1. [DEX '09] ZĂCUT2, -Ă, zăcuți, -te, adj. 1. Care a stat mult timp într-un loc; (despre apă) stătut, clocit. ♦ Putred. 2. (Rar) Care a fost bolnav (greu); care are cicatrice, urme de vărsat. Zăcută de vărsat. – V. zăcea.
2. [DEX '09] ZĂCUT1 s. n. Zăcere. – V. zăcea.
3. [MDA2] zăcut2, ~ă a [At: (a. 1809) ȘTEFANELLI, D. C. 344 / Pl: ~uți, ~e / E: zăcea] (Pop) 1 (D. obiecte) Care a stat mult timp într-un loc (închis). 2 (D. ape curgătoare) Stătut2. 3 (D. lemne, vreascuri etc.) Putred (1). 4 (D. oameni) Care a fost (grav) bolnav. 5 Care are urme de varicelă.
4. [MDA2] zăcut1 sn [At: DDRF / Pl: ? / E: zăcea] (Pop) Zăcere (7).
5. [DEXI] zăcut2, -ă adj. 1 (despre obiecte) Care a stat mult timp într-un loc; (despre apă) care este stătută, clocită. Apele zăcute ale Mogoșoaiei (E. BAR.). ♦ (despre lemne, vreascuri etc.) Care este putred. 2 (despre oameni) Care a fost greu bolnav (de vărsat); care are cicatrice de vărsat. O soră de caritate drăguță și zăcută de vărsat (REBR.). • pl. -ți, -te. /v. zăcea.
6. [DEXI] zăcut1 s.n. Zăcere. • /v. zăcea.
7. [CADE] ZĂCUT I. adj. p. ZĂCEA Care a zăcut: ~ de vărsat; grăunțe ~e în rom (CAR.). II. sbst. Faptul de a zăcea.
8. [DEX '98] ZĂCUT2, -Ă, zăcuți, -te, adj. 1. Care a stat mult într-un loc; (despre apă) stătut, clocit. ♦ Putred. 2. (Rar) care a fost bolnav (greu); care are cicatrice, urme de vărsat. Zăcută de vărsat. – V. zăcea.
9. [DLRLC] ZĂCUT2, -Ă, zăcuți, -te, adj. 1. Care a stat mult timp într-un loc; (mai ales despre apă) stătut, bîhlit, clocit. Îl lovește din prag un miros dospit și închis de parfum prost, de săpun, de apă zăcută. C. PETRESCU, Î. II 195. Artistul meu avea odată doi cocoși, pe care-i deprinsese la beție, și încă beție de alcool, fiindcă le dedea boabe și grăunțe zăcute-n rom. CARAGIALE, N. S. 50. ♦ Putred, putrezit. Bată-le focul vreascuri, că zăcute-s. CONTEMPORANUL, VII 490. Frunză moartă, lemn zăcut, Floricelul ce-am avut, în pămînt s-a desfăcut. BELDICEANU, P. 93. 2. Care a fost bolnav de o boală grea, mai ales de vărsat, cu urme de vărsat. Veni doctorul, însoțit de o soră de caritate drăguță și zăcută de vărsat. REBREANU, P. S. 114.
10. [DLRLC] ZĂCUT1 s. n. Zăcere, zăcare.
11. [DLRM] ZĂCUT1 s. n. Zăcere. – V. zăcea.
12. [DLRM] ZĂCUT2, -Ă, zăcuți, -te, adj. 1. Care a stat mult într-un loc; (despre apă) stătut, coclit. ♦ Putred. 2. (Rar) Care a fost bolnav (greu); care are cicatrice, urme de vărsat. Zăcută de vărsat (REBREANU). – V. zăcea.
13. [Șăineanu, ed. VI] zăcut n. fapta de a zace.
14. [Scriban] zăcút n. Starea celuĭ ce zace: slăbit de atîta zăcut.
15. [DEX '09] ZĂCEA, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (Despre sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.) = a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva; a se afla. – Lat. jacere.
16. [MDA2] jăcea v vz zăcea
17. [MDA2] zace v vz zăcea
18. [MDA2] zăcea vi [At: CORESI, EV. 214 / V: zace, jă~ / Pzi: zac / E: ml iacere] 1 A sta în poziție orizontală din cauza bolii, slăbiciunii, oboselii etc. Si: a boli (2), a lâncezi, a piroti, a tânji, (reg) a târdui (1). 2 A-și petrece timpul stând pe pat și nefăcând nimic. Si: a lenevi, a se tolăni, a trândăvi, (reg) a zăcăi (1), a zăcări (1), a cloci (2), a ședea. 3 (Înv) A întreține relații sexuale cu cineva. 4 (D. copaci) A fi doborât1 (1). 5 (Îrg) A cloci (1). 6 (Îvr) A se culca (1). 7 (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. organe, părți ale corpului lor; de obicei urmat de determinări care indică natura bolii sau organul bolnav). A suferi de o boală gravă (sau cronică). Si: a boli (1), a lâncezi, a piroti (2), a tânji (2), (pop) a gogi2, (reg) a târomi (1), a zăcăi (2), a zăcăli, a zăcări (2). 8 (Reg; îe) A ~ pe picioare A fi bolnav însă nu într-atât încât să stea în pat. 9 (Fig) A suferi din dragoste. 10 (Pex) A-i fi dor de cineva sau de ceva. 11-12 (D. ființe) A fi întins la orizontală fără viață sau îngropat (în mormânt). 13 (Îvr) A ține moaștele (1) într-o biserică, mănăstire etc., de obicei într-un sicriu de metal, în fața căruia se închină credincioșii creștini. 14 (Fig; d. sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A sta ascuns2 (5). 15 (Fig; d. sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A fi în stare latentă. 16 (D. minereuri, mine etc.) A nu fi încă descoperit. 17 A sta într-o stare de nemișcare, de părăsire etc. de multă vreme. 18 (Îe) A ~ la (sau în) temniță (ori închisoare, pușcărie, gros etc.) A fi închis în închisoare. 19 (Rar; d. fructe, boabe) A fi ținute mai mult timp într-un lichid (alcoolizat) pentru a se îmbiba cu acesta. 20 (D. continente, țări, așezări etc.) A fi situat undeva. Si: a se afla (20), a exista (2). 21 (Îvr) A se ascunde (2). 22 (Reg) A fi prins (în capcană.) 23 (Înv; d. popoare, națiuni etc.) A se afla. 24 (Îrg; d. vite și oi) A sta la zăcător (22) Si: a zăcări (3), a zăcători. 25 (Înv; d. ape curgătoare) A stagna (1).
19. [DEXI] zăcea vb. II. intr. 1 A sta culcat sau întins pe pat, pe pămînt etc. (de lene, de oboseală etc.). Dumneata zaci la gura vetrei (H. LOV.). ◊ expr. A zăcea pe coaste v. coastă. A zăcea pe cotlon v. cotlon. A zăcea pe cuptor v. cuptor. A zăcea polog v. polog, ◊ fig. În cuibar rotind de ape peste care luna zace (EMIN.). ♦ (despre copaci) A fi doborît (la pămînt). 2 (despre ființe, mai ales despre oameni; de obicei urmat de determ. care indică natura bolii sau organul bolnav) A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a suferi de o boală (lungă sau cronică); a boli. Avea acasă trei copii și o nevastă care zăcea de astă-toamnă (REBR.). ◊ (tr.) Două luni de zile și-a zăcut boala în jeț (GAL.). ♦ fig. A suferi din dragoste; ext. a duce dorul cuiva sau a ceva. Zăcuse într-o stare de melancolie și de abatere sufletească (CAR.). 3 (despre ființe) A fi mort, fără viață, îngropat (în mormînt). Lîngă uzina electrică, zace un hoit (GAL.). ◊ expr. A zăcea pe (sau pentru) vecie v. vecie. A zăcea (de) somnul cel veșnic v. veșnic. ◊ fig. Delta zăcea moartă, fără nici o adiere de vînt (SADOV.). 4 (despre sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. În astfel de unire zace puterea (POP.). ♦ (despre minereuri, mine etc.) A nu fi încă descoperit; a nu i se cunoaște încă existența; a nu fi exploatat. În pîntecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate și mai felurite din Europa (BĂLC.). 5 A se afla, a fi într-o stare oarecare de multă vreme; a fi lăsat în părăsire. Pistolul zăcea în omăt (CHIRIȚ.). ◊ expr. A zăcea la închisoare (sau la temniță, la pușcărie etc.) = a fi întemnițat. Zece ani am zăcut în pușcărie (H. LOV.). A zăcea baltă v. baltă. ♦ fig. Sînt o frunză care zace pe al vieții negru lut (MACED.). 6 fig. A fi așezat, situat undeva. Satul cu pricina... zace peste Argeș (E. LOV.). • prez.ind. zac. și zace vb. III. /lat. iacēre.
20. [CADE] ZĂCĂTOR I. adj. verb. ZĂCEA Care zace; piatra zăcătoare, piatra stătătoare a morii, așezată dedesubtul pietrei alergătoare: piatra zăcătoare are la mijloc o gaură... prin care trece fusul de fier al prîsnelului (DAM.). II. ZĂCĂTOARE sf. Trans. Băn. = STANIȘTE1: ...te culci seara cu soare Și te scoli în prînzu mare, Cîndu-i ciurda ’n ~ Și soarele pe răzoare (IK.-BRS.) ¶ 2 Vas mare, de mai mult de două sute de vedre, cu vin sau rachiu ce stă vecinic în pivniță spre păstrare, sau din care se umplu alte butoaie: îi mutase (galbenii) din chimir pe cuptor, din fundul unei zăcători, deasupra ușii (DEM.).
21. [CADE] ZĂCEA (zac) vb. intr. 1 A sta întins în pat sau pe pămînt (de lene sau de oboseală), a sta culcat: pînă cînd, leneșule, zaci, și cînd din somn te vei scula? (BIBL.); dar scoală, somnore, ce zaci ca o vită? vezi de gată carul și mergi la pădure (RET.); maidanele Bucureștilor gemeau de soldați cari zăceau cu sutele în ploaie și în frig, ghemuiți în noroiu (I.-GH.) ¶ 2 A boli, a zăcea în pat de boală: Pe-un pat alb ca un lințoliu, zace lebăda murindă, Zace palida virgină, cu lungi gene, voce blîndă (EMIN.); Macrian... se războli pre cale, de zăcea într’un sat la niște oameni (MX.); un glonț m’a nemerit drept în piept, de am zăcut șase luni (I.-GH.); de zaci de friguri și vrei să te lecuești, să arunce cineva peste tine, pe când dormi, o doniță de apă (GOR.) ¶ 3 A se odihni în mormânt, a fi îngropat; aci zace X., inscripție săpată de obiceiu pe crucile de la morminte ¶ 4 Fig. A se afla în interior; a sta ascuns în cineva sau în ceva: aurul ce zace în pământ; multă răutate zace în inima lui; Frumusețea cui nu-i place? Dar nu știi în ea ce zace (ZNN.) [lat. jacēre].
22. [DEX '98] ZĂCEA, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc. ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.)= a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva, a se afla. – Lat. jacere.
23. [DLRLC] ZĂCEA, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pămînt, pe pat etc. (din lipsă de ocupație sau de energie, din cauza oboselii etc.). Mama veni veselă la umbra corcodușului, unde zăceam întins cu ochii în sus. DELAVRANCEA, T. 22. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU, L. 15. Lasă-mă, maică, să zac Pe perină de bumbac, Pe brațele cui mi-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. Zace-un tînăr voinicel, Cu mîndruța lîngă el. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ (Prin analogie) Arbori urieși, a căror bătrîneță șubredă nu se putuse împotrivi vijeliei de-acum cîteva nopți, zăceau răsturnați la pămînt în toată nemăsurata lor lungime. HOGAȘ, M. N. 206. ◊ (Peiorativ) Eu zac la o parte, lăsat fără nici o treabă. HASDEU, R. V. 79. Zăcu nerușinat trei ani și șapte luni pe tronul Moldovei. BĂLCESCU, O. II 47. ♦ A fi constrîns a inactivitate (fiind închis, întemnițat). Corbac zace la închisoare De trei ani lipsiți de soare. ALECSANDRI, P. P. 141. Cît ești, codre, de frunzos, Iarna putrezești tu gios Și voinicii zac la gros! id. ib. 263. 2. A sta multă vreme culcat în pat, fiind greu bolnav. Avea acasă trei copii și o nevastă care zăcea de astă-toamnă. REBREANU, R. I 236. Tată-său zăcea pe moarte. Ce jale era în toată casa! VLAHUȚĂ, O. A. 254. Sub cel păr mare din sat Zace Donciul pe un pat, Nouă ani și giumătate De cînd zace el pe spate! ALECSANDRI, P. P. 112. ◊ Tranz. (Cu complementul «boală») Două luni de zile și-a zăcut boala în jeț. GALACTION, O. I 247. Eu zac boală nebolită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. 3. A fi întins făiă viață, a fi mort, ucis. Lîngă șanțul șoselei, Anghelina zăcea cu fața-n sus, nemișcată, lovită de un glonte în frunte. REBREANU, R. II 258. O mulțime de oameni și de sălbătăciuni zac fără suflare în pădurea lui. CREANGĂ, P. 217. În același templu zăcea de mai multă vreme îngropați doi alți călugări. BĂLCESCU, O. II 260. Monstruoasele morminte Unde șefii ungurimei zac cu toții grămădiți. ALEXANDRESCU, M. 22. 4. (Despre unele stări sau însușiri psihice, mai ales negative) A sta ascuns, a fi în stare latentă. Antidinasticismul nu mai este un simțimînt inconștient ce zace în inima poporului; el a devenit ideea cea mai populară în țara noastră. LIT. ANTIMONARHICĂ 133. D-ta să te prinzi la joc lîng-o fată care ți-a plăcea. Eu atunci... oi ochi-o bine și apoi ți-oi spune eu ce zace într-însa. CREANGĂ, P. 163. Doru-n sufletul meu zace Ș-inimioara-mi nu mai tace! ALECSANDRI, P. P. 225. ♦ (Despre bogății miniere) A forma zăcăminte în pămînt. În pîntecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate și mai felurite din Europa, BĂLCESCU, O. II 208. 5. (Urmat de determinări modale) A se afla de multă vreme (sau pentru multă vreme) în aceeași stare. Pe măsuță plicurile nedesfăcute zăceau teanc. C. PETRESCU, C. V. 292. Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe cu jălire Neagra luncă de pe vale, care zace-n amorțire. ALECSANDRI, P. III 11. Să răspîndim luminile și bunăstarea materială în clasele de jos, care astăzi zac în neștiință și în sărăcie. KOGĂLNICEANU, S. A. 101. ♦ (Urmat de determinări locale) A sta în nemișcare, în inerție, în amorțire. Satele zăceau în văgăuni și sub poale de pădure ca într-un văl fumuriu de moarte. SADOVEANU, O. VII 77. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită. MACEDONSKI, O. I 74. Iată-ne ajunși cu bine pe naltele hotare, Ce zac între Moldova și țările maghiare. ALECSANDRI, T. II 65. ♦ A se așterne pe o suprafață, a acoperi o suprafață. Întîlneam din nouva orzuri sau porumb peste care lumina soarelui zăcea în pete largi. GALACTION, O. I 38. [Izvoarele] sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, în cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85.
24. [DLRM] ZĂCEA, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborît. Copacii zac la pămînt. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, întins (în mormînt). 4. (Despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare). Plicurile nedesfăcute zăceau teanc (C. PETRESCU). ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.) = a sta închis, a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva. Satele zăceau în văgăuni (SADOVEANU). – Lat. jacere.
25. [Șăineanu, ed. VI] zăceà v. 1. a sta cu corpul întins (în pat sau pe pământ): aici zace, formulă cu care se încep epitafele; 2. a fi bolnav: zace de friguri, turma zace de rea gălbează GR. AL. [Lat. JACERE].
26. [Scriban] zac, zăcút, a zăceá v. intr. (lat. jacére, it. giacére, pv. pg. jazer, fr. gésir, sp. yacer). Vechĭ. Staŭ mult timp culcat (despre oamenĭ saŭ lucrurĭ). Azĭ. Îs întins în pat orĭ pe pămînt (bolnav orĭ mort): bolnavu zace la spital, cadavrele zăceaŭ pe cîmpu de luptă. (Se întrebuințează la epitafurĭ: supt această peatră zace meșteru Perdaf în pace!). Fig. Vegetez: a zăcea în uĭtare, în mizerie. A zăcea de o boală, a suferi de o boală zăcînd: a zăcut de vărsat. Îs depus la fund: bogățiile care zac în fundu mărilor. (Româniĭ germanizațĭ, după germ. liegen, zic și despre lucrurile abstracte că zac, precum: aicĭ zace adevăru îld. aicĭ e adevăru).
27. [DOOM 3] zăcut s. n.
28. [DOOM 2] zăcut s. n.
29. [DOOM 3] zăcea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zac, 2 sg. zaci, 3 sg. zace, 1 pl. zăcem, 2 pl. zăceți, conj. prez. 1 sg. să zac, 3 să zacă; ger. zăcând; part. zăcut (imper. rar zaci)
30. [DOOM 2] zăcea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zac, 1 pl. zăcem, 2 pl. zăceți; conj. prez. 3 să zacă; ger. zăcând; part. zăcut.
31. [MDO] zăcea (ind. prez. 1 pl. zăcem)
32. [IVO-III] zac, zăcea inf.
33. [DER] zăcea (zac, zăcut), vb. – 1. A sta întins, culcat. – 2. A fi bolnav. – 3. A fi mort, îngropat. – 4. A fi, a se afla înăuntru, a fi închis. – Mr. dzac, dzicui, dzîcută, dzițeare, megl. zac, zățeari, istr. zǫc. Lat. jacēre (Pușcariu 1926; REW 4562), cf. it. giacere, prov., port. jazer, fr. gésir, cat. jaure, sp. yacer. Trecerea lui j › z se datorează unei disimilări cu cons. următoare (Tiktin). – Der. zăcămînt, s. m. (filon, vînă), după fr. gisement; zăcare, s. f. (boală); zăcaș, adj. (Trans., bolnav; înv., rău intenționat, ticălos, pervers), la care sensul al doilea nu a fost explicat satisfăcător (legat de alb. dzakëš, după Philippide, II, 742; contaminat cu jăcaș „prădător”, după Candrea); zacăș, adj. (Mold., leneș, trîndav); zăcășie, s. f. (înverșunare, îndîrjire, ciudă); zăcător, adj. (care zace închis); zăcătoare, s. f. (țarc, ocol; vas, cadă, copaie; piatră de moară, piatra de jos a morii de apă); zăcări, vb. (a lîncezi, a lenevi).
34. [DE] HIC JACET... (lat.) aici zace..., aici odihnește – Cuvinte care constituie, de obicei, începutul unei inscripții pe o piatră funerară.
35. [CECC] Hic iacet lepus! (lat. „Aici zace iepurele!”) – Locuțiune latină care corespunde cu românescul: „Aici e aici”, adică problema, dificultatea. Jurisconsulții din timpurile cînd limba latină era de uz curent (secolele XV, XVI, XVII) obișnuiau, la studierea unui dosar, să noteze pe marginea pasajelor unde era punctul dificil al problemei, sau unde credeau că au descoperit misterul ei: hic iacet lepus, sau pe scurt: hic..., adică: aici e vizuina unde se ascunde iepurele căutat! Cu timpul, expresia latină a fost concurată de corespondentul ei german, azi la fel de răspîndit: Hier liegt der Hund begraben (Aici e îngropat cîinele), cu siguranță derivat din latinește, dar legat de o poveste cu un cîine, în loc de iepure. IST.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL