1. [DEX '09] VIFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună mare (cu ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg., sb. vihor.
2. [DEX '09] VIOREA, -ICĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară2 + suf. -ea, -ică.
3. [MDA2] jigor[1] sn vz vifor
4. [MDA2] vifol sn vz vifor
5. [MDA2] vifor sn [At: PSALT. HUR. 40v/2 / A și: (îrg) vifor (Pl: ~oare) / V: (îrg) vihor (A și: vihor), vivor (A și: vivor / Pl: vivoare), (reg) ~ă sf, vior (A și: vior), viore ss, (îvr) ~ol (A: nct) / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: vsl вихоръ (<вихъръ)] 1 sn (Îrg) Vârtej (1) (de apă). 2 sn (Îrg) Vâltoare (1). 3 sn (Îrg) Volbură (3). 4-5 sn Vârtej (3-4) (de vânt). 6 sn Vânt puternic (însoțit de ninsoare sau de ploaie), cu rafale violente. 7 av Cu cea mai mare iuțeală. 8 sn (Olt; Ban; mai ales în descântece) Duh rău despre care se crede că pricinuiește anumite afecțiuni manifestate mai ales prin dureri (puternice) de dinți sau de măsele Si: (reg) viforoaică, viforoaie. 9 sn (Reg) Nume generic dat unor afecțiuni manifestate mai ales prin dureri (puternice) de dinți sau de măsele.
6. [MDA2] viforă sf vz vifor
7. [MDA2] vihor sn vz vifor
8. [MDA2] vior sn vz vifor
9. [MDA2] viore sf vz vifor
10. [MDA2] viorea sf [At: ANON. CAR. / P: vi-o~ / Pl: ~ele / E: vioară2 + -ea] 1 (Bot; șîc ~ele-mirositoare, ~ele-de-grădină, ~ele-bune, înv, ~-sălbatică, reg, ~ele-de-casă, ~ele-nerii) Toporaș (Viola odorata). 2 (Șîc ~-nemirositoare) Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele ovale, acoperite cu peri, cu florile albastre sau, rar, albe, neparfumate Si: micșunea, tămâioară, toporaș (Viola hirta). 3 (Șîc ~-mirositoare, ~ele-bune, reg, ~-de-grădină, ~ele-nerii) Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele cordate și cu florile albăstrii sau roșietice, parfumate Si: viorică-de-pădure (Viola mirabilis). 4 Plantă erbacee din familia violaceelor cu florile mari, ale căror petale trandafirii sunt împestrițate cu pete purpurii Si: tămâioară (Viola jooi). 5 (Bot; șîc, înv, ~-pădureață) Colțunii-popii (Viola silvestris). 6 (Șîc ~-sălbatică, reg, ~-tărcată) Trei-frați-pătați (Viola tricolor). 7 Plantă erbacee din familia violaceelor cu frunzele mici, rotunde-ovale, crestate, cu florile de culoare albastru-închis Si: micșunea-de-munte (Viola alpina). 8 (Îc) ~-galbenă Plantă erbacee din familia violaceelor, cu două flori mici, galbene, care crește prin locuri umede și umbroase, mai ales prin regiunea alpină Si: micșunea-galbenă (Viola biflora). 9 (Îac) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu florile galbene, care crește mai ales în păduri (Gagea minima). 10 (Bot; îac) Vioară2 (2) (Cheirantus cheiri). 11 (Bot; îc) ~-sălbatică Colțunii-popii (Viola camina). 12 (Bot; îc) ~-roșie (sau ~-galbenă, ~-de-ferești) Violă2 (3) (Matthiola incana). 13 (Îc) ~-de-noapte Vioară2 (4) (Hesperis matronalis). 14 (Îc) ~-albă Plantă erbacee din familia violaceelor, cu florile albe, plăcut mirositoare (Viola alba). 15 (Îc) ~-de-munte Plantă erbacee din familia violaceelor cu tulpina înaltă și cu florile mici, de culoare violetă (Viola montana). 16 (Îc) ~-de-pârâu Plantă erbacee din familia violaceelor care crește pe marginea apelor (Viola palustris). 17 (Șîc ~-roșie) Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două sau trei frunze lunguiețe și o tulpină cu flori albastre, roz sau albe, dispuse într-un racem scurt Si: vioriță (1), (reg) mereoară (Scilla bifolia). 18 (Bot) Ghiocel (Galanthus nivalis). 19 (Bot; reg; îc ~-de-toamnă) Brândușă-de-toamnă (Colchicum autumnale). 20 (Bot; Mar) Rujă (Sedum rosea). 21 (Bot; reg) Zambilă (Hyacinthus orientalis). 22 (Bot; reg) Floarea-Paștilor (Anemone nemorosa). 23 (În poezia populară) Epitet pentru o femeie frumoasă și gingașă. 24 (Mol) Insectă nedefinită mai îndeaproape. 25 (Pop; d. apă; pcf vioară1; îla) Limpede ca (sau cum e) ~ua Foarte limpede.
11. [MDA2] viorel, ~ea a [At: BOJINCĂ, A. I, 32/27 P: vi-o~ / Pl: ~ei, ~ele / E: vioară2 + -el, -ea] (Rar) Vioriu (1).
12. [MDA2] viorică sf [At: HELIADE, O. II, 181 / Pl: ~ele / E: vioară2 + -ică] 1 (Bot; îc) ~-de-pădure Viorea (3) (Viola mirabilis). 2 (În poezia populară) Epitet pentru o femeie gingașă și frumoasă. 3 (Mol) Numele unei insecte nedefinite mai îndeaproape. 4 (Mun; art.) Numele unui dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 (Mun; art.) Melodie după care se execută viorica (4).
13. [MDA2] vivor sn vz vifor
14. [DEXI] vifor s.n. (meteor.) Vînt puternic, furtună (însoțită de ninsoare); (pop.) viforniță, viforeală. Trece viforul în toată puterea lui sălbatecă (IORGA). ◊ Compar. Umblau ca viforul prăvălind toate în dreapta și în stînga (SADOV.). ◊ Fig. (sugerează ideea de tumult, de mișcare năvalnică, de forță impetuoasă) Se va deștepta într-însul teribilul vifor al pasiunilor (FIL.). ♦ (adv.) Cu cea mai mare iuțeală. Valuri se varsă și vifor ei vin (COȘB.). • acc. și (înv., reg.) vifor. pl. -e. și (înv., reg.) vihor, vivor. /<sl. veche внх(о)ръ; cf. bg. вихър, srb. vihor.
15. [DEXI] vihor s.n. v. vifor.
16. [DEXI] viorea s.f. (bot.) 1 Violetă (Viola odorata). ♦ Restr. Floarea acestei plante. 2 Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu bulbi, cu două frunze și cu florile albastre, rar albe, dispuse în racem (Scilla bifolia). • sil. vi-o-. pl. -ele. /vioară2 + -ea.
17. [DEXI] viorel, -ea adj. (pop.) Vioriu. • sil. vi-o-. pl. -ei, -ele. /vioară2 + -el, -ea.
18. [DEXI] viorică s.f. (bot.) Violetă (Viola odorata). • sil. vi-o-. pl. -rele. /vioară2 + -ică.
19. [DEXI] vivor s.n. v. vifor.
20. [CADE] ZAMBILĂ (pl. -le) sf. 🌿 1 Plantă bulboasă din fam. liliaceelor, al cărei bulb ovoid dă naștere mai multor frunze lanceolate lucitoare, de un verde-închis; florile mirositoare, albe, roșii, albastre, violete sau galbene, sînt așezate într’o ciorchină la vîrful tulpinii; originară din regiunea mediteraneană, e mult cultivată la noi pentru florile ei frumoase și mirositoare; numită și „zambul”, „iacint”, „floarea-viorelei”, etc. (Hyacinthus orientalis) (🖼 5357) ¶ 2 ~-(DE-CÎMP) = VIOREA3 ¶ 3 ~-MOȚATĂ = PORUMBEL5 [tc. zümbül].
21. [DEX '98] VIFOR, vifore, s. n. (Pop.) Vânt puternic, furtună (însoțită de ninsoare); viforniță, viforeală. – Din sl. vihrŭ, bg. scr. vihor.
22. [DEX '98] VIOREA, -ICĂ, viorele, s. f. (Bot.) 1. Toporaș. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și o tulpină care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia). [Pr.: vi-o-] – Vioară2 + suf. -ea, -ică.
23. [DLRLC] VIFOR, vifore, s. n. Vînt puternic, furtună, de obicei însoțită de ninsoare. V. viscol, vijelie. Iată-l în lungul anilor de concentrare, putrezind cu plutonul lui sub aceleași ploi, bătut de aceleași vifore. CAMILAR, N. I 31. Noaptea căzuse deplină; iar viforul parcă slăbea și zăpada cădea mai deasă. SADOVEANU, O. VII 365. Viforul șuera, gemea și urla în răstimpuri cu glas acum de frunze spulberate, acum de codri zbuciumați. HOGAȘ, M. N. 175. ◊ Fig. Au îndurat sărăcie și batjocură... au trecut printr-un vifor de nemulțămiri. SADOVEANU, la CADE. Ei scot din a lor arcuri un vifor de săgeți. ALECSANDRI, O. 216.
24. [DLRLC] VIOREA, -ICĂ, viorele, s. f. 1. Nume dat mai multor plante erbacee din familia violaceelor, dintre care cea mai cunoscută este o specie sălbatică, cultivată și în grădină, cu flori violacee și cu miros plăcut (Viola odorata); violă, violetă. Un pîlc întins de viorele îmi trimise pe aripioara unei adieri mireasma lor gingașă. SADOVEANU, O. VII 367. Frumoasă ești, pădurea mea... Cînd de subt frunze moarte ies În umbră viorele. TOPÎRCEANU, B. 8. Crinii și viorelele. nici la degetul cel mic al ei nu le punea. ISPIRESCU, L. 352. ◊ (În personificări) Vin țînțarii, lăutarii, gîndăceii, cărăbușii, Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii. EMINESCU, O. I 87. ◊ (În metafore) Ochi frumoși, ochi viorele, Numai voi mi-ați stins norocul. IOSIF, T. 94. 2. Plantă erbacee din familia liliaceelor, din al cărei bulb cresc două-trei frunze lunguiețe și tulpina care poartă flori albastre, roz sau albe (Scilla bifolia).
25. [DLRLC] VIOREL, -EA, viorei, -le, adj. (Rar) De culoarea viorelei; vioriu, violet. Topiți sînt ochii viorei De-atîta vaiet nentrerupt. COȘBUC, P. I 147.
26. [DLRM] VIOREL, -EA, viorei, -ele, adj. (Rar) Violet2; vioriu. – Din vioară2 + suf. -el (după fr. violet).
27. [Șăineanu, ed. VI] vifor n. furtună (amestecată cu zăpadă); fig. cu ce vifor de urgie năvăliră ’n Românie! AL. [Slav. VIHRŬ, vârtej].
28. [Șăineanu, ed. VI] viorea f. pl. floricică de primăvară cu mirosul plăcut și de o coloare amestecată din roș și albastru închis (Viola odorata): viorelele se numesc în Munt. micșunele, în Mold. toporași și în Oltenia tămâioare.
29. [Scriban] vífor și (vechĭ) víhor n., pl. e și urĭ (bg. vihŭr, d. vsl. vihrŭ, vîrtej, ciclon; rut. vihr și vihor). Furtună de ĭarnă. – În Serbia vívor. V. viscol.
30. [Scriban] víhor, V. vifor.
31. [Scriban] vioreá și -ícă f., pl. ele (dim. d. vioară 2). O plantă violacee (viola odoráta) cu florĭ violete roșiatice și chear albe mirositoare (numită în Mold. toporaș, în Munt. vest [maĭ ales cînd e cultivată] micșunea, în Olt. tămîĭoară). Floarea acesteĭ plante.
32. [DOOM 3] vifor (pop.) s. n., pl. vifore
33. [DOOM 3] !viorea (desp. vi-o-) s. f., art. vioreaua, g.-d. art. viorelei; pl. viorele
34. [DOOM 2] vifor (pop.) s. n., pl. vifore
35. [DOOM 2] viorea/viorică (vi-o-) s. f., art. vioreaua/viorica, g.-d. art. viorelei; pl. viorele, art. viorelele
36. [IVO-III] vifor, -re.
37. [IVO-III] viorea, -rele.
38. [DER] vifor (-re), s. n. – 1. Furtună, vînt puternic, vijelie. – 2. Boală nedeterminată. – Var. vivor, vihor. Sl. vihrŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 456; Conev 37), cf. bg. vihăr, sb. vihor, mag. vihar. – Der. jivur, s. n. (curent; torent, șuvoi), de la var. vivor (Iordan, BF, IX, 143); vicol, s. n. (furtună, vînt mare), în Mold., var. neclară, dar care depinde evident de cuvintele anterioare; viscol, s. n. (furtună, vînt cu zăpadă); viforatic, adj. (furtunos, vijelios); viforî (var. vifori, vivorî), vb. (a fi vifor); viforniță (var. vivorniță), s. f. (vijelie, vîntoasă); viforos, adj. (vertiginos, vijelios; năvalnic); viscoli, vb. (a bate vînt cu ninsoare); viscolitură, s. f. (vînt cu zăpadă); viscolos, adj. (furtunos). Der. propuse pînă acum pentru viscol nu par suficiente (din mag. *veskölni, în loc de veszködni „a fi agitat”, după Scriban, Arhiva, XXX, 286; din mag. viszkol- „a împinge”, după Drăganu, Dacor., V, 377).
39. [DFL] BERGENIA Moench, CRĂCIUNIȚĂ, VIOREA ALBĂ, BERGHENIE, fam. Saxifragaceae. Gen originar din Asia, cuprinde cca 10 specii, erbacee, vivace, cu rizom repent, cărnos, gros. Tulpini (cca 50 cm înălțime) tîrîtoare. Frunzele mari (cca 28-32 cm lungime), persistente, late, pieloase, dințate pe margini. înflorește primăvara. Flori albe sau roz, dispuse într-o paniculă scutiformă.
40. [DFL] SCILLA L., VIORELE, fam. Liliaceae. Gen originar din Europa și din regiunile temperate ale Asiei și Africii, cca 85 specii, erbacee, bulboase, bulbi acoperiți în întregime cu solzi maro-închis, vivace, de obicei cu frunze bazale, lungi, lanceolate, liniare și uneori caniculate. Flori cu miros plăcut, albastre, roz sau purpur, rar albe (foliolele perigonului, mici, înguste, puțin concrescute la bază, îndepărtate, formînd un clopot cu o singură nervură, 6 stamine, vîrf întreg sau cu lobi scurți, stigmat mic), dispuse în racem terminal, pe un peduncul fistulos. Fruct, capsulă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL