1. [DEX '09] ZBÂNȚUIRE, zbânțuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit1, zbânțuitură. – V. zbânțui.
2. [MDA2] zbânțuire sf [At: HEM 2471 / V: (înv) zbăn~ / S și: sbănțuire / Pl: ~ri / E: zbânțui] (Rar) Zbenguială (1).
3. [DEX '98] ZBÂNȚUIRE, zbânțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbânțui și rezultatul ei; zbenguială, zbânțuit1, zbânțuitură. – V. zbânțui.
4. [DEX '09] ZBĂNȚUI vb. IV v. zbânțui.
5. [DEX '09] ZBÂNȚUI, zbânțui, vb. IV. Refl. (Pop. și fam.) A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV] – Et. nec.
6. [MDA2] zbănțui2 v vz zbânțui
7. [MDA2] zbănțuire2 sf vz zbânțuire
8. [MDA2] zbânțui vr [At: HEM 2471 / V: zbăn~ / Pzi: zbânțui și ~esc / E: fo] 1-2 A zburda (1-2). 3 (Pop) A se hârjoni (1). 4 (Mol) A se agăța cu mâinile, brațele etc. de ceva legănând cu picioarele în aer. 5 (Reg) A merge la petrecere.
9. [DEXI] zbănțui vb. IV. v. zbînțui.
10. [DEXI] zbînțui vb. IV. refl. (pop) A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. M-am zbînțuit așa, pe coclaurile bulgărești (GAL.). • prez.ind. zbînțui. și zbănțui vb. IV. /etimol. nec.
11. [DEXI] zbînțuire s.f. (pop.) Acțiunea de a se zbînțui și rezultatul ei; (pop.) zbînțuială, zbînțuit, (reg.) zbînțuitură. pl. -i. /v. zbînțui.
12. [DEX '98] ZBÂNȚUI, zbânțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastâmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV] – Et. nec.
13. [DLRLC] ZBĂNȚUI, zbănțuiesc și zbănțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. Te-ai duce dimIneața la horă să te zbănțui și să chiui. C. PETRESCU, R. DR. 241. Mă uitam cu dor la ceilalți copii cum alergau și se zbănțuiau pe afară. VLAHUȚĂ, O. AL. I 176. Mă mir cum nu s-o săturat de zbănțuit. ALECSANDRI, T. 413. ◊ Variantă: zbînțui (STANCU, D. 72) vb. IV.
14. [DLRLC] ZBĂNȚUIRE, zbănțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbănțui; zbenguială.
15. [DLRLC] ZBÎNȚUI vb. IV v. zbănțui.
16. [DLRM] ZBĂNȚUI vb. IV. v. zbînțui.
17. [DLRM] ZBÎNȚUI, zbînțui, vb. IV. Refl. A se zbengui, a zburda, a fi neastîmpărat. [Var.: zbănțui vb. IV]
18. [DLRM] ZBÎNȚUIRE, zbînțuiri, s. f. Acțiunea de a se zbînțui; zbenguială.
19. [Șăineanu, ed. VI] sbănțuì v. Mold. 1. a lega cu sbanțuri; 2. fig. a face ștrengării: nu s’a săturat de sbănțuit AL. [Sensul figurat e obscur].
20. [Scriban] zbănțuĭésc v. tr. (d. zbanț). Leg cu zbanțurĭ. V. refl. (cp. cu balț și it. balzo, sbalzo, săritură, balzare, sbalzare, a sări). Sar, mă joc, mă agăț, zburd, mă zbenguĭesc: copiiĭ se zbănțuĭaŭ pin pod. V. bîstîcîĭ.
21. [DOOM 3] zbânțuire (pop.) s. f., g.-d. art. zbânțuirii; pl. zbânțuiri
22. [DOOM 2] zbânțuire (pop.) s. f., g.-d. art. zbânțuirii; pl. zbânțuiri
23. [DOOM 3] zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 1 sg. mă zbânțuiam; conj. prez. 1 sg. să mă zbânțui, 3 să se zbânțuie; imper. 2 sg. afirm. zbânțuie-te; ger. zbânțuindu-mă
24. [DOOM 2] zbânțui (a se ~) (pop., fam.) vb. refl. ind. prez. 1 sg. mă zbânțui, 2 sg. te zbânțui, 3 se zbânțuie, imperf. 3 sg. se zbânțuia; conj. prez. 3 să se zbânțuie
25. [DER] ZBĂNȚUI, zbănțui, vb. IV. ~ 2. Tranz. A strînge, a fixa, a prinde cu o verigă de fier, cu un cerc de metal. (din zbanț)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL