1. [MDA2] căbuz sn [At: ANON. CAR. / E: nct] (Înv) Cărbune aprins.
2. [Scriban] căbúz, V. cobuz.
3. [Scriban] cobúz n., pl. e și urĭ (turc. kopuz, tăt. kobuz, un fel de chitară c’o singură coardă; ngr. kubúzi, rus. kóbza, cobză, dial. kóbuz, balalaĭcă asiatică. V. cobză). Vechĭ. Un fel de cobză cu cutia cam rătundă și cu doŭă gîturĭ (vgr. kinýra. V. teorbă). – Și copúz (Bibl. 1688 și Prav. Gov.) și căbúz (Dos.). La Al. Mihu Copilu, adnotat „instrumentat oriental”.
4. [Onomastic] CĂBUZ fam., 1582 (Paș) < subst. cobuz.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL