1. [Scriban] voevód, V. voĭevod.
2. [MDA2] voievod sm [At: COD. VOR.2 50/6 / V: (îvp) voiv~, (îrg) ~ă (S și: voevodă), vaivodă (Pl și: îvr, vaivode), (înv) voivodă / S și: voe~ / Pl: ~ozi / E: slv воѥвода] 1 (Înv) Comandant de oști. 2 (Bis) Arhanghel (1). 3 (Înv) Mai-marele unei cetăți. 4 (Înv) Mai-marele unui ținut. 5 (Înv; pex; rar) Mai-marele unei seminții. 6 (Înv) Guvernator (1). 7 (Înv; pex) Nobil de rang mare. 8 (Înv) Înalt demnitar al bisericii. 9 (În Evul Mediu) Conducător (cu atribuții militare) al unei uniuni de obști, fără drept ereditar, a cărui autoritate se exercita pe un teritoriu limitat, în care organizarea social-politică și economică continua instituția obștii sătești. 10 (În Evul Mediu) Conducător al unei formațiuni statale românești (cu drept ereditar). 11 (În Evul Mediu; șîs mare ~) Titlu dat domnilor țărilor române, adăugat de obicei după numele lor (și scris cu majusculă). 12 (În Evul Mediu) Persoană care avea titlul de voievod (11). 13 (În Evul Mediu; pex) Principe. 14 (În Evul Mediu; pex) Rege. 15 Titlu, netransmisibil prin moștenire, acordat de regele Ungariei guvernatorului Transilvaniei, care îi era vasal, până în 1571. 16 (Reg; îfvoivod) Administrator al moșiei domnești. 17 Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. 18 (Îrg) Conducător al unui grup de organizare specială. 19 (Ban; spc) Căpetenie a unei cete de călărași. 20 (Reg; îfvoivod) Cap de familie.
3. [DEXI] voievod s.m. 1 (în Ev. Med., în provinc. rom.) Conducător cu atribuții militare, politice, administrative și judecătorești, ales de o uniune de obști și a cărui autoritate se exercita asupra unui teritoriu limitat. Titlu purtat de domnii Țării Românești și ai Moldovei, precum și de guvernatorul Transilvaniei; domn, vodă; ext. principe. ♦ Persoană care avea acest titlu. Proprietatea e sfîntă, că e de la Negru Vodă, întîiul voievod care a trecut în locurile acestea (CA. PETR.). 2 (înv.) Comandant de oaste; căpitan. Alexandru... zise voievozilor și domnilor să-și tocmească oștile și șireagurile înaintea lui (ALEXAN.). ♦ (în credința creștină ortodoxă) Căpetenie a oștilor cerești, a cetelor de îngeri; arhanghel. Arhanghelii sau Sfinții Voivozi... sînt păzitorii oamenilor de la naștere pînă la moarte (HASD.). 3 (înv.) Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator. ♦ Ext. Boier de rang mare. 4 Conducător, căpetenie a unei cete, a unei grupe (de țigani). Corcodel, voivodul, era la frunte, Vrînd a sa noduroasă măciucă De corn cu sînge și el s-o crunte (BUD.). 5 (înv., reg.) Conducător al unui grup special constituit, organizat. ♦ Spec. Căpetenie a unei cete de călușari. • pl. -ozi. și (înv.) voivod s.m. /<slav. воѥвода.
4. [Șăineanu, ed. VI] voievod m. 1. Domn, od. titlu oficial al principelui domnitor în țările române: împărați, crai, voievozi, căpitanii oștilor, mai marii orașelor CR. să vază de’s mai tare decât un voievod AL.; 2. fig. principe: părea un tânăr voievod cu păr de aur moale EM.; 3. Sfinții Voievozi, nume dat arhanghelilor Mihail și Gavril, sărbătoare ce cade în ziua de 8 Noemvrie; 4. căpetenie peste mai multe sălașe de țigani. [Slav. VOIEVODA, căpetenia oștirii (din VOĬ, oaste, și VODITI, a conduce)].
5. [Scriban] voĭevód saŭ voevód și (rar) voivód m. (vsl. voĭevoda, d. voĭ, armată, și voditi, a conduce; bg. voev- și voĭv-, rus. voev-. V. voĭnic și vodă). Vechĭ. Căpitan, generalisim. principe, domn (ca titlu pus după nume): Ștefan Voĭevod. Azĭ. Șefu călușarilor (Ban.). Voĭevodu Țiganilor, traducere neobișnuită îld. Vătafu Țiganilor, după germ. Zigeuner-Hauptmann saŭ -Baron (numele uneĭ operete de Strauss). Sfințiĭ Voĭevozĭ, Sfințiĭ Arhanghelĭ Mihail și Gavril, voĭevoziĭ cetelor îngereștĭ (sărbătoare la 8 Novembre). – Vechĭ și voĭevodă (ca nom.). Fals voĭvod. V. bulibașa.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL