1. [DEX '09] CHIMEN s. m. (Bot.) Chimion (1); p. restr. semințele acestei plante. – Din ngr. kíminon. Cf. bg. kimen.
2. [MDA2] chimen sn [At: BIBLIA (1688) / V: ~măn, ~min, cimin, chim / A și: chimen / Pl: (rar) ~uri / E: bg кимих, rs кимихь, tc kimun, mg kömény] (Bot) 1 Plantă erbacee umbeliferă cu frunze penate, cu flori albe sau roșiatice, cu fructe aromatice, care se întrebuințează în medicină și la bucătărie Si: (reg) chimion-de-câmp, chimion-sălbatic, secărea, secărică, secăriță, areu, cărău (Carum Carvi). 2 (Îf chim; șîc ~-câinesc) Cocoșei-de-câmp (Adonis aestivalus). 3 (Îc) ~-de-câmp, ~min-de-grădină Anason (Pimpinella anisum). 4 (Îc) ~-de-munte Brioală (Ligusticum mutellina). 5 (Îc) ~-dulce Molură (Foeniculum vulgare). 6 (Îc) ~-negru Negrilică (Nigella sativa). 7 (Îc) ~minul-porcului sau ~minul-cailor, ~minul-ursului Plantă erbacee cu flori galbene (Peucedanum campestre). 8 (Îc) ~ul-ursului-de-munte Brie (Athamanta hungarica). 9 (Îc) Chim-de-baltă Planta Oenante aqua.
3. [CADE] CHIMEN sbst. 🌿 1 Plantă cu flori albe sau roșiatice, ale cărei fructe, niște semințe lungărețe și încovoiate, se întrebuințează, ca mirodenie, la prepararea brînzei, a cornurilor cu sare, a unui rachiu dulce. etc. (Carum carvi) (🖼 1111) ¶ 2 = CORIANDRU ¶ 3 CHIMEN-CÎINESC = COCOȘEI-DE-CÎMP ¶ 4 CHIMEN-DULCE = MOLURĂ ¶ 5 CHIMEN-NEGRU = NEGRILICĂ [ngr. κύμινου].
4. [DLRLC] CHIMEN s. m. Plantă erbacee din familia umbeliferelor, cu flori mari și roșiatice, ale cărei fructe aromatice se întrebuințează la gătitul bucatelor ca mirodenie și în medicină; crește sălbatică prin fînețe și pășuni sau cultivată (Carum carvi); chimion-de-cîmp, chimion-sălbatic, secărică. V. chimion. – Accentuat și: chimen. – Variantă: chimin s. m.
5. [DLRM] CHIMEN s. m. (Bot.) Plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbrele, ale cărei fructe aromatice sînt întrebuințate ca mirodenie sau în medicină (Carum carvi); chimion-de-cîmp. – Ngr. kíminon.
6. [Șăineanu, ed. VI] chimen (chimion) m. plantă cu boabe aromatice, întrebuințată ca condiment și la prepararea unor licheruri fine (Carum carvi). [Gr. mod. KYMINON; forma paralelă chimion vine din turc. kimion, de aceiaș origină].
7. [Scriban] chímen (sud) și chimión (est) m. (ngr. [și vgr.] kýminon, turc. kimion, d. ar. kemun; ebr. kammôn; bg. kímen și kimión; lat. cuminum și cyminum, it. comino și cimino, fr. cumin; germ. kümmel, rus. kimin). 1) O plantă erbacee umbeliferă originară din estu Mediteraneĭ (cuminum cyminum). Semințele eĭ aromatice daŭ un uleĭ eteric care se întrebuințează în medicină și ca condiment pus în pîne saŭ pe coaja pîniĭ și la facerea licorurilor. – 2) Secărea, altă plantă umbeliferă ale căreĭ semințe se întrebuințează asemenea în medicină și bucătărie (carum carvi). Chimen dulce, anison. Chimen negru, cernușcă.
8. [MDA2] chim1 sn vz chimen
9. [MDA2] chimăn sn vz chimen
10. [MDA2] chimin sn vz chimen
11. [MDA2] cimin sn vz chimen
12. [MDA2] cumăn sn vz chimen
13. [CADE] CHIMIN sbst. 🌿 1 = CHIMEN ¶ 2 CHIMINUL-URSULUI = BRIOLĂ.
14. [CADE] CHIMION sbst. 🌿 1 = CHIMEN ¶ 2 Mică plantă ierboasă cu floricele albe-liliachii, care produce niște semințe aromatice întrebuințate în medicină și la bucătărie (Cuminum cyminum) ¶ 3 CHIMION-DE-APĂ, CHIMION-DE-BALTĂ = MĂRĂRAȘ ¶ 4 ~-NEGRU = NEGRILICĂ ¶ 5 CHIMION-DE-CÎMPURI = NEGRUȘCĂ [tc.].
15. [DLRLC] CHIMIN s. m. v. chimen.
16. [DOOM 3] chimen s. m.
17. [DOOM 2] chimen s. m.
18. [IVO-III] chimen (plantă).
19. [DER] chimen s. m. – Plantă cu semințe aromatice întrebuințate în medicină, bucătărie etc. (Carum Carvi). – Mr. chimin. Gr. ϰύμινον, în parte prin intermediul sl. kjominŭ, kiminŭ (cf. bg. kimén, v. rus. kiminŭ, mag. kömény, cf. Vasmer, Gr., 77). Din același cuvînt gr. provine tc. kimion, de unde rom. chimion, s. m. (chimen, Cuminum Cyminum), cf. bg. kimion (Șeineanu, II, 112; Meyer 226). – Der. chimioniu, adj. (verde închis).
20. [DETS] -CHIMEN „timp de iarnă, hibernal”. ◊ gr. kheimainein „a fi rece” > fr. -chimène > rom. -chimen.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL