1. [DEX '09] CONDUCĂTOR, -OARE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce; de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = Care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un stat, un partid, o organizație, o instituție, o întreprindere etc. – Conduce + suf. -ător.
2. [MDA2] conducător, ~oare [At: PONI, F. 141 / Pl: ~i, ~oare / E: conduce + -(ă)tor] 1-2 smf, a (Persoană) care conduce (5). 3-4 sm, a (D. corpuri; îs) (Corp) bun (sau rău) ~ de căldură (sau de electricitate) (Corp) care are însușirea de a transmite (sau de a nu transmite) căldura (sau electricitatea) Si: conductibil. 5 sm (Îs) ~ auto Șofer.
3. [CADE] * CONDUCĂTOR, -TOARE adj. și sm. f. 1 Care conduce ¶ ¶ C. NECONDUCĂTOR ¶ 2 📻 ⚡ Bun, rău ~ de căldură, de electricitate, se zice de un corp prin care străbate ușor căldura sau electricitatea.
4. [DEX '98] CONDUCĂTOR, -OARE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce, de conducere. 2. (Despre corpuri, în sintagma) Bun (sau rău) conducător de căldură (sau de electricitate) = care are însușirea de a transmite (sau de a nu transmite) căldura (sau electricitatea). II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce un partid, o organizație, o instituție sau o întreprindere. – Conduce + suf. -ător.
5. [DLRLC] CONDUCĂTOR1, -OARE, conducători, -oare, adj. 1. Care conduce, de conducere. ◊ Idee conducătoare = idee principală; predominantă, de bază. (Fig.) Fir conducător= idee călăuzitoare într-o discuție sau într-o argumentare. 2. (Despre corpuri, substanțe) Care are însușirea de a transmite, de a conduce căldura sau electricitatea. Metalele sînt bune conducătoare de căldură și electricitate.
6. [DLRLC] CONDUCĂTOR2, -OARE, conducători, -oare, s. m. și f. Persoană sau organ care conduce, care e în frunte; șef politic și ideologic al unui partid, al unei mișcări publice; persoană care conduce o instituție, o întreprindere etc. Partidul este conducătorul politic al clasei muncitoare și al întregului popor muncitor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704. Fiecare comunist trebuie să fie un conducător al maselor țărănimii muncitoare pe drumul trasat de partid. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 5, 79.
7. [DLRM] CONDUCĂTOR, -OARE, conducători, -oare, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care conduce, de conducere. 2. (Despre corpuri, în expr.) Bun (sau rău) conducător = care are însușirea de a transmite (sau de a nu transmite) căldura sau electricitatea. II. S. m. și f. Persoană sau organ care conduce; șef politic și ideologic al unui partid; persoană care conduce o instituție, o întreprindere etc. – Din conduc (prez. ind. al lui conduce) + suf. -ător.
8. [DN] CONDUCĂTOR, -OARE adj. Care conduce, de conducere. ◊ (Corp) bun (sau rău) conducător de electricitate (sau de căldură) = (Corp) prin care străbate ușor (sau greu) electricitatea (sau căldura). // s.m. și f. Persoană, organ care este la conducere; șef politic și ideologic al unui partid, al unei mișcări publice etc.; persoană care conduce o instituție, o întreprindere, un (auto)vehicul etc. [< conduce + -(ă)tor].
9. [MDN '00] CONDUCĂTOR, -OARE I. adj. 1. care conduce; de conducere. 2. (despre corpuri) bun (sau rău) ~ = care prezintă (sau nu) conductibilitate. II. s. m. f. persoană, organ care conduce un partid, o instituție, întreprindere, un (auto)vehicul etc. (< conduce + -/ă/tor)
10. [Șăineanu, ed. VI] conducător a. și m. care conduce.
11. [Scriban] *conducătór, -oáre s. și adj. (d. conduc). Care conduce. Corp bun saŭ răŭ conducător de căldură saŭ de electricitate, care lasă orĭ nu lasă căldura orĭ electricitatea să treacă pin el.
12. [DCR2] conducător-auto s. m. Persoană care conduce un vehicul ◊ „Pasagerii au suferit vătămări ușoare iar conducătorul auto, rănit ceva mai grav, a fost internat în spital.” Sc. 19 XI 75 p. 2 (din conducător + auto)
13. [DOOM 3] conducător adj. m., s. m., pl. conducători; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoare
14. [DOOM 2] conducător adj. m., s. m., pl. conducători; adj. f., s. f. sg. și pl. conducătoare
15. [DE] NON EST PRINCEPS SUPRA LEGES, SED LEGES SUPRA PRINCIPEM (lat.) nu conducătorul stă deasupra legilor, ci legile deasupra conducătorului – Principiu atribuit lui Pliniu cel Tânăr. Toți oamenii, indiferent de rangul lor social, sunt datori să respecte legea. V. și Caesar non supra grammaticos.
16. [DAS] CONDUCĂTOR. Subst. Conducător, cîrmuitor, cîrmaci (fig.), staroste, diriguitor (rar), îndrumător, călăuză, ghid; fruntaș, lider, corifeu; căpetenie, cap, mai-mare, șef, boss (fam.), ștab (fam.), nacealnic (înv.), vătaf, vătășel (dim.), superior. Comandant, comandir (înv.), căpitan (înv.). Administrator, năstavnic (înv.), responsabil. Director, directoraș (dim., depr.); decan; rector; președinte, prezident (rar); guvernator. Înalt funcționar, demnitar, dregător. Șef de guvern, prim-ministru, premier, cancelar. Șef de stat, conducător de stat. Conducere, șefie, direcție, directorat, președinție, prezidenție. Adj. Conducător, călăuzitor, diriguitor (rar). Directorial, președințial, prezidențial; dregătoresc. Vb. A fi conducător. A conduce, a cîrmui, a dirigui (rar), a dirige (înv.), a îndruma, a călăuzi. A comanda. A administra. A prezida. A guverna. A ține în mînă frînele puterii, a avea puterea în mînă. V. conducător de stat, conducere, grade militare, grade militare din trecut, titluri de boieri și dregători români, titluri de noblețe.
17. [DAS] CONDUCĂTOR DE STAT. Subst. Conducător de stat, șef de stat. Autocrat, autocrator (înv.); calif; cap încoronat; caudillo; cezar; cneaz; crai (poetic, pop.), crăișor (dim.), crăiasă (poetic sau pop.), crăime (poetic, pop.); despot; dictator; dinast; domn; domnitor; duce, ducesă, ducă (înv.); emir; faraon; guvernator; han; ( hegemon; împărat, împărăție (înv.), împărăteasă, împărătiță (pop.); kaizer; maharadjah; mikado; monarh; negus; padișah; potentat; președinte; principe, prinț, principesă, prințesă; radjah; rege, regină; regent; stăpîn; stăpînitor, stâpînitoare; sultan; suveran, suverană; șah, șahinșah; tiran; țar, țarină; vicerege, kediv; vodă; voievod. Familie domnitoare, casă domnitoare, dinastie. Termeni de reverență față de suverani: domnia-ta, domnia-voastră, excelență, împărăția-ta, împărăția-voastră, înălțimea-ta, înălțimea-voastră, înălțimea-sa, luminâția-ta, luminăția-voastră, măria-ta, măriă-voastră, măria-sa, maiestate, sire. Adj. Autocrat, autocratic; crăiesc (poetic, pop.); domnesc; ducal; faraonic (rar); împărătesc, imperial; monarhic; prezidențial, președințial; princiar; regal, regesc; sultănesc; tiranic, tiranicesc (înv.), tirănesc (înv.); țarist; voievodal. Epitete din titulatura suveranilor: înălțat (înv.), mărit, preaînălțat, prealuminat, preamărit, preastrălucit (înv.), slăvit. Adv. Crăiește (înv. și pop.), regește, împărătește, domnește. Vb. A conduce, a cîrmui; a guverna. A fi în fruntea țării, a fi la cîrma țării, a ține frînele puterii (țării); a domni, a trona, a împărăți (pop.). A se urca (a se sui) pe tron, a (se) încorona, a fi proclamat rege; a fi ales președinte, a fi proclamat președinte. A abdica, a renunța la tron; a demisiona. V. conducător, conducere, forme de guvernare, stat.
18. [CECC] Non est princeps supra leges sed leges supra principem (lat. „Nu-i principele (adică șeful, conducătorul) deasupra legilor, ci legile deasupra principelui”) – Frază atribuită lui Pliniu-cel-Tînăr, a fost expropriată de expresia echivalentă mai concisă: „Caesar non supra grammaticos” (vezi). LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL