1. [DEX '09] SPĂRTURĂ, spărturi, s. f. 1. Crăpătură, gaură, deschizătură produsă prin spargere. 2. Ciob, așchie (produse prin spargere). 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură. – Spart2 + suf. -ură.
2. [MDA2] spărtură sf [At: CORESI, TETR. 17 / Pl: ~ri / E: spart2 + -ură] 1 (Îvr) Spargere (11). 2 Locul unde s-a spart un obiect sau un material casabil Si: ciobitură, ciocnitură (5), crăpătură (2), fisură (1), plesnitură. 3 Spațiu liber produs prin spargere într-un corp tare, într-un zid etc. Si: deschizătură (4), gaură (1), ruptură, (înv) spărsătură (2). 4 (Rar) Rană adâncă produsă prin izbirea de sau cu un obiect tăios. 5 (Asr) Defileu (1). 6 (Reg) Carie dentară. 7 Bucată rezultată din spargerea (11), fărâmițarea sau tăierea unui obiect Vz așchie, breane, ciob, hârb, tioc, țandără. 8 Sistem de sfărâmare a unor minerale. 9 (Ban; Buc) Casă dărăpănată și sărăcăcioasă. 10 (Îvp) Ruptură într-un obiect de îmbrăcăminte sau încălțăminte, într-un material textil, hârtie etc. 11 (Reg) Răscroiala mânecii. 12 (Trs; Mol) Teren despădurit și transformat în pășune sau în loc arabil. 13 (Trs; Mol) Ogor arat prima oară după o pauză de mai mulți ani. 14 (Reg) Luminiș de pădure. 15 (Trs) Mâncău1. 16 (Fig) Rupere a unei unități Si: despărțire (1), scindare. 17 (Fig; pex) Dezbinare (3).
3. [DLRLC] SPĂRTURĂ, spărturi, s. f. 1. Gaură, deschizătură (produsă prin spargere, prin distrugere sau rupere). Umbrele amurgurilor intrau prin spărturi, prin colțurile ruinii. SADOVEANU, O. III 583. Pereții văruiți de curînd de-abia se văd prin spărturile gardului. REBREANU, I. 10. În cealaltă parte a șurii, știam o spărtură. Pe acolo, în bătaia lunii aș fi putut vedea tot. DUNĂREANU, N. 36. ◊ (Poetic) Se vede oiștea carului-mare printr-o spărtură din norii negri. DUMITRIU, P. F. 21. Soarele se ivi într-o spărtură de nouri, aprinzînd mii de curcubeie pe cîmpurile înzăpezite. REBREANU, N. 96. ♦ Deschizătură. Nu i se vede decît brațul gol, care iese printr-o spărtură a vălului, și în care ține o făclie de ceară. NEGRUZZI, S. III 379. 2. (Mai ales la pl.) Bucată rezultată în urma spargerii unui obiect; ciob, așchie. Spre sud-est de satul Ibănești este o siliște veche... unde se găsesc încă bucăți de fier, hîrburi, spărturi de cărămidă și alte obiecte vechi. ODOBESCU, S. II 225. ♦ (Rar) Schijă. La sfîrșitul bombardamentului, o spărtură mare mă atinse pe mînă. CAMIL PETRESCU, U. N. 375. 3. Fig. Dezbinare, disensiune, ruptură.
4. [Șăineanu, ed. VI] spărtură f. 1. efectul spargerii; 2. locul unde s’a spart, gaură.
5. [Scriban] spărtúră f., pl. ĭ. Rezultatu spargeriĭ, gaură într’un plan: peatra a făcut o spărtură în geam, ghiuleaua în zid.
6. [DOOM 3] spărtură s. f., g.-d. art. spărturii; pl. spărturi
7. [DOOM 2] spărtură s. f., g.-d. art. spărturii; pl. spărturi
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL