1. [DEX '09] CEACĂU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară membrii unor unități militare. – Din magh. csákó.
2. [MDA2] ceacău1 sn [At: H VII, 185 / V: ~cou, ceaco / Pl: ~ăie și ciacuri / E: mg csákó, ger Tschako] (Mgmr) 1 (Mil) Un fel de chipiu de paradă, cu cozoroc tare, purtat de soldații austrieci. 2 (Pan) Coif de hârtie făcut de copii.
3. [MDA2] ceacău2 sm [At: VAIDA / E: mg csákó „cu coarnele aduse în afară”] (Mgmr) Bou.
4. [DLRLC] CEACĂU, ceacăie, s. n. (Regional) Un fel de chipiu. milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară unele trupe. Săraci feciori de pe sate, Cum vă stinge la cetate Și vă dă haine crăpate Și ceacăie-ncornorate. BIBICESCU, P. P. 151. Măi, neamțule, nu ți-i greu Cînd vezi sînge pe ceacău? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 315.
5. [DLRM] CEACĂU, ceacăie, s. n. (Reg.) Un fel de chipiu milităresc, înalt și tare, pe care îl purtau odinioară unele unități militare. – Magh. csákó.
6. [Scriban] ceacăŭ n., pl. ăĭe (ung. csákó, de unde și fr. shako, id.). Trans. Chipiŭ.
7. [MDA2] ceaco sn vz ceacău
8. [MDA2] ceacou sn vz ceacău
9. [CADE] ❍ CEAC1 (pl. ceacuri), CEACĂU (pl. -căe) sn., CEACĂ sf. Tr.-Carp. 🎖️ Un fel de chipiu înalt și tare ce poartă unele trupe (în spec. în monarhia austro-unsrară) (🖼 1011): șepci, chivere, ceacuri (DLVR.); Cu ceacă, cu căpeneagă, Cum era Neamțului dragă (VOR.); Mult umbiași în rîndul meu Să-mi dai pușcă si ceacău (IK.-BRS.) [ung. csákó].
10. [CADE] CECĂU = CEACĂU.
11. [DOOM 3] ceacău (reg.) s. n., art. ceacăul; pl. ceacăie
12. [DOOM 2] ceacău (reg.) s. n., art. ceacăul; pl. ceacăie
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL