1. [DEX '09] BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium).- Formație onomatopeică.
2. [MDA2] bulbuc sm [At: LB / V: bolboc, borboc, ~uș / Pl: ~uci / E: fo] 1-3 Bășică de apă (de săpun, de spumă etc.). 4 Corp sferic. 5 Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globoase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotite de lege Si: bâlbor, bulbor, bulbucel-de-munte, gloanță, măr-auriu, fusta-rândunelii (Trollius europaeus). 6 Vârtej de apă. 7 (Lpl) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium).
3. [DEXI] bulbuc s.m. I 1 Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (cînd dospește) etc. 2 Vîrtej de apă. 3 (înv.) Corp sferic (ca o bășică). Un lanțuh aur, cu 96 bulbuci (DOC.) ♦ (med.) Globul ochiului. 4 analog. Boboc (de floare). II (bot.) 1 (și bulbuc-de-munte) Plantă erbacee toxică, din familia ranunculaceelor, cu florile mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi, răspîndită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europaeus). 2 (la pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă pînă la 1 m, cu florile mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). • pl. -ci. și bolboc s.m. /form. expr.; cf. lat. bulla, -ae „bășică”.
4. [CADE] BULBUC sm. 1 Bășică de apă care se formează mai ales cînd plouă tare: Plouă ploaie cu ~i Și tu, bade, te tot duci IK. -BRS. ¶ 2 Bășică ce se formează la suprafața unui lichid cînd clocotește la foc: auzi numai vîjîind laptele și ivindu-se ~i pe deasupra lui (RET.) ¶ 3 Trans. Oaș. Vîrtej de apă, bulboacă: apa... curgea lin făcînd vîrtejuri și ~i MERA. ¶ 4 Corp rotund ca o bășică, glob: ~ de aur în piele de taur GOR. (ghicitoare despre „soare”) ¶ 5 Maram. 🌿 Boboc (de floare) ¶ 6 🌿 = CALCEA-CALULUI ¶ 7 BULBUCI pl. 🌿 Plantă ierboasă cu flori mari, globuloase, cu vinișoare verzi pe dinafară, ce crește prin pășunile din regiunile muntoase; numită și „bîlbor”, „bulbuc(ei)-de-munte”, „gloanță” sau „măr-auriu” (Trollius europaeus) (🖼 645) [bulbuca].
5. [DEX '98] BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (când dospește) etc. 2. Corp sferic (ca o bășică). II. 1. Plantă erbacee toxică din familia ranunculaceelor, cu flori mari globuloase de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară, răspândită în regiunile de munte și ocrotită de lege (Trollius europeaeus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia campanulaceelor, viguroasă și înaltă până la un metru, cu flori mari, albastre, care crește prin păduri (Campanula trachelium). – Formație onomatopeică.
6. [DLRLC] BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (cînd dospește) etc.; clăbuc. Aluatul bolborosea, scotea niște bulbuci mari. CAMILAR, N. II 325. Balta scăpără de bulbuci. SADOVEANU, N. F. 74. Zvîrleam cîteva [pietre], de încuiam pe dracul în fundul știoalnei, cu bulbuci la gară. CREANGĂ, A. 65. Plouă ploaie cu bulbuci Și tu, bade, tot te duci! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 313. ◊ (Metaforic) Și arămile amestecate cu argint [clopotele]... se scufundară în bulbuci clocotitori. SADOVEANU, O. I 537. 2. (Neobișnuit) Corp rotund (ca un glob). Bulbuc de aur În piele de taur (Soarele). GOROVEI, C. 350. JȘ Bulbucii ochilor = globii ochilor. [Soldații osteniți] își trăgeau pleoapele peste bulbucii ochilor. CONTEMPORANUL, S II, 1949, nr. 162, 6/1. 3. (Rar) Boboc de floare. Dar din fundul lacului ieșea un glas... printre bulbucii de nufăr. RETEGANUL, P. I 48. II. (Popular) Plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, globuloase, de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară; crește prin pășunile din regiunile muntoase (Trollius europaeus). Eu să mă despart de stînă... Să las crînguri, să las hurii Și poiana cu bulbucii! COȘBUC, P. II 168. Pe cea luncă cu bulbuci Paște badea niște junci. ȘEZ. IV 234. – Variantă: (I 1) bolboc (SANDU-ALDEA, D. N. 223) s. m.
7. [DLRM] BULBUC, bulbuci, s. m. I. 1. Bășică de apă, de săpun, de spumă, de aluat (cînd dospește) etc. 2. Corp rotund (ca o bășică). II. Plantă erbacee cu flori mari de culoare galbenă, cu vinișoare verzi pe dinafară (Trollius europaeus). – Postverbal al lui bulbuca.
8. [Șăineanu, ed. VI] bulbuc n. 1. izvor ce are deschiderea pe fundul unui râu și se vede bulbucind pe suprafață-i; 2. bășică de apă, val de lichid: plouă cu bulbuci. [Abstras din bulbucà]. ║ m. plantă cu florile mari, globuloase, galbene și cu vinișoare verzi pe din afară (Trollius europaeus).
9. [Scriban] 2) bulbúc (mă) a -á v. refl. (d. bulbuc 1). 1) Mă unflu, ĭes în relief rătund: ochiĭ luĭ se bulbucă (VR. 1910, 6, 289). V. boboșez.
10. [Scriban] 1) bulbúc m. (d. bul-bul, interj. care arată zgomotu uneĭ pietre care cade’n apă, rudă cu bubă, boboc, clăbuc și bîldîbîc). Beșică de apă: ploŭă cu bulbucĭ. O plantă ranunculacee cu florĭ galbene mirositoare (trollius europaeus).
11. [DEX '09] BULBUCA, bulbuc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.
12. [MDA2] bolboc sm vz bulbuc
13. [MDA2] bolbuc sm vz bulbuc
14. [MDA2] borboc sm vz bulbuc
15. [MDA2] bulbuca [At: LB / V: bolboca / Pzi: (3) bulbucă / E: ns cf bulbuc] 1 vr (D. apă) A face bulbuci (1). 2 vr (Fig; d. oameni) A se mânia. 3 vr A ieși în relief, formând o umflătură. 4-5 vtr (D. ochi) A (se) holba.
16. [MDA2] bulbuș sm vz bulbuc
17. [DEXI] bolboc s.m. v. bulbuc.
18. [DEXI] bolboca vb. I. v. bulbuca.
19. [DEXI] bulbuca vb. I. 1 intr., refl. (despre apă) A face bulbuci. 2 refl. (despre ochi) A se holba. 3 refl. A ieși în afară formînd o ridicătură rotundă, a ieși în relief; a se bomba. 4 refl. Fig. (despre oameni) A se mînia. • prez.ind. bulbuc. și (pop.) bolboca vb. I. /bulbuc + a.
20. [CADE] BOLBOCA 👉 BULBOCA.
21. [CADE] BULBUCA (-uc), BOLBOCA (-oc) I. vb. intr. A forma bulbuci (vorb. de apă, cînd plouă, sau despre ori-ce lichid ce clocotește la foc). II. vb. tr. A scoate din găunoșiturile lor, a holba (ochii): hagiul bolbocase ochii și se retrăsese pe o laviță D.-ZAMF.. III. vb. refl. A ieși afară din găunoșiturile lor (vorb. de ochii): i se bulbucaseră ochii cît cepele LUNG. [lat. *volvĭcare < volvĕre].
22. [DEX '98] BULBUCA, bulbuc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A face ochii mari, a-i deschide tare (de mirare, uimire, spaimă etc.); a (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A face bulbuci, a (se) bulbuci. – Cf. bulbuc.
23. [DLRLC] BOLBOC s. m. v. bulbuc.
24. [DLRLC] BULBUCA, bulbuc, vb. I. (Obișnuit la pers. 3) 1. Refl. (Despre ochi) A se deschide tare (ieșind din orbite) și a privi fix (de groază sau de mînie); a se holba, a se bleojdi. Ochii lui se bulbucară, furioși, către locul unde se afla cobzarul. PAS, L. I 19. Tranz. Oarță clătină din cap și bulbucă ochii spre cer. C. PETRESCU, R. DR. 53. 2. Intranz. și refl. (Despre apă) A face bulbuci, bășici.
25. [DLRM] BULBUCA, bulbuc, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) holba. 2. Intranz. și refl. (Despre apă, la pers. 3) A bulbuci. – Lat. *volvicare (= volvere).
26. [Șăineanu, ed. VI] bulbucà (bulbucì) v. a clocoti (de valuri), a scoate bășici, a curge cu sgomot. [Onomatopee exprimând sgomotul cu care apa agitată iese dintr’un izvor sau dintr’o sticlă].
27. [DOOM 3] bulbuc s. m., pl. bulbuci
28. [DOOM 2] bulbuc s. m., pl. bulbuci
29. [DOOM 3] bulbuca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bulbuc, 2 sg. bulbuci, 3 bulbucă; conj. prez. 1 sg. să bulbuc, 3 să bulbuce
30. [DOOM 2] bulbuca (a ~) vb., ind. prez. 3 bulbucă
31. [DER] bulbuc (-ci), s. m. – 1. Bilă, obiect rotund în general. – 2. Bășică. – Var. bolboc, bulburuș. Creație expresivă, în care par a se fi împletit două rădăcini diferite; una care exprimă ideea de „rotunjime” (bull-, cf. lat. bulla, bulbus), și cealaltă care imită zgomotul bulbucelii (blb, cf. bîlbîi). După Cihac, II, 32, bulbuc provine din pol. babol „bășică”, ceh. boubol, sb., cr. bobuk; Pușcariu, Dacor., I, 92, deduce același cuvînt din lat. bulla (cf. REW 1385). Mai probabil, toți acești termeni, cu cei care urmează, ca și sp. burbuja, borbotón, și fr. bourbe, au în comun numai faptul că provin toți din aceeși rădăcină expresivă. Der. bolboacă (var. bulboacă, bolboană, holboană, volboană, bulboană, vulboană, hîlboană, dîlboană, hîlboacă, bîlboacă, bolbură), s. f. (vîltoare, vîrtej, trombă), pentru care Cihac, II, 32, propune sl. glubokŭ „profund”, de unde rus. glubok, pol. gleboki, și numeroase toponime rom. (Holboca, Glîmbocata etc.); bulbuca (var. bolboca, bolboșa, bolboci, bolboși, bulbuci), vb. (a bolborosi; a se bomba, a se curba; a se holba), pe care Candrea-Dens., 788, îl derivă de la *vŏlvĭcāre din lat. volvere (cf. REW 9444 și DAR; Candrea), și pe care Pericle Papahagi, Not. etim., 35 (urmat de Pascu, I, 113) îl pune în legătură cu lat. bulbus; bulbucătură, s. f. (proeminență); bulbuceală, s. f. (bolboroseală).
32. [DFL] TROLLIUS L., TROLIUS, BULBUCI, fam. Ranunculaceae. Gen originar din regiunile temperate și reci ale emisferei nordice, 29-30 specii erbacee, vivace, tulpină multi- foliatâ. Frunze alterne; palmat-sectate. Flori sferice, pîna la 3, deseori solitare, galbene, roz-galbene, rar albe, înveliș floral cu 5 sau mai multe foliole, rar cu petale foarte mici, nectarifere, stamine cu filamente mai scurte. Fructe, folicule numeroase, sesile, pieloase, deseori pubescente (Pl. 72, fig. 402).
33. [Argou] a face bulbuci expr. (er.) a ejacula.
34. [Argou] a ploua cu bășici / cu bulbuci / cu găleata expr. a ploua torențial.
35. [DRAM 2021] bulbuc, bulbuci, s.m. 1. Plantă erbacee, toxică, cu flori mari, globulare, galbene (Trollius europaenus L.). ■ Se folosește în industria farmaceutică (împotriva icterului). Plantă ocrotită de lege; monument al naturii. 2. Boboci de floare (pe țesături). ■ (onom.) Bulbuc, nume de familie în jud. Maram.; Bulbuc, poreclă: Alexa, zis Bulbuc, dascăl în Moisei, în perioada 1860-1873. ■ (mit.) Bulbuc, personaj din mitologia maramureșeană: „S-o dus la o fântână să beie apă. Acolo, în fântână, era un Bulbuc și tătă apa s-o tulburat. (…) Bulbuc o rămas acasă să facă mâncare, ceilalț s-o dus iar în pădure” (Bilțiu, 2002: 313). – Creație expresivă din răd. bul-, cu sensul de „rotunjime”, dar și care imită zgomotul bulbucelii (DER); formă onomatopeică (MDA).
36. [DRAM 2015] bulbuc, bulbuci, s.m. – 1. (bot.) Plantă erbacee, toxică, cu flori mari, globulare, galbene (Trollius europaenus L.). Crește din zona păduroasă până în zona alpină, prin poieni. Planta conține substanțe toxice, motiv pentru care animalele erbivore o ocolesc. Se folosește în industria farmaceutică (împotriva icterului). Plantă ocrotită de lege; monument al naturii (Nădișan, 2000: 52). 2. Boboci de floare (pe țesături) (Grai rom., 2000; Plăiuț). ♦ (onom.) Bulbuc, nume de familie (13 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007); Bulbuc, poreclă: Alexa, zis Bulbuc, dascăl în Moisei, în perioada 1860-1873 (Coman, 2004: 73). ♦ (mit.) Bulbuc, personaj din folclorul maramureșean: „S-o dus la o fântână să beie apă. Acolo, în fântână, era un Bulbuc și tătă apa s-o tulburat. (…) Bulbuc o rămas acasă să facă mâncare, ceilalț s-o dus iar în pădure” (Bilțiu, 2002: 313). – Creație expresivă din răd. bul- (cf. lat. bulla, bulbus), cu sensul de „rotunjime”, dar și care imită zgomotul bulbucelii (DER); formă onomatopeică (DEX, MDA).
37. [DRAM] bulbuc, -i, s.m. – 1. (bot.) Plantă erbacee, toxică, cu flori mari, globulare, galbene; crește în fânațele și tufișurile umede din zonele înalte (Trollius europaenus L.). În med. se folosește contra gălbinării (Borza 1968; Butură 1979). 2. Bulbuc, poreclă: Alexa, zis Bulbuc, dascăl în Moisei, în perioada 1860-1873 (Coman 2004: 73). 3. (mit.) Personaj din folclorul maramureșean: „S-o dus la o fântână să beie apă. Acolo, în fântână, era un Bulbuc și tătă apa s-o tulburat. (…) Bulbuc o rămas acasă să facă mâncare, ceilalț s-o dus iar în pădure” (Bilțiu 2002: 313). – Creație expresivă din răd. bul- (cf. lat. bulla, bulbus), cu sensul de „rotunjime”, dar și care imită zgomotul bulbucelii (DER); formă onomatopeică (DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL