1. [DEX '09] GHIONOAIE, ghionoaie, s. f. (Ornit.; pop.). Ciocănitoare. [Pr.: ghi-o-. – Pl. și: ghionoi. – Var.: gheonoaie, gheunoaie s. f.] – Cf. alb. gjon „cucuvea”.
2. [MDA2] ghionoaie sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 282 / P: ghi-o~ / V: gheo~, gheu~, gheunoi, geonoaie, geunoaie, gio~ / Pl: ~ / E: cf alb gjon] 1 (Orn; Mun) Ciocănitoare. 2 (Fig) Femeie rea și cicălitoare. 3 (Reg) Legumă nedefinită mai îndeaproape.
3. [CADE] GHIONOAIE sf. 🐦 Numele mai multor specii de păsări acățătoare, cu ciocul lung, cu care lovesc în trunchiul copacilor, spre a speria insectele și a le sili să iasă din ascunzișul lor; numite și „ciocănitoare”: chiotul ghionoaiei ce-și ascuțea noaptea ciocul de coaja copacilor (ODOB.), sînt cunoscute la noi mai ales următoarele specii: GHIONOAIA-NEAGRĂ sau GHIONOAIA-DE-MUNTE, cu ciocul mai lung decît capul, neagră peste tot, afară de creștet, care e roșu (Dryocopus martius) (🖼 2375): ghionoaia-neagră sfredelește trunchii copacilor (N.-UR.); GHIONOAIA-PESTRIȚĂ, cu ceafa roșie, spinarea neagră și pîntecele gălbuiu (Picus major) (🖼 2376); GHINOAIA-MICĂ, cu ciocul scurt, aproape conic, fruntea cenușie-gălbuie și spinarea neagră, brăzdată cu alb (Picus minor); GHIONOAIE-VERDE = VĂRDARE.
4. [DEX '96] GHIONOAIE, ghionoi, s. f. (Ornit.; pop.) Ciocănitoare. [Pr.: ghi-o- – Pl. și: ghionoaie. – Var.: gheonoaie, gheunoaie s. f.] – Cf. alb. gjon „cucuvea”.
5. [DLRLC] GHIONOAIE, ghionoi și ghionoaie, s. f. (Ornit.) Ciocănitoare. Ghionoaie cu pliscuri de oțel tocau în arbori și pădurea largă răsuna a sec. HOGAȘ, M. N. 73. Îi venea din depărtare la auz chiotul ghionoaiei, ce-și ascuțea noaptea ciocul de coaja copacilor. ODOBESCU, S. III 182. – Pronunțat: ghi-o-. – Variante: gheonoaie (ISPIRESCU, L. 5), gheunoaie (AGÎRBICEANU, S. P. 18, GOGA, P. 56, COȘBUC, P. I 301) s. f.
6. [Șăineanu, ed. VI] ghionoaie f. V. gheonoaie.
7. [Scriban] ghionoáĭe și vionoáĭe f., pl. oĭ (d. vioĭ, vioaĭe, vrom. *vioñĭ, *vioañe pin aluz. la vioicĭunea păsărilor cu acest nume: cĭocănitoarea, codobatura și cap-întórturu. Tot de aci și mrom. ghion, graur [Dal.] alb. ghĭon, cucuvea [Mexer], și de aci ngr. ghĭónis, codobatură [Legr.]. V. ghionoĭ). Cĭocănitoare, o pasăre. Ghionoi (Bz.). – Și gheon- și gheun-.
8. [DEX '09] GHEONOAIE s. f. v. ghionoaie.
9. [DEX '09] GHEUNOAIE s. f. v. ghionoaie.
10. [MDA2] geonoaie sf vz ghionoaie
11. [MDA2] geunoaie sf vz ghionoaie
12. [MDA2] ghenoaie sf vz ghionoaie
13. [MDA2] gheunoaie sf vz ghionoaie
14. [MDA2] gheunoi1 sm vz ghionoaie
15. [MDA2] gionoaie sf vz ghionoaie
16. [MDA2] vionoaie sf vz ghionoaie
17. [CADE] CĂȚĂRĂTOARE (pl. -re) sf. 🐦 1 = GHIONOAIE (-NEAGRĂ) ¶ 2 = SCORȚAR ¶ 3 pl. = ACĂȚĂTOARE 3 [cățăra].
18. [CADE] * CIOC(Ă)NITOARE CIOCĂNĂTOARE sf. 🐦 1 👉 GHIONOAIE: sălta o ciocănitoare pestruie, torocănind în dreapta și stîngă (GRIG.); ciocănătoarea se cățără cu ghiarele de trunchiul unui mesteacăn (GRL.) ¶ 2 = VĂRDARE ¶ 3 ~-MICĂ – SCORȚAR [ciocăni].
19. [CADE] GHEONOAIE = GHIONOAIE.
20. [CADE] ❍ GHIOROAIE sf. Olten. (VÎRC.) 🐦 = GHIONOAIE.
21. [CADE] ❍ HOROIU sm. 🐦 1 ~-DE-BRAD = GHIONOAIE 1 ¶ 2 ~-VERDE = VĂRDARE.
22. [Șăineanu, ed. VI] gheonoaie (ghionoaie) f. 1. pasăre călătoare care ciocănește în coaja arborilor spre a prinde viermi: mă ciocănește ca covaciul și ca gheonoaia copaciul PANN; 2. fig. muiere rea: gheonoaia de mumă-sa vitregă POP. [Dintr’un primitiv ghion, păstrat în macedo-română cu sensul de gheonoaie și de pasăre nocturnă, răspunzând albanezului GHION, buhă].
23. [Scriban] gheonoáĭe, V. ghionoaĭe.
24. [Scriban] gheunoáĭe, V. ghionoaĭe.
25. [Scriban] gheunóĭ, V. ghionoĭ.
26. [Scriban] ghionóĭ n., pl. oaĭe (d. ghionoaĭe, ca și fr. pic, ghionoaĭe și tîrnăcop. V. ghin. Munt. Trans. Tîrnăcop (c’un singur cĭoc). – Și gheonoĭ și gheunoĭ.
27. [Scriban] vionoáĭe, V. ghionoaĭe.
28. [DOOM 3] ghionoaie (ciocănitoare) (desp. ghi-o-) s. f., art. ghionoaia, g.-d. art. ghionoaiei; pl. ghionoaie
29. [DOOM 2] !ghionoaie (ciocănitoare) (ghi-o-) s. f., art. ghionoaia, g.-d. art. ghionoaiei; pl. ghionoaie
30. [MDO] ghionoaie (i-o), pl. ghionoi
31. [IVO-III] ghionoaie, -noaie.
32. [DLRLV] GHIONOAIE s. f. (ȚR) Ciocănitoare. Cuvînt de gheonoaie. Gheonoaia iaste o pasăre pestriță. F 1700, 264r. Ghionoaia zboară din copaciu în copaciu. F 1777, 164r; cf. ST. LEX., 282. Variante: gheonoaie, gheoroaie (F 1700, 264r). Etimologie necunoscută. Vezi și ghionoi. Cf. v â r d a i c ă.
33. [DAR] ghionoaie, ghionoi, s.f. (pop.) 1. ciocănitoare. 2. (fig.) muiere rea.
34. [DRAM 2021] ghionoáie, s.f. Ciocănitoare (Picus viridis). ■ În Maram. este o specie sedentară, care părăsește iarna pădurea, apărând în livezi. – Cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. gon, gjon „cucuvea”.
35. [DRAM 2015] ghionoaie, ghionoi, s.f. – (ornit.) Ciocănitoare (Picus viridis). În Maramureș este o specie sedentară, care părăsește însă iarna pădurea, apărând în livezi, unde găsește mușuroaie de furnici, ouăle acestora fiind hrana lor preferată (Ardelean, Beres, 2000). – Cf. alb. gjon „cucuvea” (DEX, MDA); cuvânt autohton (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. gon, gjon „cucuvea”; din baza *glon-, rad. *g(h)el- „a striga, a țipa, a zbiera” < i.-e. *ghel- (Russu, 1970: 167).
36. [DRAM] ghionoaie, ghionoi, s.f. – (ornit.; pop.) Ciocănitoare (Picus viridis). În Maramureș este o specie sedentară, care părăsește însă iarna pădurea, apărând în livezi, unde găsește mușuroaie de furnici, ouăle acestora fiind hrana lor preferată (Ardelean, Beres 2000). – Cuvânt autohton, cf. alb. gjon „cucuvea” (Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL