1. [DEX '09] ZBUGHI1 interj. Cuvânt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbughia interj.] – Et. nec.
2. [DEX '09] ZBUGHI2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o zbughi = a o lua deodată la fugă; a o șterge. (La imper.; cu valoare de interj.) Zbughi-o, băiete = hai repede, șterge-o. – Din zbughi1.
3. [MDA2] zbughi1 i [At: ODOBESCU, ap. TDRG / V: ~a, zbuchi / E: fo] Cuvânt care sugerează o săritură peste un obstacol sau o plecare precipitată, o pornire în fugă.
4. [MDA2] zbughi2 [At: PONTBRIANT, D. 652 / V: (reg) ~ughea / Pzi: ~ughesc / E: nct] (Fam) 1-2 vti (Șîs a o ~) A porni repede, pe neașteptate dintr-un loc. 3-4 vti (Îas) A zvâcni (9). 5 vr (Reg; îf zbughea) A se sminti (1). 6 vt (Reg; c. i. ființe) A snopi.
5. [DEXI] zbughi2 vb. IV. tr. Expr. A o zbughi = a porni repede, pe neșteptate, dintr-un loc; a o lua deodată la fugă; a o șterge. Un motan... o zbughi în niște tufe (SADOV.). ◊ (la imper.; cu val. de interj.) Zbughi-o, băiete! = hai repede, șterge-o! • prez.ind. -esc. /zbughi1 + -i.
6. [DEXI] zbughi1 interj. Cuvînt care sugerează o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. Eu zbughi peste gard, în grădină (DELAVR.). • și zbughia, zbuchi interj. /onomat.
7. [DLRLC] ZBUGHI2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o zbughi = a fugi repede și pe neașteptate; a o lua deodată la fugă; a o șterge. Sări în lături, jucîndu-se, cu urechile drepte în sus și o zbughi iarăși îndărăt, în desiș. DUMITRIU, N. 148. O luă tiptil pe sub dumbravă, apoi o zbughi în fugă spre bordeie. SADOVEANU, P. M. 222. Abia intră în scorbură, că veverița se repezi. Ciocănitoarea voi s-o zbughească afară, dar veverița o prinse de coadă. GÎRLEANU, L. 14. Nu puteam pricepe unde dispărea el în timpul recreației: întotdeauna o zbughea pe poartă cu cîțiva tovarăși. VLAHUȚĂ, O. A. 380. (La imper., uneori cu valoare de interjecție) Zbughi-o = hai, repede, șterge-o. Înjugă boii la car și zbughi-o, băiete, la pădure. ȘEZ. XII 111. – Variantă: zbuchi (CARAGIALE, N. S. 57) vb. IV.
8. [DLRLC] ZBUGHI1 interj; Exclamație care însoțește, într-o narațiune, săritura peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. Eu zbughi peste gard, în grădină. DELAVRANCEA, O. II 275. – Variantă: zbughia (DELAVRANCEA, S. 40) interj.
9. [DLRM] ZBUGHI1 interj. Cuvînt care indică o săritură peste un obstacol sau fuga bruscă și neașteptată dintr-un loc. [Var.: zbughia interj.]
10. [DLRM] ZBUGHI2, zbughesc, vb. IV. Tranz. (În expr.) A o zbughi = a o lua deodată la fugă. ◊ (La imper., cu valoare de interj.) Înjugă boii la car și zbughi-o, băiete! (ȘEZ.) – Din zbughi1.
11. [DEX '09] ZBUGHIA interj. v. zbughi1.
12. [MDA2] zbuchi i vz zbughi1
13. [MDA2] zbughea v vz zbughi2
14. [MDA2] zbughia i vz zbughi1
15. [DEXI] zbuchi interj. v. zbughi1.
16. [DEXI] zbughia interj. v. zbughi1.
17. [DLRLC] ZBUCHI vb. IV v. zbughi.
18. [DLRLC] ZBUGHIA interj. v. zbughi1.
19. [Șăineanu, ed. VI] sbughì v. a apuca repede fuga: voì s’o sbughiască ISP. [Slav. SŬBEGNÕTI, a o lua la fugă].
20. [Șăineanu, ed. VI] sbughio! int. indică o fugă precipitată: sbughio, înapoi lângă sobă! ISP. [Abstras din sbughì].
21. [Scriban] zbughésc v. tr. (ung. buggyanni, a țîșni de-odată, bugyogni, a clocoti, a izvorî). Fam. A o zbughi, a o șterge, a fugi, a dispărea pe neașteptate: băĭețiĭ aŭ zbughit-o la scăldat. Zbughĭ-o (îld. zbughește-o), șterge-o, fugĭ, du-te! – Și intr. fără o.
22. [DOOM 3] !zbughi1 (a o ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o zbughesc, 3 sg. o zbughește, imperf. 1 o zbugheam, perf. c. 1 sg. am zbughit-o; conj. prez. 1 sg. să o/s-o zbughesc, 3 să o/s-o zbughească; imper. 2 sg. afirm. zbughește-o; ger. zbughind-o
23. [DOOM 3] zbughi2 interj.
24. [DOOM 2] zbughi1 interj.
25. [DOOM 2] zbughi2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zbughesc, imperf. 3 sg. zbughea; conj. prez. 3 să zbughească
26. [MDO] zbughi (conj. zbughească)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL