1. [DEX '09] VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vrescur s. n.] – Din sl. chvrastŭ.
2. [MDA2] vreasc sn [At: MARDARIE, L. 2762/18 / V: (rar) vrescur, (îrg) hreasc, rasc, vrasc, vrascură sf, (reg) hereascuri snp, hleșc (Pl: hleșcuri), hreast, hreșc (Pl: hreșcuri), hreșt, vleasc, vrască (Pl: vraști, vrăști) vrească sf, vreașc / Pl: ~uri / E: vsl хврастъ] 1 (Mpl) Creangă subțire, uscată (desprinsă din copac, folosită la aprinderea focului) Si: gătej, uscătură, (reg) osâc. 2 (Trs) Îngrămădire de lemne, crengi, vreascuri (1) etc. aduse de apă (pe malul unui râu). 3 (Reg; îf vrască, vrească) Nuia verde. 4 (Trs; îf hreast) Mărăciniș.
3. [DEXI] vreasc s.n. (mai ales la pl.) Creangă, ramură subțire, uscată, desprinsă de pe un copac; gătej. Pe vatra verde ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard (COȘB.). ◊ Compar. Mîna a scăpat din încheieturi și a lunecat pe țărna uscată, ca un vreasc rupt (POPA). • pl. -uri. și (înv., reg.) vreascur, rasc, hreasc s.n. /<sl. veche хврасть; cf. bg. хряст „tufă”.
4. [DEX '98] VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vrescur s. n.] – Din sl. chvrastŭ.
5. [DLRLC] VREASC, vreascuri, s. n. (Mai ales la pl.) Ramură său creangă subțire, uscată, desprinsă de copac (cu care se aprinde focul). V. gătej. Aprindeați focuri de vreascuri, stăteați la povești în lumina rumănă,pe cînd piedicile cailor sunau sec în tăcerea cîmpiilor. SADOVEANU, O. VI 50. La gardul cu vreascurile rupte... m-am oprit cu răsuflarea tăiată. C. PETRESCU, S. 11. Pe vatra veche ard Pocnind din vreme-n vreme Trei vreascuri rupte dintr-un gard. COȘBUC, P. I 191. – Variantă: (rar) vrescur (EMINESCU, L. P. 131) s. n.
6. [Șăineanu, ed. VI] vreasc n. pl. crăci uscate: vreascuri de aprins focul. [Slav. HRASTŬ, ramuri].
7. [Scriban] vreasc și (vechĭ) hreasc (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. hvrastŭ, hrastu, vreasc, hvrastiĭe, vreascurĭ; bg. hrast, copăcel, fraste, vreascurĭ; sîrb. [h]rast, stejar. E rudă cu it. foresta, pădure. V. vrască, hîrșag). Pl. Ramurĭ uscate, găteje de aprins focu. – Și ráscote (pl.) în vest, și [v]rascurĭ în Trans., și hreșt[ĭ]urĭ în nord. Pe alocurĭ și hreast.
8. [DEX '09] VRESCUR s. n. v. vreasc.
9. [MDA2] hreasc sn vz vreasc
10. [MDA2] hreast sn vz vreasc
11. [MDA2] hreșc sn vz vreasc
12. [MDA2] rasc sn vz vreasc
13. [MDA2] vleasc sn vz vreasc
14. [MDA2] vrasc sn vz vreasc
15. [MDA2] vrască sf vz vreasc
16. [MDA2] vrascură sf vz vreasc
17. [MDA2] vrească sf vz vreasc
18. [MDA2] vreașc sn vz vreasc
19. [MDA2] vrescur sn vz vreasc
20. [DEXI] vreascur s.n. v. vreasc.
21. [CADE] ❍ HREASC (pl. -scuri) sn. Trans. (BUD.) (CONV.) = VREASC.
22. [Scriban] hreasc, hreast, V. vreasc.
23. [Scriban] hréșt(ĭ)urĭ n. pl. V. vreasc.
24. [Scriban] rasc, V. rascote, vreasc.
25. [Scriban] vráscă f., pl. ăștĭ (din vreasc orĭ vsl. hrastŭ). Trans. Nuĭa, vargă. – La Dos. vráscură, f., pl. i.
26. [DOOM 3] vreasc s. n., pl. vreascuri
27. [DOOM 2] vreasc s. n., pl. vreascuri
28. [DER] vreasc (-curi), s. n. – Creangă, ramură uscată. – Var. vrasc, hrasc, hreast. Mr. vreașturi. Sl. *chvrastŭ (Tiktin), cf. sb., slov. hrast, mag. haraszt (Gáldi, Dict., 137). – Der. vrescuros, adj. (rămuros).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL