1. [DEX '09] COPCĂ1, copci, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcții. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul altei piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) copcie s. f.] – Din bg. kopce.
2. [DEX '09] COPCĂ2, copci, (4) copce, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit, sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.
3. [MDA2] copcă1 sf [At: BIBLIA (1688), 572 / V: ~pce, ~pcie / Pl: ~pce și ~pci / E: rs кобка] 1 Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2 Nasturi de metal peste care se trece șiretul ghetelor. 3 (Îs) ~pcie de fier Scoabă de fier. 4 Agrafa pentru învelitori în construcții. 5 Proeminență în formă de limbă a unei piese metalice plate, care se introduce în orificiul altei piese metalice. 6 Prăjină folosită de ciobani pentru prins oile. 7 (Reg) Oaie cu coarnele încovoiate. 8 (Lpl; îcs) De-a ~pcile Joc de cărți nedefinit mai îndeaproape.
4. [MDA2] copcă2 sf [At: COSTINESCU / Pl: ~pce și ~pci / E: bg копка] 1 Spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți pentru a pescui sau a scoate apă. 2 Adâncitură în albia unei ape curgătoare. 3 (Îe) A se duce sau a merge pe ~ sau pe ~pce A se duce unde este apa mai adâncă. 4 (Fig; d. bunuri; îae) A se pierde. 5 (Fig; d. oameni; îae) A intra într-o mare încurcătură. 6 (Fig; d. oameni; îae) A muri. 7 (Nob; îe) A pune pe cineva pe ~ A da gata pe cineva. 8 Scobitură făcută în pământ pentru însămânțare. 9 Gaură făcută într-un stog de paie, unde se ține pleava. 10 Groapă îngustă și adâncă, făcută în pământ sau în piatră. 11 Canal pe care se abate apa de la moară. 12 (Reg) Săritură pe care o fac animalele când fug repede.
5. [MDA2] copcă3 sf vz cobcă
6. [CADE] COPCĂ2 (pl. -ci, -ce) sf. 1 Gaură, spărtură în ghiața unui rîu sau unui heleșteu, făcută pentru a pescui, a scoate apă sau spre a da putință peștilor să răsufle (Mold. „produh”, „produf”): fă o ~, bagă coșul tău cel mare în ~, și mîne, din zori ... va fi încărcat cu crapi (DLVR.) ¶ 2 (P) A se duce pe ~, a) a se prăpădi; b) a-și pierde rostul, cinstea, etc.: v’ați dus pe ~ cu toată șmicheria voastră (CRG.) ¶ 3 Gaură adîncă în albia unei ape: Putna ... se toarnă toată în copci adînci, și fierbe de mînie (VLAH.) ¶ 4 pl. Gropițe făcute în maluri spre a înlesni suișul ¶ 5 Săritură, săltătură: javra ... făcu două copce și trecu arsă pe alături (SAD.) [srb. kopkati „a săpa”].
7. [CADE] COPCĂ1 (pl. -ci, -ce) sf. Agrafă, cîrlig de încheiat, sponcă; cataramă (🖼 1448): se făcea că se joacă cu copca de la umărul ce-i ținea rochia închisă (ISP.) [bg. kopče].
8. [DEX '98] COPCĂ1, copci, (4) copce, s. f. 1. Sistem format din două piese metalice (un cârlig și un inel), folosit pentru prinderea a două părți ale unei confecții. 2. Agrafă pentru învelitori în construcție. 3. Proeminență în formă de limbă a unei piese plate, care intră în orificiul unei alte piese plate, realizând îmbinarea prin încopciere. [Var.: (reg.) copcie s. f.] – Din bg. kopce.[1]
9. [DEX '98] COPCĂ2, copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui râu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe copcă = (despre bunuri) a se pierde, a se irosi, a se distruge; (despre oameni) a intra într-o mare încurcătură, a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pământ, în piatră etc. 4. (Reg.) Săritură pe care o fac animalele când fug repede. – Din bg. kopka.
10. [DLRLC] COPCĂ2, copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui rîu, a unei bălți etc. pentru pescuit sau pentru scos apă. În nopțile cu lună plină ieșea cu unul sau doi camarazi ca să vadă la produfurile lacului vidre strecurîndu-se șerpuitor de la o copcă la alta. SADOVEANU, M. C. 114. ◊ Expr. A se duce pe copcă (sau, rar, copce) = a o păți, a fi pierdut, a da de dracu. Cum făcuși, soro? Ne-am dus pe copcă. BASSARABESCU, V. 46. V-ați dus pe copce, cu toată șmichiria voastră. CREANGĂ, P. 266. 2. Groapă (îngustă și adîncă) făcută în pămînt, în piatră etc. Pinul cu care astupase Agripina copca scobită sub căpiță era răvășit. GALACTION, O. I 167. O pînză lată de apă, albă ca laptele, desfășurîndu-se ca de pe un sul, s-aruncă de la o înălțime amețitoare într-o copcă de piatră. VLAHUȚĂ, O. AL. I 159. ♦ Scobitură mică făcută în pămînt cu scopul de a introduce sămînța unei plante. N-avea omul un grăunte, Dar sudori purta pe frunte, Semăna și el în gînd Copci de copci și rînd de rînd. CONTEMPORANUL S. II, 1949, nr. 161, 5/2. – Pl. și: copce.
11. [DLRLC] COPCĂ3, copce, s. f. (Regional) Săritură de animal care fuge. O căprioară răsări la marginea poienii, făcu cîteva copce și trecu apoi ca fulgerul peste pîrău, de marginea cealaltă a pădurii. SADOVEANU, O. I 64. [Vulpea] a fulgerat din locul ei, a făcut cîteva copce și s-a dus pe poarta cetății, la lărgime. SADOVEANU, D. P. 168. Aruncîndu-se în zece copce, [armăsarul] ajunse ținta. NEGRUZZI, S. I 42. – Pl. și: copci (GALAN, Z. R. 233).
12. [DLRLC] COPCĂ1, copci, s. f. Cheotoare făcută de obicei dintr-un cîrlig metalic prins de o parte și dintr-un inel metalic prins de cealaltă parte a hainei. V. agrafă, cataramă. Ea se făcea că se joacă cu copca de la umăr ce-i ținea rochia închisă. ISPIRESCU, U. 9. Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă neagră.,... legată cu o copcă de aur. BĂLCESCU, O. II 250. – Variantă: copcie (COȘBUC, P. I 64) s. f.
13. [DLRM] COPCĂ3, copci, s. f. 1. Gaură, spărtură făcută în gheața unui rîu, a unei bălți etc., pentru pescuit sau pentru scos apă. ♦ Expr. A se duce pe copcă = a se pierde, a fi pierdut, irosit, distrus; (despre oameni) a o păți. 2. Gaură făcută într-o șiră de paie, în care se ține uneori pleava. 3. Scobitură, groapă făcută în pămînt, în piatră etc. – Bg. kopka.
14. [DLRM] COPCĂ1, copci, s. f. (Reg.) Săritură făcută de animale cînd fug. – V. copcă.
15. [DLRM] COPCĂ2, copci, s. f. Cîrlig metalic prins de o parte a unei haine, care se îmbină cu un inel metalic prins de cealaltă parte, pentru a încheia haina. [Var. : (reg.) copcie s. f.] – Bg. kopča.
16. [Șăineanu, ed. VI] copcă f. 1. gaură mare făcută de pescari în ghiață ca să pescuiască; a se duce pe copcă, fam. a se înneca, a se prăpădi: v’ați dus pe copcă cu toată șmecheria voastră CR.; 2. Mold. săritura calului în galop: escadroanele se mișcă, săltă ’n copce AL. [Bulg. KOPKŬ, gaură în ghiață; sensul 2 e obscur].
17. [Șăineanu, ed. VI] copcă f. 1. cârlig de încheiat, cataramă; 2. plasă de pescuit, fixă, suspendată. [Turc. KOPČÁ: forma copcă a fost abstrasă din plural].
18. [Scriban] 2) cópcă f., pl. ĭ și (est) e (rus. kópka, săpătură, d. kopátĭ, a săpa. V. copaĭe, căpălesc, ocop). Gaură făcută în gheața rîuluĭ saŭ a laculuĭ. Fig. A te duce pe copcă, a te perde fără speranță. Adîncătură, bulboană într’un rîŭ (Rar). Săpătură făcută ca o treaptă într’un mal ca să te poțĭ urca. Nord. (din aceĭașĭ răd., adică „a săpa, a izbi”, ca calu’n galop, rudă cu vsl. kopyto, copită). Săritură de galop: ĭa-o la copce (Săgh. 50), lupu sărind în copce marĭ (VR. 1925, 7, 34), lupanu o luă la deal în copce (Sadov. VR. 1930, 9-10, 196).
19. [Scriban] 1) cópcă f., pl. ĭ (turc. kopčá, de unde și sîrb. kopča, bg. kopče, alb. kopšă, ngr. kóptsa, ung. kapocs, kapcs. Sing. rom. e tras din pl. copcĭ după șapcă, șăpcĭ). Vest. Sponcă. Încuĭetoare de carte groasă, de cingătoare ș. a.
20. [DEX '09] COPCIE s. f. v. copcă1.
21. [MDA2] coapcă sf vz copcă
22. [MDA2] coftă sf vz copcă
23. [MDA2] copce sf vz copcă1
24. [MDA2] copcie sf vz copcă1
25. [CADE] ❍ COPC(I)E sf. = COPCĂ1.
26. [DLRLC] COPCIE s. f. v. copcă1.
27. [DOOM 3] copcă2 (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. copcei; pl. copce
28. [DOOM 3] copcă1 (agrafă; gaură) s. f., g.-d. art. copcii; pl. copci
29. [DOOM 2] copcă2 (săritură) (reg.) s. f., g.-d. art. copcei; pl. copce
30. [DOOM 2] copcă1 (agrafă, gaură) s. f., g.-d. art. copcii; pl. copci
31. [MDO] copcă, pl. copci
32. [IVO-III] copcă, -ci.
33. [DER] copcă (-ci), s. f. – 1. Gaură, spărtură; în special gaura făcută natural sau artificial în stratul de gheață care acoperă apele iarna. – 2. Salt, săritură. – Var. coftă, s. f. (gaură, scobitură). Bg. kopka (Cihac, II, 72; Conev 85; DAR), din sl. kopati „a goli,” cf. copaie. Al doilea sens este mai puțin clar, totuși cf. rut. kopnuty „a da cu copita”, poate trebuie plecat de la imaginea armăsarului care pare să sape cu copita pămîntul. – De la var. provine fără îndoială coptori (var. coftori, coptora, coptoroși), vb. (a săpa, a excava, a adînci), care pare a se fi încrucișat cu copt, coptură (DAR; după Scriban, ar fi un der. de la cuptor, ipoteză neverosimilă).
34. [DER] copcă (-ci), s. f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s. m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s. n. (altoire).
35. [Argou] a se duce pe apa Sâmbetei / pe copcă expr. a se distruge, a se pierde.
36. [DRAM 2021] cópcă¹, copci, (copcie), s.f. Scoabă folosită pentru fixarea grinzilor la casele de lemn. – Din tc. kopca (Șăineanu, DA); din bg. kopce (Cihac, DEX); din rus. kopka „săpătură” (Scriban, MDA).
37. [DRAM 2021] cópcă², copci, copce, s.f. Săritură pe care o fac animalele când fug repede; (despre cai) în galop: „Cu murgul venind în copce” (Brediceanu, 1957: 107). – Din bg. kopka (DEX, MDA), cf. ucr. kopnuty „a da cu copita” (DER).
38. [DRAM 2015] copcă1, copci, s.f. – Scoabă folosită pentru fixarea grinzilor la casele de lemn. – Din tc. kopca (Șăineanu, DA); din bg. kopce (Cihac, DEX); din rus. kopka „săpătură” < rus. kopatǐ „a săpa” (Scriban, MDA).
39. [DRAM 2015] copcă2, copci, copce, s.f. – Săritură pe care o fac animalele când fug repede; (despre cai) în galop: „Cu murgul venind în copce” (Brediceanu, 1957: 107). – Din bg. kopka (Cihac, Conev. DA, cf. DER; DEX, MDA), cf. ucr. kopnuty „a da cu copita” (DER).
40. [DRAM] copcă, copci, copce, s.f. – Săritură pe care o fac animalele când fug repede; (despre cai) în galop: „Cu murgul venind în copce” (Brediceanu 1957: 107). – Din bg. kopka, cf. ucr. kopnuty „a da cu copita”.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL