1. [MDA2] celebiu2, ~ie a vz cilibiu
2. [CADE] CELEBIU, CILIBIU I. adj. Distins, elegant, nobil: sînt supțiri, pentru aceea le zic gentilomi, cum zic Grecii, celebii (LET.); Cu fes negru, narangiu, C’așa-i lucru cilibiu (MAR.). II. CELEBI, CILIBI sm. Domn (titlu dat de Turci Grecilor din clasa mai bună): Cilibi Andronache (FIL.) [tc. čelebi].
3. [Șăineanu, ed. VI] celebiu (cilibiu) a. și m. 1. odinioară, titlu de politeță, analog lui chir: celebiu Dumitrache; 2. distins, nobil: celebii dela Fanar AL.; 3. azi, elegant (sens mai ales popular): coconaș cilibiu; 4. Mold. bine făcut, svelt de corn. [Turc. ČELEBI].
4. [Scriban] celebíŭ, V. cilibiŭ.
5. [DEX '09] CILIBIU, -IE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi.
6. [MDA2] chiligiu2, ~ie a vz celebiu
7. [MDA2] cilibi ain vz cilibiu
8. [MDA2] cilibiu, ~ie [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 8/27 / V: celeb~, chilighiu, ~bi, ~linghiu, țelebi a / Pl: ~ii / E: tc çelebi] (Tcî) 1 sm Titlu dat (mai ales europenilor) de către turci Si: efendi, nobil. 2 sm (Iuz; titlu de politețe) Domn. 3 a Elegant. 4 a Galant. 5 a Grațios. 6 a Frumos. 7 a Curat. 8 a Tras prin inel. 9 a Deosebit. 10 a Delicat.
9. [MDA2] cilinghiu, ~ie a vz cilibiu
10. [CADE] * CILIBI(U) 👉 CELEBIU.
11. [DLRLC] CILIBIU, -IE, cilibii, adj. (Învechit) Fin, grațios, frumos. Dă-mi o rimă la pădure. – Mure. -... E spălăcită. Dă-mi una mai cilibie. VLAHUȚĂ, O. A. 121. Pui mai cilibiu și mai frumos ca al meu nicăieri n-am putut afla. MARIAN, O. II 40.
12. [DLRM] CILIBIU, -IE, cilibii, adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos. – Tc. çelebi.
13. [Șăineanu, ed. VI] cilibiu a. V. celebiu.
14. [Scriban] cilibíŭ, -íe adj. (maĭ vechĭ celebiŭ, d. turc. čelebi, domn, stăpîn, nobil; ngr. tselebis. Acest cuv. e luat de la Tătarĭ, la care înseamnă „teolog, savant” și era adresat fiilor sultanuluĭ, ĭar azĭ numaĭ creștinilor, ca și domnule saŭ chir. Se zicea și’n România cilibi Ion, domnu Ion). Fam. Nobil, elegant, distins, civilizat, amabil. V. hagiŭ, jupîn, arhon.
15. [DOOM 3] !cilibiu (înv., reg.) adj. m., s. m.; adj. f., s. f. cilibie; pl. m. și f. cilibii
16. [DOOM 2] cilibiu (înv.) adj. m., f. cilibie; pl. m. și f. cilibii
17. [IVO-III] cilibiu.
18. [DER] cilibiu (cilibie), adj. – 1. Nobil, aristocratic. – 2. Elegant, dichisit. – Var. (înv.) celebiu. Mr. cilibi. Tc. çelebi (Roesler 607; Șeineanu, II, 100; Lokotsch 407; Ronzevalle 76); cf. ngr. τζελεπής, bg. čelebija, it. celebi (Battisti, II, 842). – Der. cilibilîc, s. n. (politețe, urbanitate). Astăzi ambele cuvinte se folosesc numai cu sens ironic.
19. [DLRLV] CELEBIU adj. și s.m. v. cilibiu.
20. [DLRLV] CILIBIU adj. și s. m. (Mold.) 1. Adj. și s. m. Nobil, distins. [Italienii] sînt subțiri, pentru aceea le zic gentilomi, cum zic grecii, celebii. M. COSTIN. Cu mare omenire, pentru aceia le dzic gintiloni, cum zic grecii, celebii. NCL I, 40. O, ce cilibii și împărătești fapte! B 1774, 10v. 2. Adj. Fin, grațios. A: Cu cît îi lua mai mult sama, atîta o afla mai frumoasă și mai cilibie. H 1771, 101r; cf. B 1774, 8v. // C: Că te văz că ești cuminte, O cucoană zulufie, Frumoasă si cilibie. MISC. 1778, 37v. Variante: celebiu (M. COSTIN; NCL î, 40; B 1774, 8v). Etimologie: tc. çelebi. Vezi și cilibilîc. Cf. chipeș (2), cinsteș (3), f a i e ș, ghizdav.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL