1. [MDA2] zacăș, ~ă a vz zăcaș[1]
2. [CADE] ❍ZACĂȘ adj. Mold. (pamf.) (șez.) Leneș, trîndav, care zace și nu vrea să facă nici o treabă.
3. [DEX '09] ZĂCAȘ, -Ă, zăcași, -e, adj. (Pop.) 1. Care zace bolnav în pat; fără putere; p. ext. leneș, trândav. 2. Fig. Rău, răutăcios, invidios; răzbunător. – Zăcea + suf. -aș.
4. [MDA2] zacaș, ~ă a vz zăcaș
5. [MDA2] zaciș, ~ă a vz zăcaș
6. [MDA2] zăcaș, ~ă [At: STAMATI, D. / V: (înv) zac~, (reg) zăcăș, zacăș, zaciș / Pl: ~i, ~e / E: zac (pzi lui zăcea) + -aș] (Pop) 1-2 smf, a (D. oameni) Zăcător (1-2). 3-4 smf, a (Pex) Leneș. 5 a (Înv; d. copaci) Doborât2 (1). 6-7 smf, a (Fig; d. oameni) Răutăcios. 8-9 smf, a (Fig; d. oameni) Invidios. 10-11 smf, a (Fig; d. oameni) Răzbunător. 12 smp (Mol; înv; lpl; îf zăcăși) Nume dat soldaților străini care treceau prin țară și, fiind încartiruiți, nu aveau nici o activitate.
7. [MDA2] zăcăș, ~ă a vz zăcaș
8. [DEXI] zăcaș, -ă adj. (reg.) 1 Care zace bolnav în pat; fară putere; ext. leneș, trîndav. 2 Fig. (despre oameni) Care este rău, răutăcios, invidios; răzbunător. Acest om era... zăcaș la inimă (ISP.). • pl. -i, -e. /zăcea + -aș.
9. [CADE] ZĂCAȘ adj. Care are o răutate ascunsă într’însul, în inima căruia zace răutatea, invidia, necredința, dorul de răzbunare: tată-său, moșu-său, buni și străbuni, toți ciocoi ~i și răi (I.-GH.); ~ la inimă cum era, rămase scîrbit pentru că nu-l făcuse pe dînsul cîrmuitor (ISP.); Ciulic mai era și om ~ (SLV.) [jăcaș, influențat de ză ea].
10. [DEX '98] ZĂCAȘ, -Ă, zăcași, -e, adj. (Reg.) 1. Care zace bolnav în pat; fără putere; p. ext. leneș, trândav. 2. Fig. Rău, răutăcios, invidios; răzbunător. – Zăcea + suf. -aș.
11. [DLRLC] ZĂCAȘ, – Ă, zăcași, -e, adj. ( Munt., Transilv.) Care zace bolnav în pat, fără putere; p. ext. care lenevește, trîndăvește (v. leneș, trîndav). Pintea... ca om zăcaș ce era, își lăsa totdeauna vreme și cu atît mai puțin putea să se pripească acum, cînd era vorba de niște lucruri pe care nu-i venea să le. creadă. SLAVICI, O. I 152. ♦ Fig. Rău, răutăcios, invidios; răzbunător, [Pigmeii] erau zăcași la inimă și aveau pizmă... pe oamenii ceilalți. ISPIRESCU, U. 62. Tată-său, moșu-său, buni și străbuni, ciocoi zăcași și răi, slugi plecate a tuturor puternicilor. GHICA, S. 90. ◊ (Substantivat) Creștea carnea pe el de mulțumire, cînd vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaș, după cum i se cuvenea. ISPIRESCU, L. 108.
12. [DLRM] ZĂCAȘ, -Ă, zăcași, -e, adj. (Reg.) Care zace bolnav în pat, fără putere; p. ext. leneș, trîndav. ♦ Fig. Rău, răutăcios, invidios; răzbunător. – Din jăcaș (înv.; după zăcea).
13. [Șăineanu, ed. VI] zăcaș a. și m. vindicativ: era pizmătareț și zăcaș la inimă ISP. [Lit. bolnav].
14. [Scriban] zăcáș, -ă adj. (din jacaș supt infl. luĭ zac). Munt. vest. Vindicativ.
15. [DOOM 3] zăcaș (pop.) adj. m., pl. zăcași; f. zăcașă, art. zăcașa, pl. zăcașe
16. [DOOM 2] zăcaș (pop.) adj. m., pl. zăcași; i. zăcașă, pl. zăcașe
17. [DER] ZACĂȘ, -Ă, (Mold.) adj. Leneș, puturos. (din zăcea)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL