1. [DEX '09] STAROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. (În Evul Mediu, în Moldova) Cârmuitor al unui ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.
2. [MDA2] staroste sm [At: URECHE, LET. I, 202/15 / V: (reg) ~riște, ~oște, ta~ / Art și: (îvp) ~a / Pl: ~ti, (îvp) ~oști / G-D: și: ~i / E: pn starosta, ucr староста] 1 (În evul mediu, mai ales în Mol) Bărbat care conducea un ținut, o cetate sau un oraș (fortificat) etc., cu atribuții militare, administrative și judecătorești Si: ispravnic, pârcălab. 2 Șeful unei agenții consulare. 3 (În orânduirea feudală mai ales din Țara Românească) Conducător al unei bresle, al unei corporații ( de meșteșugari, de negustori etc.) Si: (înv) proestos, protomeșter. 4 (Pex) Șef al unei comunități, al unei cete etc. 5 (Îrg) Stareț (2). 6 (Mol; Trs) Pețitor. 7 (Pex) Persoană care conduce ceremonia unei nunți sau care îndeplinește un anumit rol în această ceremonie (cheamă oamenii la nuntă sau însoțește mireasa ori strigă darurile etc.) Si: (reg) colacasiu, tarisfat, vornic. 8 (Reg; îf taroste) Tovarăș.
3. [DEX '98] STAROSTE, starosti, s. m. 1. Conducător al unei corporații, al unei bresle din trecut; p. gener. conducător, șef, fruntaș. 2. Persoană care conducea în trecut (în Moldova) un ținut aflat la marginea țării. 3. (Reg.) Persoană trimisă oficial de un tânăr la părinții unei fete pentru a o cere în căsătorie; pețitor; p. ext. persoană care conduce ceremonia nunții. – Din sl. starosta.
4. [DLRLC] STAROSTE, starosti, s. m. 1. (În trecut) Conducător, cap al unei corporații, al unei bresle. Cunoaște, domnule, că eu sînt staroste al neguțătorilor de lucruri scumpe. SADOVEANU, D. P. 153. Starostele tăbăcarilor nu credea în primejdie dacă n-o vedea cu ochii lui. CAMIL PETRESCU, O. II 40. Și pentru ce n-a trimis-o în cercetarea starostilor de isnafuri? NEGRUZZI, S. I 305. ♦ Șef, conducător; fruntaș. Boierul i-a făcut Saftei pe voie și l-a dat pe Mură starostelui lăutarilor. GALACTION, O. I 68. Eol, starostele vînturilor, aibă grijă de familia și de tărăbuțele mele. CARAGIALE, O. VII 159. N-am uitat nici pe răposatul Caraiman, veselul și priceputul staroste al vînătorilor tămădăieni. ODOBESCU, S. III 14. 2. (În organizarea administrativă feudală din Moldova) Comandant, guvernator al unei cetăți sau al unui oraș întărit; pîrcălab (1). A venit starostele cu călărime, a împlinit porunca domniei și s-a întors încărcat de daruri. SADOVEANU, O. VII 113. Miron fu trimis înainte la Petru Potocki, starostele de Camenița, ca să ceară ajutor de oaste. BĂLCESCU, O. I 183. 3. (Mold., Transilv.) Persoană trimisă de un tînăr la părinții unei fete, pentru a o cere în căsătorie (v. pețitor); p. ext. persoană care dirijează ceremonia nunții. De băietanul stăruiește în hotărîre că vrea și vrea [să ia fata], atunci tatăl său... merge de cată doi gospodari drept starosti pentru a se duce... la cutare fată în împețit. La TDRG. Măi Chirică... scoți omul din minți cu vorbele tale. Bun staroste mi-am găsit. CREANGĂ, P. 162. Cum poposeau la o casă, deodată ieșeau înainte: mirele cu mireasa, socrul cu soacra și starostele. ȘEZ. III 184. – Pl. și: (3) staroști (CONTEMPORANUL, I 162). – Formă gramaticală, sg. art. și: starostea (DELAVRANCEA, O. II 19, ISPIRESCU, L. 92, MARIAN, NU. 507).
5. [Șăineanu, ed. VI] staroste m. 1. od. pârcălab; 2. mai marele unei bresle; 3. Mold. și Tr. mijlocitor de căsătorii: bun staroste mi-am găsit CR. [Rus. STAROSTĬ, bătrân (adică om cu experiență)].
6. [Scriban] staroste m. (vsl. rus. stárosta, bătrîn, staroste, stárostĭ, bâtrîneață). Vechĭ. Pîrcălab. Decan, șef de breaslă. Azĭ. (Mold.Trans.). Pețitor, mijlocitor de căsătoriĭ. – Art. starostele nostru, în vechime și starostea nostru, ca popa nostru.
7. [MDA2] stariste sm vz staroste
8. [MDA2] stariște sm vz staroste
9. [MDA2] staroște sm vz staroste
10. [MDA2] taroste sm vz staroste
11. [DOOM 3] staroste s. m., art. starostele; pl. starosti
12. [DOOM 2] staroste s. m., pl. starosti
13. [Argou] staroste, starosti s. m. șef al unei bande de hoți.
14. [Argou] starostele curcănimii expr. (intl.) ministrul de interne.
15. [DRAM 2021] stároste, starosti, (taroste), s.m. (reg.) Persoană care conduce ceremonia nunții: „Atunci au venit nănașii și starostele și socrii să le închine la cei doi” (Bilțiu, 1999: 358). – Din sl. starosta „bătrân, staroste” (Scriban, DEX); din pol., ucr. starosta (MDA).
16. [DRAM 2015] staroste, starosti, (taroste), s.m. – (reg.) Persoană care conduce ceremonia nunții: „Mai mare” (Papahagi); „Atunci au venit nănașii și starostele și socrii să le închine la cei doi” (Bilțiu, 1999: 358); „O vinit cu Aurelu Mențuli, care ne-o fost și taroste” (Memoria, 2014: 147; Oarța de Sus). – Din sl. starosta „bătrân, staroste” (Scriban, DEX); din pol., ucr. starosta (MDA).
17. [DRAM] staroste, starosti, s.m. – Persoană care conduce ceremonia nunții: „Mai mare” (Papahagi). – Din sl. starosta (DEX).
18. [DRAM 2015] taroste, s.m. – v. staroste.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL