1. [DEX '09] ZBUCIUMA, zbucium, vb. I 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.
2. [MDA2] zbuciuma [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (înv) ~cima, ~cina / S și: sb~ / Pzi: zbucium / E: z- + buciuma] 1-2 vtr (D. oameni) (A face să-și piardă sau) a-și pierde liniștea Si: a (se) agita (3-4), a (se) chinui (5, 10), a (se) consuma2 (3-4), a (se) frământa (16-17), a (se) neliniști, a (se) tulbura, a (se) zbate (18), (fig) a (se) zvârcoli (4), (rar) a (se) zdruncina (3-4), a se zgudui (3-4), (pop) a se bate (147), (îrg) a (se) ticăi, (înv) a se neodihni, a se nepăciui, a se volnici, (reg) a se cioșmoli (4), a se frăsui (1), a (se) marghioli, zoli (8). 3 vr A depune eforturi (1) mari (pentru atingerea unui anumit scop) Si: a se căzni1 (9), a se chinui (11), a se frământa (19), a se munci, a se necăji, a-și da osteneală, a se osteni, a se sfărâma, a se sili, a-și da silința, a se strădui, a se trudi, a se zbate (19), (îvp) a se nevoi, a se osteni, (pop) a se canoni (2-3), a se forța (2), a se sârgui, (înv) a se învălui, a se năsli, a se osârdnici, a se osârdui, a se volnici, (reg), a se zburda (3), a se verzoli. 4-5 vtr (Subiectul sau c. i. elemente ale naturii) A face (sau a produce) mișcări bruște, violente sau convulsive (de durere sau pentru a se elibera) Si: a se agita (2), a se frământa (17), a fremăta (2), a (se) perpeli, a (se) zvârcoli (1), (reg) a (se) vânzoli, a (se) zbate (6). 6 vt A răscoli din temelie Si: a conturba (1), a deranja (4).
3. [DEXI] zbuciuma vb. I. 1 refl. (despre oameni) A-și pierde liniștea, a se frămînta sufletește; a se zvîrcoli, a se chinui. Eu pot alege: Să tac ori să mă zbucium în deșert (LAB.). ◊ Fig. Se zbuciumă sărmana floare (GOGA). ♦ (refl., intr.) A depune eforturi deosebite, chinuitoare (pentru a face ceva); a se căzni, a se chinui. Ianco se zbuciumă să fugă (DAVID.). 2 refl., tr. A (se) mișca cu neastîmpăr (de durere sau pentru a scăpa, a se elibera), cu neliniște; a (se) agita, a se zbate. Otrăvitul se zbuciuma în convulsii (C. NEGR.). ◊ (refl.; despre elemente ale naturii) Vîntul se zbuciumă, izbindu-se puternic de ziduri. ◊ Fig. Meniri necunoscute se zbuciumă în mine (GAL.). ♦ (tr.) A răscoli din temelie, a deranja. Mii de brațe... zbuciumau natura (PER.). • prez.ind. zbucium. /z- + buciuma.
4. [DEX '98] ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. 1. Refl. A se frământa sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastâmpăr; a (se) agita cu violență. – Probabil din buciuma.
5. [DLRLC] ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. Refl. 1. A fi într-o stare de neliniște sufletească, a, se frămînta, a se chinui. Ceasuri întregi de cînd se zbuciumă inspectorul comunal să-și sfîrșească discursul, pe care l-a ținut din ordin de sus. SP. POPESCU, M. G. 21. Oamenii, văzindu-le zbuciumîndu-se așa, au început care dincotro să le mîngîie. CREANGĂ, P. 175. Fără grijă, tu dormi bine, Eu mă zbucium, vai de mine. SEVASTOS, C. 156. 2. A se mișca cu neastîmpăr; a se agita eu violență, a se zbate, a se zvîrcoli. Inima ei aprinsă se zbuciuma în coșul pieptului, ca un porumbel ce bate din aripi. VLAHUȚĂ, O. A. 119. Unde-i mumă-ta? – De cînd ai venit se zbuciumă în piua în care-ai încuiat-o tu. EMINESCU, N. 9. Cînd mă zbuciumam să-mi scot picioarele, am auzit o detunătură, CONTEMPORANUL, III 828. Mări, omule, nu te zbuciuma așa, că-mi rupi coastele. ALECSANDRI, T. I 99. Durerile creșteau: Otrăvitul se zbuciuma în convulsii. NEGRUZZI, S. I 164. ◊ Tranz. (Poetic) Iar sub alun M-apuc să sun Din bucium. înalții munți, Din tălpi la frunți, Îi zbucium. MACEDONSKI, O. I 34. Vîntul zbuciuma frunzișul și, prin stînci, la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. COȘBUC, P. I 317.
6. [DLRM] ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. 1. Refl. A se frămînta sufletește; a se chinui. 2. Refl. și tranz. A (se) mișca cu neastîmpăr; a (se) agita cu violență. – Din buciuma.
7. [MDA2] zbucima v vz zbuciuma
8. [MDA2] zbucina v vz zbuciuma
9. [DEXI] zbucium s.n. 1 (Stare de) neliniște sufletească; frămîntare, îngrijorare, tulburare. Ne rămîne însă zbuciumul și regretul (E. LOV.). ♦ Activitate deosebită, intensă și chinuitoare (pentru a face ceva); chin, caznă, efort. Pe fețele tuturor... se putea citi zbuciumul zilei încă neîncheiate (CA. PETR.). 2 Mișcare (de oameni) continuă, grăbită, agitată și zgomotoasă, produsă în jurul cuiva sau a ceva; agitație, tumult, învălmășeală. Rar mi s-a întîmplat să văd atîta zbucium în jurul unui copil bolnav (GAL.). ♦ Mișcare puternică și zgomotoasă a elementelor naturii; clocot, freamăt. Se auzea numai... zbuciumul ploii în geam (CE. PETR.). • pl. -uri, -e. /de la zbuciuma, prin derivare regresivă.
10. [Șăineanu, ed. VI] sbuciumà v. 1. a se sbate; 2. a (se) mișca cu violență; 3. a munci cu necaz. [Primitiv termen militar (cu sensul generalizat): a cânta tare din bucium, a face sgomot, a se agita].
11. [Scriban] 2) zbúcĭum (mă), a -á v. refl. (d. a bucĭuma cu prefixu z- [din lat. ex, ca și în zbor, scad], adică „a bucĭuma foarte tare, a da alarma”. Cp. cu scornesc). Mă agit, mă zbat, mă chinuĭesc, mă bălăbănesc: m’am zbucĭumat mult pîn’am reușit. V. trîmbițez.
12. [DOOM 3] !zbuciuma (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbucium, 3 se zbuciumă; conj. prez. 1 sg. să mă zbucium, 3 să se zbuciume; imper. 2 sg. afirm. zbuciumă-te; ger. zbuciumându-mă
13. [DOOM 2] zbuciuma (a ~) vb., ind. prez. 3 zbuciumă
14. [DOOM 3] zbucium s. n., pl. zbuciumuri
15. [DER] ZBUCIUMA, zbucium, vb. I. ~ (din smîc, prin intermediul evoluției: smăcina > *sbăcina > *sbucina și încrucișare formală evidentă cu bucium1 [; sau din lat. bucināre; sau din bucium1, fără a-i putea însă explica semantismul] – din rom. provine ngr. μπουτσμω̃)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL