1. [DEX '09] BURZULUI, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mânia brusc; a se răsti (la cineva); a se bursuca. ♦ Fig. (Despre vreme) A se schimba în rău. ♦ Refl. și tranz. fact. (Înv.) A (se) răscula, a (se) răzvrăti. 2. (Despre păr) A se zbârli. Expr. (Tranz.; fam.) A-și burzului creasta = a se grozăvi, a se îngâmfa. – Din magh. borzolni.
2. [MDA2] burzului [At: M. POMPILIU, ap. TDRG / V: borzoli, ~zilui, ~zuli, buzurlui / Pzi: ~esc / E: mg borzolni] (Pop) 1 vr A se zbârli. 2 vt (Îe) A-și ~ creasta A fi arogant. 3 vr (Fig) A se irita. 4 vr A se răscula împotriva cuiva. 5 vt A îndemna la revoltă.
3. [DEXI] burzului vb. IV. 1 refl. (despre oameni) A se mînia brusc; a se răsti (la cineva), a se oțărî; (reg.) a se bursuca. Nu te burzului... nu voiam să te supăr (I. NEGR.). ♦ fig. (despre vreme) A se schimba în rău. Vremea cea frumoasă începu a se burzului (POP.). ◊ ext. Cîinele se burzului și începu a sări în două picioare (PRED.). 2 refl., tr. fact. (înv.; arh.) A (se) răscula, a (se) răzvrăti. Oastea... s-au burzuluit pre bietul Barabaș, capul lor (COSTIN). ◊ (tr.) Burzuluiseră norodul și tot orașul alergase la poarta curții (c. NEGR.). 3 refl. (despre păr) A se zbîrli. Pe fața-i lătăreață, țepile nerase de cine știe cînd se burzuluiau (REBR.). ◊ expr. (fam.; tr.) A-și burzului creasta = a se grozăvi, a se îngîmfa. Pîn-acuma-n țara-aceasta, Noi ne-am burzuluit creasta (ALECS.). • prez.ind. -iesc. /<magh. borzolni.
4. [CADE] BURZULUI (-uesc) I. vb. tr. 1 A sbîrli; Fig.: Pîn’ acuma ’n țara-aceasta, Noi ne-am burzuluit creasta ALECS. ¶ 2 A întărîta, a răscula: puținii cari scăpară cu viață... burzuluiseră norodul NEGR.. II. vb. refl. 1 A se sbîrli ¶ 2 A se aprinde de mînie, a se înfuria, a se oțărî: pacea fu încheiată, între soții burzuluiți, prin o sărutare GN. ¶ 3 A se întărîta, a se răscula, a se revolta: Ungurii... se burzuluiseră urît de tot împotriva oblăduirii nemțești GRIG. ¶ 4 Fig. A se strica (vorb. de vreme): într’o seară, vremea se burzului din senin DEM. [ung. borzolni].
5. [DEX '98] BURZULUI, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mânia brusc; a se răsti (la cineva); a se bursuca. ♦ Fig. (Despre vreme) A se schimba în rău. ♦ Refl. și tranz. fact. (Înv.) A (se) răscula, a (se) răzvrăti. 2. (Despre păr) A se zbârli. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-și burzului creasta = a se grozăvi, a se îngâmfa. – Din magh. borzolni.
6. [DLRLC] BURZULUI, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia brusc, a se enerva, a se zborși, a se răsti, a se rățoi (la cineva). Acum, în fața lor se burzuluia un guard cu cingătoare tricoloră peste pîntec. PAS, L. I 63. ◊ Fig. Cîinele se burzului și începu a sări în două picioare, uitîndu-se zăpăcit în toate părțile. PREDA, Î. 59. ♦ Fig. (Despre vreme) A se schimba în rău (stîrnindu-se ploaie și vînt). Vremea cea frumoasă începu a se burzului... și, cît ai clipi, un vînt puternic, urinat de ploaie, se revărsă cu tunete și fulgere. ȘEZ. VII 137. 2. (Învechit și arhaizant) A se răscula împotriva cuiva, a se răzvrăti. Măria-ta, orheienii și lăpușnenii umblă să se burzuluiască iar. -... Vor să se burzuluiască? Cum vor să se burzuluiască? Nu s-a mîntuit neamul răzvrătiților? SADOVEANU, Z. C. 85. ◊ Tranz. Puțini care scăpară cu viață, apucînd a sări peste ziduri... burzuluiseră norodul, și tot orașul alergase la poarta curții, pre care începuse a o tăia cu securile. NEGRUZZI, S. I 153. 3. (Despre păr) A se zbîrli. Pe fața-i lătăreață, țepile nerase de cine știe cînd se burzuluiau, ochii mici, înfundați în cap, insîngerați, scînteiau ca doi cărbuni aprinși peste care suflă un vînt năprasnic. REBREANU, R. II 139. ◊ Tranz. (În expr.) A-și burzului creasta = a se îngîmfa, a se grozăvi, a se umfla în pene. Pîn-acuma-n țara-aceasta, Noi [boierii] ne-am burzuluit creasta. ALECSANDRI, T. I 238.
7. [DLRM] BURZULUI, burzuluiesc, vb. IV. Refl. 1. A se mînia brusc; a se răsti (la cineva). ♦ Fig. (Despre vreme) A se schimba în rău. ♦ Refl. și tranz. (Înv. și arh.) A (se) răscula, a (se) răzvrăti. 2. (Despre păr) A se zbîrli. ◊ Expr. (Tranz.) A-și burzului creasta = a se grozăvi, a se îngîmfa. – Magh. borzolni.
8. [Șăineanu, ed. VI] burzuluì v. Mold. 1. a se sbârli: noi ne-am burzuluit creasta AL.; 2. fig. a se înfuria, a se mânia: zise ea burzuluită grozav CR.; 3. a se strica (de vreme frumoasă). [Ung. BORZANNI, a se sburli: v. borz].
9. [MDA2] borsoli[1] v vz burzului
10. [MDA2] borzoli v vz burzului
11. [MDA2] burzilui v vz burzului
12. [MDA2] burzuli v vz burzului
13. [MDA2] buzurlui vt vz burzului
14. [Scriban] borzoĭéz și borzolésc V. burzuluĭesc și îmbîrzoĭez.[1]
15. [Scriban] burzuluĭésc v. tr. (ung. borzulni, zbîrlesc, borzalom, fior, borz, bursuc. V. borz, bursic, bîrzoĭ, îmbîzoĭez. Cp. și cu zurbuluĭesc). Zbîrlesc. A-țĭ burzuluĭ creasta, a te arăta țanțoș, a face pe grozavu. Revolut, răscol. V. refl. Mă zbîrlesc. Fig. Mă arăt mîniat, mă revolt. Și bîrzîl- (CL. 1919, 3, 216) și bîrzul-. La Cant. Ist. 273: burzil-. La N. Cost. (Let. 2, 53) buzurl-. În Trans. și burzulesc și borzolesc. V. buntuluĭesc.
16. [Scriban] buzurluĭésc v. burzuluĭesc.
17. [DOOM 3] burzului (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă burzuluiesc, 3 sg. se burzuluiește, imperf. 1 sg. mă burzuluiam; conj. prez. 1 sg. să mă burzuluiesc, 3 să se burzuluiască; imper. 2 sg. afirm. burzuluiește-te; ger. burzuluindu-mă
18. [DOOM 2] !burzului (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se burzuluiește, imperf. 3 sg. se burzuluia; conj. prez. 3 să se burzuluiască
19. [MDO] burzului (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. burzuluiesc, conj. burzuluiască)
20. [IVO-III] burzuluesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
21. [DER] burzului (-uesc, -it), vb. – 1. (Rar) A zbîrli, a ciufuli. – 2. A se răscula, a se răzvrăti, a se ridica. Mag. borzolni „a zbîrli” (DAR), poate contaminat cu pol. burzyć „a tulbura”, burzić się „a se răscula” (Cihac, II, 35). – Der. burzuluială, s. f. (răscoală, rebeliune); burzuluitor, adj. (înv., ațîțător; revoltător, scandalos).
22. [Argou] a-și burzului creasta expr. a se grozăvi, a se lăuda.
23. [DRAM 2021] burzului, burzuluiesc, v.r. (reg.) A se mânia brusc; a se răsti (la cineva). – Din magh. borzolni „a se zbârli” (DEX, DLRM).
24. [DRAM 2015] burzului, burzuluiesc, vb. refl. – (reg.) A se mânia brusc; a se răsti (la cineva). – Din magh. borzolni „a zbârli” (DEX, DLRM).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL