1. [DEX '09] VRĂȘMAȘ, -Ă s. m. și f., adj. v. vrăjmaș.
2. [MDA2] vrășmaș, ~ă smf, a vz vrăjmaș
3. [MDA2] vrășmaș, ~ă smf, a vz vrăjmaș
4. [DEXI] vrășmaș, -ă s. m., s.f., adj. v. vrăjmaș.
5. [DLRLC] VRĂȘMAȘ2, -Ă adj. v. vrăjmaș2.
6. [DLRLC] VRĂȘMAȘ1 s. m. v. vrăjmaș1.
7. [DEX '09] VRĂJMAȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmaș, -ă s. m. și f, adj.] – Cf. vrajbă.
8. [MDA2] vrăjmaș, ~ă [At: (a. 1421) Ders / V: vrăș~ / Pl: ~i, ~e / E: ns cf vrajbă] 1 smf Dușman (1). 2 smf Inamic (în război). 3 a Care manifestă dușmănie, ostilitate Si: dușmănos, ostil, vrăjmășesc (1). 4 a Care este adversar cuiva în război. 5 a (D. oameni) Rău. 6 a (D. oameni) Nemilos. 7 a (Pan) În care condițiile sunt nefavorabile sau nocive omului Si: periculos, primejdios. 8 a (Pan; d. elemente, fenomene din natură) Care se manifestă cu violență, împiedicând acțiunea umană Si: cumplit, grozav.
9. [DEXI] vrăjmaș, -ă s.m., s.f, adj. I 1 s.m., s.f. Persoană care manifestă împotrivire, ostilitate, ură, dușmănie, adversitate etc. față de cineva sau de ceva; dușman; inamic. Vrăjmaș de veci de te-aș avea, Tu n-ai putea S-acrești mai rău viața mea! (COȘB.). ◊ fig. Conștiința exagerată este un vrăjmaș al speței și o pricină de durere (CĂL.). 2 s.m., s.f. Persoană, stat etc. care se află în stare de război cu cineva; dușman, inamic. Basarab încheie pacea cum vrăjmașii lui o cer (ALEX.) 3 s.m. art. (înv., pop.) Dracul, diavolul. Vii să cerci iadul, să legi pre vrăjmașul, Să-i culegi dobînda și să-i strici sălașul (DOS.). II adj. 1 (despre oameni, state etc.) Care manifestă o atitudine ostilă, dușmănoasă, de ură, de adversitate etc. față de cineva sau de ceva; care este inamic (cuiva). Ucizi o miede oameni plătit de o putere vrăjmașă (CĂL.). ◊ fig. Fierbea sub brazdă seva și se urca durută în țevile tulpinii vrăjmașă de cucută (LAB.). 2 (despre oameni, state etc.) Care se află în stare de război cu cineva. El prin aceasta să desfată, Ca ș-un tiran după bătaie Cînd vede oastea vrăjmașă junghiată (BUD.). 3 (înv., pop.; despre oameni) Care este rău, crud, cîinos, hain, fară milă; care vrea răul cuiva. Face-mi-aș de tine milă De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș (ALECS.). 4 (despre condiții, împrejurări, locuri, vreme etc.) Care este primejdios, potrivnic. Era o sloată nepomenită: ploaie, zăpadă, măzărică și vînt vrăjmaș (CAR.). 5 Care este strașnic, cumplit, grozav. Durerea în falcă o cuprinsese din nou și mai vrăjmașă ca înainte (REBR.). ◊ (adv.) Tata îl izbea vrăjmaș cu palma peste gură (VLAH.). • pl. -i, -e. și vrășmaș, -ă s.m., s.f., adj. /cf. vrajbă.
10. [DEX '98] VRĂJMAȘ, -Ă, vrăjmași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Dușman; inamic. 2. Adj. (Despre oameni) Dușmănos, învrăjbit. ♦ Rău, crud, câinos, hain. ♦ (Despre locuri, vreme etc.) Primejdios, potrivnic; cumplit, grozav. [Var.: vrășmaș, -ă s. m. și f., adj.] – Cf. vrajbă.
11. [DLRLC] VRĂJMAȘ1, vrăjmași, s. m. Dușman (1). Vrăjmașii nu sînt oameni, sînt trăsnete, sînt fiare Și sar, aleargă, mușcă, de sînge însetați. EFTIMIU, Î. 145. În Ion simțea un vrăjmaș. REBREANU, I. 57. Vrăjmașii noștri cei onești ne fac mai mult bine decît amicii fără onoare. BOLLIAC, O. 258. ♦ (La sg. cu valoare de pl.) Adversar în război, inamic. Oștenii mergeau spre vrăjmaș pe drumuri care nu se vedeau, ca înspre un țărm necunoscut. SADOVEANU, O. VI 19. Țeara-i mică, țeara-i tare Și vrăjmașul spor nu are! ALECSANDRI, P. III 213. – Variantă: vrășmaș (EFTIMIU, Î. 42, SANDU-ALDEA, U. P. 122, BELDICEANU, P. 92) s. m.
12. [DLRLC] VRĂJMAȘ2, -Ă, vrăjmași, -e, adj. 1. (Despre persoane) Învrăjbit, dușmănos. De atunci țara se împărți în două tabere vrăjmașe. BĂLCESCU, O. I 255. Nu-s la inimă pizmaș, Ci pe Macovei vrăjmaș. TEODORESCU, P. P. 596. ♦ (Despre locuri, împrejurări, vreme etc.) Primejdios; potrivnic. Nu-mi pare cuminte să înnoptăm în asemenea locuri vrăjmașe. C. PETRESCU, A. 308. Cu nevoile noastre am întîrziat... sania rea, boii slabi, vremea vrăjmașă. MIRONESCU, S. A. 36. Pe aici vremea e tot vrăjmașă: de două zile ne bate o furtună grozavă. CARAGIALE, O. VII 19. 2. Rău, cîinos, hain, crud. Mult ești tînăr și gingaș, La inimă om vrăjmaș. BELDICEANU, P. P. 337. De n-ai fi tu om pizmaș Și la inimă vrăjmaș. ALECSANDRI, P. P. 42. 3. Strașnic, cumplit, grozav. Ploaie, zăpadă, măzărică și vînt vrăjmaș, de nu mai știe vita cum să se-ntoarcă, să poată răsufla. CARAGIALE, la CADE. După o bătălie vrăjmașă de două ceasuri, elefantul omorî un cap al balaurului. GORJAN, H. II 25. ◊ (Adverbial) Vrăjmaș suflă pe cîmp vîntul ăsta înghețat. V. ROM. noiembrie 1953, 155. Și-n detunătura puștilor căzu trăsnit, grămadă, cornistul care, singur-singurel, mai rămăsese în picioare sunînd vrăjmaș atacul. MIRONESCU, S. A. 30. – Variantă: vrășmaș, -ă (RETEGANUL, P. I 40, ȘEZ. II 17) adj.
13. [Șăineanu, ed. VI] vrăjmaș a. și m. dușman, ostil. [Tras din vrajmă].
14. [Scriban] vrăjmáș, -ă s. (d. vrajbă). Dușman: vrăjmaș de moarte. – Ca adj. e fals.
15. [DOOM 3] vrăjmaș adj. m., s. m., pl. vrăjmași; adj. f., s. f. vrăjmașă, art. vrăjmașa, pl. vrăjmașe
16. [DOOM 2] vrăjmaș adj. m., s. m., pl. vrăjmași; adj. f., s. f. vrăjmașă, pl. vrăjmașe
17. [MDO] vrăjmaș, pl. vrăjmași, f. vrăjmașă, pl. vrăjmașe
18. [IVO-III] vrăjmaș.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL