1. [DEX '09] CILINDRU, (1,2,3,4) cilindri, s. m., (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață descrisă de o dreaptă care se deplasează paralel cu ea însăși, sprijinindu-se pe o curbă închisă, imobilă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. [Var.: (5) țilindru s. n.] – Din fr. cylindre, lat. cylindrus. – Țilindru < germ. Zilinder.
2. [MDA2] cilindru [At: ECONOMIA, 24/14 / V: (înv) chil~, țil~ / Pl: ~ri (1-8), ~re (9) / E: fr cylindre, lat cylindrus] 1 sm (Gmt) Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralel cu ea însăși după o curbă închisă. 2 sm (Gmt) Corp geometric mărginit de un cilindru (1), având ca baze două cercuri. 3 sm Piesă cilindrică în componența unor mașini, care se rotește în jurul axei sale. 4 sm Organ de mașină tubular, în interiorul căruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 5 sm (Pan) Tăvălug. 6 sm (Pan) Sticlă cilindrică de lampă. 7 sm (Îs) ~ central Parte centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 8 sm (Med; înv; mpl) Elemente microscopice prezente în urina bolnavilor de nefrită, semnalând leziuni renale grave. 9 sn (Înv) Joben.
3. [CADE] * CILINDRU (pl. -re sn. și (pl. -ri) sm. 1 📐 Corp geometric în formă de sul, format prin învîrtirea unui dreptunghiu în jurul uneia din laturile sale numită „generatrice” (🖼 1151, 1152, 1153) ¶ 2 Ori-ce corp în formă de sul, vălătuc, oval de metal sau de lemn ¶ 3 🔧 Partea rotundă, în formă de tub gros, a unei mașini cu aburi, în care se mișcă pistonul ¶ 4 🔧 Mașină pentru lustruit stofele ¶ 5 🎩 F Pălărie înaltă în formă de tub joben (🖼 1154): merge să salute foarte comic cu ~ul lui enorm (CAR.) [fr. cylindre].
4. [DEX '98] CILINDRU, (1, 2, 3, 4) cilindri, s. m. (5) cilindre, s. n. 1. S. m. Suprafață obținută prin deplasarea unei drepte paralele cu ea însăși, astfel încât să se sprijine mereu pe o curbă închisă și fixă. 2. S. m. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane paralele. 3. S. m. Piesă cilindrică componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei sale axe; organ de mașină tubular în interiorul caruia se deplasează un piston (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur, la compresoare etc.). 4. S. m. (În sintagma) Cilindru central = partea centrală a rădăcinilor și tulpinilor plantelor vasculare. 5. S. n. (Înv.) Joben. – Din fr. cylindre, lat. cylindrus.
5. [DLRLC] CILINDRU2, cilindre, s. n. (Învechit) Pălărie înaltă, cilindrică, cu borurile înguste. V. joben. Bărbații... se înghesuiau pe lîngă ferestre... netezindu-și cu dosul mînecii cilindrele de castor. MACEDONSKI, O. III 96.
6. [DLRLC] CILINDRU1, cilindri, s. m. 1. Corp geometric format prin rotirea unui dreptunghi în jurul uneia dintre laturi (numită generatoare) și avînd ca bază un cerc. 2. Piesă (cilindrică) componentă a unor mașini, care se poate roti în jurul propriei axe și care servește pentru a conduce, a presa sau a fasona un material; (la motoare cu ardere internă, la mașini cu aburi, la compresoare etc.) piesă fixă cilindrică în interiorul căreia se deplasează pistonul. Mașină cu 8 cilindri. ◊ Cilindru compresor = tăvălug.
7. [DLRM] CILINDRU1, cilindre, s. n. (Înv.) Pălărie înaltă, cilindrică, cu borurile înguste; joben. – Fr. cylindre.
8. [DLRM] CILINDRU2, cilindri, s. m. 1. Suprafața obținută prin deplasarea unei drepte paralel cu ea însăși, astfel încît să se sprijine mereu pe o curbă închisă. 2. Corp geometric mărginit de un cilindru (1) și de două plane perpendiculare pe direcția generatoarelor. 3. Piesă (cilindrică) componentă a unor mașini, care se poate roți în jurul propriei sale axe și care servește pentru a conduce, a presa sau a fasona un material; (la motoare cu ardere internă, la mașini cu abur la compresoare etc.) organ de mașină tubular, în interiorul căruia se deplasează un piston. – Fr. cylindre (lat. lit. cylindrus).
9. [DN] CILINDRU s.m. 1. Corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ♦ Corp în formă de sul. ♦ Cilindri urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, care se produc în tuburile urinifere la bolnavii care suferă de nefrită; cilindru central = coloană de țesuturi care umple regiunea centrală din structura internă a rădăcinii și a tulpinii unei plante. 2. Piesă (componentă) a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, servind pentru a conduce, a presa etc. un material; valț. ◊ Cilindru compresor = tăvălug. ♦ Încăpere cilindrică (la motoare) în care se deplasează pistonul. [< lat. cylindrus, cf. fr. cylindre, germ. Zylinder].
10. [MDN '00] CILINDRU I. s. m. 1. corp geometric care rezultă din rotirea unui dreptunghi împrejurul uneia dintre laturile sale. ◊ corp în formă de sul. ◊ ~i urinari = elemente microscopice cu aspect cilindric, în tuburile urinifere la bolnavii de nefrită; ~ central = țesut central din structura internă a rădăcinii și a tulpinii plantelor vasculare. 2. piesă în formă de tub din componența unui motor în care se deplasează pistonul. 3. piesă grea a unei mașini, care se rotește în jurul axei sale, pentru a conduce, a presa etc. un material; valț ♦ ~ compresor = tăvălug. II. s. n. joben. (< fr. cylindre, lat. cylindrus)
11. [Șăineanu, ed. VI] cilindru n. 1. corp ce are forma unui sul; 2. figură geometrică cu această formă; 3. partea unei mașini cu aburi în care se mișcă pistonul; 4. fam. pălărie înaltă bărbătească.
12. [Scriban] *cilíndru n., pl. e, și m. (vgr. kýlindros). Sul, corp rătund, lung și drept, cu bazele egale. Sul gros de metal orĭ de peatră (compresor) care se rostogolește pe șosele ca să le bătăturească și să le netezească. Fer de călcat cilindric. La mașina cu abur, partea în care intră pistonu. Joben (după germ. cylinder-hut). V. tăvăluc.
13. [DEX '09] ȚILINDRU2 s. n. v. cilindru.
14. [MDA2] chilindru sn vz cilindru
15. [MDA2] selender[1] sm vz cilindru
16. [MDA2] țelindăr[1] sn vz cilindru
17. [MDA2] țelindră[1] sf vz cilindru
18. [MDA2] țilendăr[1] sn vz cilindru
19. [MDA2] țilendru[1] sn vz cilindru
20. [MDA2] țilindăr[1] sn vz cilindru
21. [MDA2] țilindră[1] sf vz cilindru
22. [MDA2] țilindru sn vz cilindru
23. [MDA2] țulindru[1] sn vz cilindru
24. [CADE] ȚILINDRU = CILINDRU: pe semne om fi căutat mult chibriturile, că ~l lămpii se răcise de tot (CAR.); umbla gătit, cu guler nou, cu ~ (CAR.) [germ. Zilinder].
25. [DOOM 3] cilindru1 (corp geometric) s. m., art. cilindrul; pl. cilindri, art. cilindrii
26. [DOOM 3] cilindru2 (joben) (înv.) s. n., art. cilindrul; pl. cilindre
27. [DOOM 2] cilindru2/țilindru (joben) (înv.) s. n., art. cilindrul/ țilindrul; pl. cilindre/țilindre
28. [DOOM 2] cilindru1 (corp geometric) s. m., art. cilindrul; pl. cilindri, art. cilindrii
29. [MDO] cilindru, pl. cilindri
30. [IVO-III] cilindru, -dre.
31. [DOOM 2] țilindru2 (joben) v. cilindru2
32. [DAS] ACOPERĂMÎNT DE CAP. Subst. Pălărie, pălărioară (dim.), pălăriuță, clop (reg.); canotieră, sombrero; pălărie de paie, panama; cilindru (înv.), joben, gambetă (înv.), melon (rar); petas (ist.); bicorn, tricorn, șleapcă (reg.); cauc, calpac (înv.), potcap, potcapic (rar), camilafcă, culion (înv.); pălărie de damă, pălărioară, tocă, baretă (rar). Căciulă, căciuliță (dim.), căciuloi (augm.), cușmă (reg.), țurcă, țurcană, tombateră (înv.), chiulaf (înv.), ișlic (înv.), ișlicel (dim., înv.), gugiuman (înv.), cucă (înv.). Chipiu, șapcă, ceapcă (rar), tiulercă (reg.), capelă, capeluță (dim.), caschetă, ceacău (reg.). Coif, cască, chivără (înv.). Beretă, bască; turban, turbulan (înv.), tulpan (rar), cealma (înv.); scufie, scufă, scufiță (dim.), ceapsă (reg.), tichie, tichiuță (dim.), bonetă, bonețică (dim.), căiță (reg.); fes. Basma, băsmăluță (dim.), cimber (reg.), batic, năframă, năfrămioară (dim.), năfrămuță, năfrămiță, cîrpă (rar), cîrpușoară (dim.), broboadă, bariș, bertă (reg.), maramă, mărămuță (rar), mărămioară (dim.,: rar), pînzătură (reg.), testemel (pop.), tulpan, tulpănaș (dim.), legătură, felegă (reg.), grimea (reg.), grimeluță (dim., reg.), casîncă (reg.), peșchir (înv. și reg.), vil, voal, vîlnic, potilat (reg.), hobot (reg.). Vb. A purta pălărie (șapcă, căciulă), a avea ceva în (pe) cap; a(-și) pune ceva în (pe) cap, a-și acoperi capul, a se lega (cu ceva) la cap, a (se) îmbrobodi, a-și scoate pălăria (căciula etc.), a se descoperi; a se dezbrobodi. V. îmbrăcare, îmbrăcăminte, obiecte de îmbrăcăminte.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL