[DE] FLANDRA (VLAANDEREN, FLANDRE), reg. naturală în V Europei (Belgia, Olanda și Franța), cuprinsă între colinele Artois și estuarul Scheldei și locuită în cea mai mare parte de flamanzi. Relief de câmpie cu alt. de 100-500 m. Cereale și plante tehnice. Ocupată, pe rând, de celți și de romani (sec. 1 î. Hr.). Invadată în 430 de francii salieni, care au inclus-o în componența statului franc. Creștinată în sec. 6-7; însemnat avânt economic și comercial (sec. 7-10). Din sec. 11, sub dubla vasalitate a Franței și a Sfântului Imp. Roman de Națiune Germană. În sec. 12-15, a cunoscut o puternică dezvoltare a vieții urbane și a industriei textile. În timpul Războiului de 100 de Ani (1337-1453) a constituit obiectul luptei între Franța și Anglia. Între sec. 14 și 19 a fost viu disputată de către Franța, Spania și Habsburgii austrieci. După 1477, domeniu al Habsburgilor din Austria, apoi al celor din Spania (1556). Unul dintre centrele Revoluției din Țările de Jos. Transferată Austriei prin Tratatul de la Utrecht (1713); vechea F. spaniolă a fost ocupată de Franța (1794). Provincie a Regatului Țărilor de Jos (1815-1830), o mare parte din F. a intrat apoi în componența Regatului Belgiei, iar partea vestică a rămas Franței.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL