DECRET, decrete, s. n. Act prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale, emanat de la organul suprem al puterii de stat. – Din fr. décret, lat. decretum.
5. [DLRLC] DECRET, decrete, s. n. (Jur.) Act emis de către puterea executivă a statului pentru a asigura funcționarea serviciilor publice sau executarea legilor; (la noi) act emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale în exercitarea atribuțiilor sale constituționale. V. decizie, hotărîre, ordonanță. Prezidiul Marii Adunări Naționale convoacă Marea Adunare Națională prin decret. ▭ Săptămîna viitoare apare decretul. C. PETRESCU, C. V. 111.
6. [DN] DECRET s.n. Act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ◊ Decret-lege = act prin care guvernul legiferează din proprie inițiativă în locul parlamentului. [Cf. fr. décret, lat. decretum].
7. [MDN '00] DECRET s. n. act emis de organul suprem al puterii de stat, prin care se stabilesc dispoziții obligatorii generale sau prin care se reglementează anumite situații individuale. ♦ ~ -lege = decret cu putere de lege. (< fr. décret, lat. decretum)
8. [Șăineanu, ed. VI] decret n. 1. deciziune, ordin, emanând dela vr’o autoritate; 2. voință divină: decretele Providenței.
9. [Scriban] *decrét n., pl. e (lat. de-cretum, d. décernere. V. decern, cern, dis- și secret). Deciziune, ordin al unuĭ șef de stat orĭ ministru. Voință divină: decretu luĭ Dumnezeŭ. V. edict.
10. [MDA2] dicret sn vz decret
11. [DCR2] decret-lege s. n. Decret cu putere de lege ◊ „Un decret-lege cu privire la crearea unei Curți constituționale superioare federale și un acord asupra atribuțiilor președintelui Adunării Federale au fost adoptate de către cea de-a patra reuniune a Consiliului prezidențial al Confederației Republicilor Arabe.” Sc. 25 VI 72 p. 6. ◊ „La Atena a fost dat publicității un decret-lege care stabilește data de 29 iulie pentru organizarea referendumului asupra modificării Constituției grecești din 1968.” I.B. 13 VI 73 p. 4. ◊ „Toate decretele-legi care vor fi emise de guvern vor fi supuse aprobării Camerei deputaților.” R.l. 24 XII 76 p. 6; v. și 5 V 75 p. 6, Sc. 7 II 76 p. 8; v. și preautonomie (din decret + lege; FC I 48, 58; DN3)
12. [DOOM 3] decret (desp. de-cret) s. n., pl. decrete
13. [DOOM 2] decret (de-cret) s. n., pl. decrete
14. [IVO-III] decret, -te.
15. [DOOM 3] decret-lege (desp. de-cret-) s. n., pl. decrete-lege
16. [DOOM 2] decret-lege (de-cret-) s. n., pl. decrete-lege
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL