1. [DEX '09] SMIORCĂI, smiorcăi, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A trage (în mod repetat) aerul pe nas (din cauza plânsului, a unui tic nervos etc.), producând un zgomot caracteristic. 2. Intranz. și refl. A plânge (alintat și prefăcut) sau a se preface că plânge; a scânci. – Cf. smârcâi.
2. [MDA2] smiorcăi v [At: DDRF / V: (reg) ~ier~, smâcâi, smâr~, smârcâi, smor~, șmâr~, zmor~ / Pzi: smiorcăi, ~esc / E: smiorc + -ăi] 1-2 vtri A trage (în mod repetat) aerul pe nas provocând un zgomot caracteristic Si: (reg) a sfârcâi, a smiorcăni (1-2), a smârcui. 3 vi (Rar) A fonfăi. 4 vi (Rar; d. cai) A forăi (1). 5 vi (D. câini) A mârâi. 6-7 vir (D. oameni) A plânge (sau a se preface că plânge) înăbușit (alintat și prefăcut) trăgând aerul pe nas cu zgomot Si: a (se) miorcăi, (îrg) a (se) scrivi (1-2), (reg) a se scârloni, a (se) smiorcăni (5-6), a (se) smârci (3-4), a se sufleca, (dep) a se miorlăi. 8-9 vir (D. oameni; pex) A scoate sunete plângătoare Si: a (se) scânci, (fam) a se sclifosi. 10-11 vtrr (Mun; c. i. copii) A (se) bate, făcând să plângă. 12 vt (Mun; c. i. pisici) A întărâta. 13 vi (D. obiecte îmbibate cu apă sau d. apă) A produce un zgomot caracteristic, asemănător unui clipocit, prin mișcare, izbire etc. Si: (reg) a smiorcăni (7). 14 vi (Mun; d. pământ; îf smiercăi) A musti.
3. [DEX '98] SMIORCĂI, smiorcăi, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Intranz. A trage (în mod repetat) aerul pe nas (din cauza plânsului, a unui tic nervos etc.), producând un zgomot caracteristic. 2. Intranz. și refl. A plânge (alintat și prefăcut) sau a se preface că plânge; a scânci. – Cf. smârcâi.
4. [DLRLC] SMIORCĂI, smiorcăi, vb. IV. 1. Intranz. A trage în mod repetat aerul pe nas (din cauza plînsului sau a unui tic nervos); a smîrcîi. Zvîrlindu-și tichia neagră mai spre ceafă, tot smiorcăia din nas. CAMILAR, N. II 327. ◊ (Cu subiectul «nasul») Smiorcăia nasul tău. PAS, Z. I. 16. ◊ Tranz. (Rar, cu complementul «nasul») Îți smiorcăi nasul și îți clănțănesc dinții. PAS, Z. I 66. 2. Intranz. și refl. A plînge înăbușit; a se preface că plînge, a se scînci. Cineva, pesemne doamna Răghină, smiorcăia într-una a plîns. GALAN, B. I 77. Se smiorcăiesc și te întrebi de ce? PAS, L. I 304. Să spui de unde ai atîția bani?... De unde i-ai furat? – Nu i-am furat, mamaie, zău, s-a smiorcăit micuțul. POPA, V. 149. – Prez. ind. și: smiorcăiesc. – Variantă: smorcăi (CAMILAR, N. I 356) vb. IV.
5. [MDA2] smâcâi v vz smiorcăi
6. [MDA2] smârcăi v vz smârcâi
7. [MDA2] smârcâi v vz smiorcăi
8. [MDA2] smiercăi v vz smiorcăi
9. [MDA2] smorcăi v vz smiorcăi
10. [MDA2] zmorcăi v vz smiorcăi
11. [DLRLC] SMORCĂI vb. IV v. smiorcăi.
12. [Șăineanu, ed. VI] smorcăì v. a trage suflarea cu nasul, vorbind de cai. [Cf. miorcăì].
13. [Scriban] smîrcîĭ și smórcăĭ și -ĭésc, a -ĭ v. Intr. (vsl. smrŭkati, rus. smórkatĭ, a-țĭ sufla nasu, d. vsl. smrŭkŭ, mucĭ; bg. smŭrkam, trag aer pe nas, smrŭk, tragere de tabac. V. smîrc, smorcăĭ). Fam. Fac smorca-smorca, ca apa’n cizme, muciĭ în nas cînd îĭ tragĭ ș. a., scîncesc, tot plîng (vorbind de copiĭ). V. refl. Îmĭ suflu nasu cu zgomot. – Și zm-. În nord și sfîrcîĭ.
14. [Scriban] zmórcăĭ, V. smorcăĭ.
15. [DOOM 3] smiorcăi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. smiorcăi, 3 smiorcăie, imperf. 1 smiorcăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să smiorcăi, 3 să smiorcăie
16. [DOOM 2] smiorcăi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 3 smiorcăie, imperf. 3 sg. smiorcăia; conj. prez. 3 să smiorcăie
17. [Argou] smiorcăi, smiorcăiesc (pop.) I. v. i. a trage în mod repetat aer pe nas (din cauza plânsului, a unui tic nervos etc.) II. v. r. a plânge alintat; a se preface că plânge
18. [DRAM 2021] smiorcăí, smiorcăi, v.t.r. A plânge înăbușit, trăgând aerul pe nas cu zgomot. – Cf. smârcâi (DEX); din smiorc + suf. -ăi (MDA).
19. [DRAM 2015] smiorcăi, smiorcăi, vb. tranz., refl. – A plânge înăbușit, trăgând aerul pe nas cu zgomot. – Cf. smârcâi (< sl. smrǔkati) (DEX); din smiorc (formă onomatopeică) + suf. -ăi (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL